Comisia de atestare
Comisia de acreditare
Comisiile de experţi
Dispoziţii, instrucţiuni
Acte normative
Nomenclator
Instituţii
Consilii
Seminare
Teze
Conducători de doctorat
Deţinători de grad
Doctoranzi
Postdoctoranzi
CNAA logo

 română | русский | english

CNAA / Teze / 2005 / iunie /

Umanismul în gândirea filosofică românească din secolul al XVII-lea - începutul secolului al XVIII-lea


Autor: Gheorghe Bobână
Gradul:doctor habilitat în filosofie
Specialitatea: 09.00.03 - Istoria filosofiei
Anul:2005
Consultant ştiinţific: Alexandru Babii
doctor habilitat în filosofie, profesor universitar, Academia Militară, Moscova
Instituţia:
CSS:

Statut

Teza a fost susţinută pe 3 iunie 2005 în CSS
şi aprobată de CNAA pe 22 septembrie 2005

Autoreferat

Adobe PDF document0.44 Mb / în română

Teza

CZU l/14(091)

Adobe PDF document 1.48 Mb / în română
206 pagini


Cuvinte Cheie

alteritate, antropologism, arhetip, baroc, binele comun, bizantinism, bogomilism, catolicism, cercetare interdisciplinară, cicluri istorico-geografice, civilizaţie, contacte culturale, Contrareformă, criză de conştiinţă, cultul antichităţii, cultură, curent umanist, divinitate, filosofia istoriei, idealul politic, iluminism, imaginar, idei umaniste, identitate etnică, isihasm, macrocosm, medii de comunicare, mentalitate colectivă, microcosm, mit, modernitate, „norocul nestatornic”, ortodoxie, paradigmă culturală, patriotism, patristică, protestantism, providenţialism, Renaştere, slavonism, tendinţe umaniste, toleranţă, umanism, umanism antic, umanism creştin, umanism filologic, umanism popular, umanism reformat. umanism renascentist, unificare confesională, unicitate

Adnotare

Lucrarea este consacrată investigării tendinţelor şi ideilor umaniste în gândirea filosofică românească din secolul al XVII-lea - începutul secolului al XVIII-lea din perspectiva interdisciplinară a istoriei filosofiei, filosofiei culturii, antropologiei culturale, filosofiei religiei, istoriei literare, istoriei artei.

În Introducere sunt argumentate actualitatea temei, gradul de cercetare a problemei, definite scopul şi obiectivele lucrării, este indicat suportul metodologic, noutatea investigaţiei, valoarea teoretică şi aplicativă a ei.

In primul capitol sunt expuse principiile metodologice de cercetare, elucidate premisele economice, sociale şi culturale ale umanismului în cultura şi gândirea filosofică românească, analizat raportul dintre tradiţia bizantină, în cadrul căreia s-a dezvoltat cultura românească pe parcursul a mai multor secole, şi noile influenţe umaniste şi orientări baroce de sorginte occidentală. Se demonstrează că tendinţele umaniste în cultura şi gândirea filosofică românească din secolele XV-XVI se manifestă prin valorificarea fondului de idei al gânditorilor antici şi bizantini, prezent în literatura slavo-română.

Capitolul doi reprezintă o analiză a mişcărilor de idei şi a contactelor culturale care au contribuit la afirmarea umanismului în cultura românească din secolul al XVII-lea - începutul secolului al XVIII-lea. Se demonstrează că procesul de modernizare a culturii şi societăţii româneşti s-a manifestat prin afirmarea limbii naţionale ca limbă de cultură, dezvoltarea tiparului şi bibliotecilor ca instituţii de alfabetizare, diversificarea instituţională şcolară şi apariţia unor noi structuri de învăţământ, prin tendinţele de unificare confesională şi toleranţă manifeste în scrierile umaniştilor români din perioada respectivă. Este evidenţiat rolul cultului antichităţii în afirmarea ideilor umaniste.

Capitolul trei este consacrat cercetării concepţiei umaniste asupra omului bazată pe unitatea armonioasă a două principii - pământesc şi ceresc, pe reabilitarea teluricului, în cadrul căruia se pot realiza potenţele omului ca fiinţă creatoare care continuă opera naturii sau a divinităţii. Concepţia umaniştilor români asupra omului este întemeiată pe demnitatea umană, pe tendinţa de afirmare a propriei personalităţi, pe promovarea ideii servirii binelui comun, activităţii în folosul societăţii, patriei. Concepţia umanistă a omului activ se impune şi prin teoria „norocului nestatornic" întemeiată pe ideea renascentistă, conform căreia fericirea umană constă în folosirea conştientă a posibilităţilor oferite de destin pe acest pământ.

În capitolul patru sunt analizate problemele de filosofie a istoriei. Se demonstrează că conceptul de cultură şi civilizaţie, promovat de gânditorii umanişti români, se bazează pe principiile înnobilării prin cultură şi unicităţii civilizaţiei umane, pe afirmarea valorii culturii ca element constitutiv al esenţei omului. Umaniştii români împărtăşeau concepţia despre universalitatea sau unicitatea civilizaţiei umane care trece peste barierele etnice, dar şi peste cele confesionale şi religioase. Conform concepţiei cărturarilor români din perioada respectivă istoria se dezvoltă în cadrul unor cicluri istorico-geografice. O deosebită amploare are în gândirea filosofică românească din secolul al XVII-lea – începutul secolului al XVIII-lea problema latinităţii legată de cea a identităţii etnice. Umaniştii români au demonstrat, în lucrări speciale, cu argumente istorice, lingvistice, arheologice şi etnografice originea latină şi unitatea poporului. Imaginarul identitar este legat şi de imaginea celuilalt, autodefinirea se află în directă corelaţie cu alteritatea, care generează nu numai tensiuni, dar şi schimb de valori. Schimbul de valori a facilitat comunicarea contribuind şi la revizuirea propriului sistem axiologic. In Încheiere se constată că circulaţia intensă a ideilor umaniste a contribuit la afirmarea unei noi mentalităţi şi unor noi idealuri politice, sociale şi artistice în societatea românească.

Cuprins


CAPITOLUL I. Premise ale umanismului în gândirea filosofică românească din secolele XV-XVI
  • I. 1. Precizări conceptuale şi metodologice
  • I. 2. Idei şi tendinţe umaniste în literatura slavo-română
  • I. 3. Idei umaniste în scrierile lui Nicolaus Olahus

CAPITOLUL II. Mişcări de idei şi contacte culturale
  • II.1. Afirmarea limbii române ca limbă de cultură
  • II.2. Medii de instruire şi de difuzare a cărţii
  • II.3. Cultul antichităţii
  • II.4. Sentimentul religios şi toleranţa
  • II.5. Barocul ca mod de „trăire” a existenţei

CAPITOLUL III. Problema omului în gândirea filosofică românească din secolul al XVII-lea - începutul secolului al XVIII-lea
  • III.l. Lumea ca macrocosm şi omul ca microcosm
  • III.2. Binele comun şi idealul politic
  • III.3. Norocul nestatornic

CAPITOLUL IV. Probleme de filosofie a istoriei
  • IV. 1. Conceptul de cultură şi civilizaţie
  • IV. 2. Identitate etnică şi mit
  • IV. 3. Teoria ciclurilor istorico-geografice