|
StatutTeza a fost susţinută pe 13 octombrie 2021 în CSSşi aprobată de CNAA pe 1 martie 2022 Autoreferat![]() ![]() TezaCZU 618.19/00.6.6:616/054(043.2)
|
Structura tezei: introducere, 4 capitole, concluzii generale și recomandări practice, bibliografie din 251 titluri, 38 anexe, 174 de pagini de text imprimat, 30 de figuri, 15 de tabele. Rezultatele obținute au fost publicate în 40 lucrări științifice. Cuvinte cheie: cancer al glandei mamare, lucrători medicali, maladii concomitente, Algoritm de diagnostic, morbiditate, măsuri de prevenire şi control, factori de risc.
Domeniul de studiu: Oncologie și radioterapie.
Scopul studiului: Evaluarea morbidităţii oncologice prin cancer al glandei mamare la lucrătorii medicali din Republica Moldova, a unor aspecte medico-sociale şi de diagnostic, pentru modificarea Algoritmului de diagnostic şi monitorizare la lucrătorii medicali cu risc de dezvoltare a cancerului glandei mamare şi elaborarea măsurilor de prevenire şi control.
Obiеctivеlе cеrcеtării: 1. Analiza cazurilor cancerului glandei mamare la lucrătorii medicali din Republica Moldova pe perioada anilor 2010-2018; 2. Evaluarea comparativă a cancerului glandei mamare la lucrătorii medicali în funcţie de caracteristicile medico-sociale şi de specialitate; 3.Studierea comorbidităţilor la respondente lucrători medicali cu cancerul glandei mamare; 4. Evidenţierea metodelor de diagnostic și a rezultatelor la lucrătorii medicali cu cancer al glandei mamare cu elaborarea măsurilor de prevenire şi control; 5. Completarea Algoritmului de diagnostic şi monitorizare (control) la lucrătorii medicali cu risc de dezvoltare a cancerului glandei mamare.
Noutatea și originalitatea științifică: în premieră a fost studiat și realizat un studiu complex în privința diagnosticului CGM la lucrătorii medicali, pentru elaborarea măsurilor de prevenire și control.
Problema științifică soluționată: constă în determinarea particularităților factorilor de risc la locul de muncă, studierea indicatorilor medico-sociali în funcție de specialitate, profil, vârstă, zonă geografică, etc. cu scop de prevenire a dezvoltării CGM la lucrătorii medicali, optimizarea factorilor de risc la locul de muncă, elaborarea măsurilor de prevenire și monitorizare. Semnificația teoretică: rezultatele lucrării vizează aprecierea numărului crescut de lucrători medicali cu CGM, atât medici cât și asistente medicale, fiind definită ca problemă medico-socială de valoare cu acțiune a diverșilor factori de risc, suprasolicitare psihoemoțională vădită ce pune în pericol sănătatea personalului medical. Managementul diagnosticului precoce a lucrătorilor medicali ce fac parte din grupul de risc va contribui la scăderea vădită a numărului de cazuri cu CGM la lucrătorii medicali și va permite majorarea supraviețuirii respondentelor lucrători medicali cu CGM în cazul depistării precoce.
Valoarea aplicativă a lucrării: au fost elaborate recomandări practice în conduita atât a specialiștilor oncologi cât și la nivelul de fiecare medic și asistentă medical, cu realizarea controlului medical mamologic și ginecologic anual, cu documentarea acestora prin clisee USG și mamografice, cu realizarea serviciilor medicale de diagnostic gratuit, cu eliberarea a unei zi de muncă cu remunerarea zilei respective cu scopul optimiării diagnosticului CGM la lucrătorii medicali, și elaborarea unui algoritm de conduită, ce face posibilă aplicarea în practică la orice nivel de instituție medicală de Stat sau privată.
Implementarea rezultatelor științifice: rezultatele științifice ale studiului necesită a fi prezentate la nivelul Ministerului Sănătății și Sindicatul cu implementatea în practica medicală la nivel de fiecare instituție medicală realizarea obligatorie a controlului medical mamologic anual a tuturor lucrătorilor medicali la locul de muncă sau prin contract la alte instituții medicale, prin documentarea obligatorie rezultatelor investigațiilor acestora prin clișee imagistice, prin acces liber și gratuit la serviciile respective și acordarea unei zi libere pentru trecerea diagnosticului cu păstrarea salariului, cu scopul depistării precoce a tumorilor la nivel de glanda mamară la lucrătorii medicali, majorarea coeficientului de nocivitate la lucrătorii medicali, optimizarea acțiunii factorilor nocivi la locul de muncă prin asigurarea de echipament special gratuit, condiții de muncă satisfăcătoare, cu asigurarea de către MS sau Compania de Asigurare Obligatorii sau la nivelul de Asigurat la accesul gratuit la metodele de diagnostic mamologic, tratament și reabilitare medicală (inclusiv cu proteze a glandelor mamare), asigurarea reabilitării profesionale, prelungirea indemnizațiilor pentru incapacitatea temporară sau totală și a indemnizațiilor de invaliditate pe viață.