|
StatutTeza a fost susţinută pe 3 iulie 2018 în CSSşi aprobată de CNAA pe 23 noiembrie 2018 Autoreferat![]() TezaCZU 616.24-002 (043.2)
|
Domeniul de studiu: 321-07 Ftiziopneumologie.
Scopul studiului: Evaluarea particularităţilor de conduită a pacienţilor cu pneumonii comunitare la diferite etape de asistenţă medicală în Republica Moldova. Obiectivele studiului: (1) Analiza particularităților de conduită a pacienţilor cu pneumonii comunitare tratați ambulatoriu în diferite regiuni ale Republicii Moldova. (2) A evidenţia particularitățile de conduită a pacienţilor cu pneumonii comunitare tratate în staţionarele de nivel primar și secundar în diferite localități ale Republicii Moldova. (3) Evaluarea aderenţei la recomandările protocolului clinic național pentru pneumoniile comunitare, pentru etapa de ambulatoriu și etapa de spital. (4) A determina particularitățile de complianță a medicilor la recomandările protocolului clinic național pentru managementul pneumoniilor comunitare. (5) Analiza costurilor directe ale pneumoniilor comunitare internate în spital.
Noutatea și originalitatea ştiinţifică. În premieră au fost evaluate aspectele de management al pacienților cu PC la diferite etape de asistență medicală în diferite regiuni ale Republicii Moldova, fiind evaluată aderența la recomandările protocolului național pentru PC.
Problema științifică soluționată în teză. Datele obținute în studiu stau la baza măsurilor de ameliorare a aderenței medicilor la liniile directoare ale protocolului, implementarea cărora ameliorează managementul pacienților cu PC la toate etapele de asistenţă medicală, prin eforturi de scădere a mortalității prin pneumonii comunitare, dar și a costurilor aferente tratamentului.
Semnificaţia teoretică a lucrării. Rezultatele cercetării au permis aprecierea la scară națională a aderenței la recomandările protocolului național pentru PC la nivel de ambulatoriu, cât și la nivel de spital. Datele obținute stau la baza elaborării măsurilor de ameliorare a aderenței la recomandările PCN, cât și la revizuirea PCN, cu accente țintite pe importanța aderenței la recomandări.
Valoarea aplicativă a lucrării.Lucrarea pune în evidenţă lacunele în respectarea recomandărilor PCN pentru PC la adult, stă la baza elaborării programelor de promovare a recomandărilor la nivel de staţionar şi ambulatoriu, îndreptate către diminuarea mortalităţii prin PC, scăderea costurilor, dar şi în educație medicală continuă..
1. MANAGEMENTUL PNEUMONIILOR COMUNITARE LA DIFERITE ETAPE DE ASISTENȚĂ MEDICALĂ ÎN REPUBLICA MOLDOVA
2. MATERIAL ȘI METODE DE CERCETARE
3. PARTICULARITĂȚILE DE CONDUITĂ A PACIENȚILOR CU PNEUMONII COMUNITARE TRATAŢI AMBULATORIU
4. PARTICULARITĂȚILE DE CONDUITĂ A PACIENȚILOR CU PNEUMONII COMUNITARE TRATAȚI ÎN SPITAL
5. SINTEZA REZULTATELOR OBȚINUTE
CONCLUZII GENERALE