Comisia de atestare
Comisia de acreditare
Comisiile de experţi
Dispoziţii, instrucţiuni
Acte normative
Nomenclator
Instituţii
Consilii
Seminare
Teze
Conducători de doctorat
Deţinători de grad
Doctoranzi
Postdoctoranzi
CNAA logo

 română | русский | english


Romanul Românesc şi modelul narativ proustian


Autor: Marin Postu
Gradul:doctor în filologie
Specialitatea: 10.01.01 - Literatura română
Anul:2006
Conducător ştiinţific: Mihail Dolgan
doctor habilitat, profesor universitar, Institutul de Filologie al AŞM
Instituţia:

Statut

Teza a fost susţinută pe 16 decembrie 2005 în CSS
şi aprobată de CNAA pe 23 februarie 2006

Autoreferat

Adobe PDF document0.36 Mb / în română

Teza

CZU 821.135.1„19”(478).09-3(043.2)

Adobe PDF document 0.85 Mb / în română
164 pagini


Cuvinte Cheie

alegoric, arhetipal, autenticitate, diegeză, discurs narativ, dispatching narativ, eu-narant, eu-narat, focalizare, imaginar, impresionism, invariant, mereologie, metaforă, model narativ (proustian), modern, modernism, narator, narator-scriptor, naraţiune (homo)diegetică, personaj, poetică/poietică, receptare, referenţial, re-lectură, re-modelare artistică, roman personal, scheme ale semioticii narative, simbol, sincronizare, scriitură, static/dinamic, tipologie

Adnotare

Teza de faţă este o cercetare complexă a romanului românesc interbelic şi postbelic pornind de la conceptul lovinescian de „sincronizare” cu valorile estetice europene şi având ca obiect de studiu identificarea şi motivarea modelului narativ proustian în compoziţia unui segment de roman românesc modern din perspectiva cititorului contemporan. Având la bază principiul referenţial imaginativ, „lumile ficţionale” stimulate de romanul românesc pot fi clasificate într-o nouă tipologie, care le completează pe celelalte anterioare: romanul alegoric, istoric (naţional), social şi personal (derivat estetic din romanul proustian).

Romanul personal este o formă superioară a romanului românesc având câteva trăsături distinctive: focalizare variabilă (determinată de memoria involuntară) asupra Eului narant şi cel narat, perceperea interiorizată a timpului şi spaţiului, interferenţa planului diegetic cu cel metadiegetic (poiein devine poesis) ş.a. Naraţiunea (homo)diegetică stimulează cititorul să participe sincronic la decodificarea sensurilor stimulate prin vizualizarea propriilor trăiri şi atitudini.

Modelarea estetică este analizată din perspectiva a trei concepte: semiotica narativă sau modelul Propp-Bremond, modalitatea hipotaxică de devenire artistică în relaţia agentpacient (a vrea - a şti - a putea scrie) sau modelul Barthes-Prus şi „metoda” analitică a relaţiilor dintre nivelele narative (istorie-povestire-natraţiune) potrivit lui G. Genette.

Rezultatul teoretic este aplicat, pentru fiecare caz în parte, la analiza câtorva romane, evidenţiindu-se dimensiunea scripturală a personajelor principale (narator-scriptor): Patul lui Procust (1933) de C. Petrescu, Ioana (1934) de A. Holban, Singur în faţa dragostei (1966) de A. Busuioc. În toate aceste cazuri se identifică un itinerar artistic proustian: un narator masculin încearcă să se înţeleagă pe sine, precum şi iubirea sa pentru o eroină prin „a-şi pune sufletul e hârtie”, scrisul devenind astfel singura oglindă de încredere, iar „chinurile facerii” constituind romanul propriu-zis.

Romanul românesc îşi datorează modernitatea unei asimilări originale a modelului narativ proustian, fenomenul constituind, axiologic, o fază intermediară între realismul balzacian şi noile tendinţe literare contemporane.

Cuprins


CAPITOLUL I. Redimensionări ale romanului românesc
  • 1. O tipologie referenţială a romanului românesc
  • 1.1. Referinţa şi „lumile ficţionale”
  • 1.2. Tipologii ale romanului
  • 1.2.1. O nouă tipologie
  • 1.2.1.1. Romanul alegoric
  • 1.2.1.2. Romanul istoric
  • 1.2.1.3. Romanul social
  • 1.2.1.4. Romanul persona
  • 1.3.1. Craii de Curtea-Veche de M.I. Caragiale: între alegoric şi personal
  • 2. Dubla „sincronizare” cu modelele artistice europene
  • 3. Reperele modernismului romanesc

CAPITOLUL II. Constituirea modelului narativ proustian
  • 1. Metodologia modelaţiei
  • 1.1. „Parodia” lui M. Zamfir
  • 2. Trăsături ale narativului în context modelator
  • 2.1. Modelul Propp-Bremond şi determinarea funcţiei agentului
  • 2.2. Modelul Barthes-Prus şi modalitatea ca perspectivă focalizantă
  • 2.2.1. Personajul care nu poate să nu scrie

CAPITOLUL III. Mereologia romanului personal. remodelări
  • 1. „Metaromanul” lui Proust
  • 1.1. Proust vs Gide
  • 1.2. Refularea unei dorinţe
  • 1.2.1. „Ciuda” de a nu fi notat în jurnal misterul Maitreyiei
  • 2. Discursul povestirii potrivit „metodei” lui G. Genette
  • 2.1. Ordine şi durată discursivă în Ioana de A. Holban
  • 2.2. Demersul (auto)gnoseologic scriptural vs ironia verbală în romanul Singur în faţa dragostei de A. Busuioc