|
StatutTeza a fost susţinută pe 7 septembrie 2006 în CSSşi aprobată de CNAA pe 21 decembrie 2006 Autoreferat![]() TezaCZU 347(043.2)
|
Cercetările efectuate în prezenta lucrare constituie o analiză complexă a capacităţii juridice civile prin formularea definiţiei, determinarea conţinutului şi a limitelor capacităţii civile, stabilirea elementelor constitutive (capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu). Noutatea ştiinţifică a ei derivă din însăşi natura obiectului de cercetare, deoarece lucrarea prezintă un studiu complex al tuturor laturilor capacităţii juridice civile a persoanei fizice şi a elementelor ei constitutive. Astfel, teza conţine o totalitate de rezultate principial noi ce permit formularea concluziilor şi generalizărilor adecvate naturii juridice a fenomenului cercetat. Acestea în totalitatea lor implică rezolvări originale teoretice şi practice ale multor probleme cercetate.
Se demonstrează că capacitatea civilă pe buna dreptate poate fi declarată ca fiind element definitoriu al calităţii de subiect de drept. Pornind de la definirea şi caracterizarea capacităţii civile a persoanei fizice, reuşim a descoperi aspectul psihologic, filozofic şi cel juridic al acestei noţiuni, iar în contextul acestor cercetări se conturează o definiţie nouă şi originală a capacităţii civile.
Corelaţia dintre capacitatea civilă şi un şir de instituţii juridice este vădită. Abordarea acestei probleme prin utilizarea unui şir de metode ştiinţifice ne-a determinat să delimităm clar capacitatea civilă de astfel de noţiuni, cum ar fi: statutul juridic al persoanei fizice, personalitate juridică, drept subiectiv, precum şi să atestăm, în acelaşi timp, deosebirea ei de alte noţiuni adiacente: subiect de drept şi subiect al raportului juridic, corelând noţiunile de om, personalitate, cetăţean şi persoană fizică. Un rol separat poate fi atribuit cercetărilor efectuate în scopul stabilirii locului capacităţii civile în cadrul capacităţii juridice. În acest context, se conchide că capacitatea civilă nu poate fi recunoscută nici ca fiind o capacitate universală, aplicabilă tuturor ramurilor de drept, dar nici în calitate de excepţie a capacităţii juridice. Capacitatea civilă trebuie calificată drept o capacitate de ramură. Dreptul civil, este ramura de drept unde reglementarea capacităţii juridice este cea mai necesară, obţinând importanţa primordială în cadrul tuturor instituţiilor de drept civil. Prin aceasta se dovedeşte necesitatea unei reglementări speciale a capacităţii în dreptul civil, ale cărei noţiuni sunt preluate şi în alte ramuri de drept.
În lucrare sunt soluţionate unele dintre cele mai dificile probleme cu privire la stabilirea conţinutului capacităţii de folosinţă şi a capacităţii de exerciţiu. Sunt negate opiniile marii majorităţi a autorilor vis-à-vis de caracterul intangibil al capacităţii de folosinţă, fiind aduse argumente suficiente pentru a demonstra că legea nu trebuie şi nici nu poate determina limitarea capacităţii de folosinţă, şi deci, în concluzie ea poate fi declarată absolut intangibilă, fără vreo posibilă îngrădire. Sunt privite critic şi multe dintre reglementările legale prevăzute de Codul civil al RM în materie de capacitate, printre care, limitarea posibilităţii recunoaşterii capacităţii de folosinţă a copilului conceput doar într-un singur caz – de moştenire. Studierea practicii sistemelor legislative ale altor state, cum ar fi România, Franţa, Italia, Spania, Germania demonstrează că copilul conceput poate fi recunoscut titular al unui spectru mai larg de drepturi, ceea ce ne-a permis să concluzionăm că copilul conceput va fi recunoscut subiect al raportului juridic ori de câte ori acest fapt va fi în favoarea lui Foarte insistent este cercetat statutul juridic al fiecărei categorii de vârstă pe măsura obţinerii evolutive a capacităţii de exerciţiu, fiind propuşi noi termeni care într-o formă reală, vor releva conţinutul posibilităţilor acordate lor de către lege. Un rol special în caracterul novator al tezei poate fi acordat instituţiei necunoscute până la adoptarea noului Cod civil în anul 2002 – emanciparea. Aducem o critică întemeiată, dar în acelaşi timp şi constructivă a temeiurilor şi procedurii de emancipare, reuşind să formulăm soluţii clare şi elocvente.
În concluzie, aspectul dogmatic, comparativismul şi practica clasificatoare ne-au dat posibilitatea de a formula concluzii întemeiate şi clare cu privire la modul şi rezultatele lipsirii persoanei de capacitate de exerciţiu, ce presupun, în primul rând, soluţii practice necesare a fi implementate urgent.
Am utilizat multiple izvoare normative ce au inclus acte interne şi internaţionale, acte legislative ale altor state, hotărâri ale Curţii Supreme de Justiţie, exemple din practica judecătorească şi cea notarială, lucrări teoretice ale autorilor autohtoni, dar în special ale autorilor de peste hotare. În rezultatul cercetărilor efectuate am reuşit să atingem obiectivele determinate iniţial, dezvăluind capacitatea civilă sub aspectele cele mai importante şi relevante ale aceste instituţii de drept.
CAPITOLUL II. Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice
CAPITOLUL III. Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice
În examinare [2] :
Arhiva tezelor: