Comisia de atestare
Comisia de acreditare
Comisiile de experţi
Dispoziţii, instrucţiuni
Acte normative
Nomenclator
Instituţii
Consilii
Seminare
Teze
Conducători de doctorat
Deţinători de grad
Doctoranzi
Postdoctoranzi
CNAA logo

 română | русский | english


versiune pentru tipar

Academia de Ştiinţe - instituţie publică din sfera ştiinţei şi inovării


Articolul 71. Locul Academiei de Ştiinţe în sfera ştiinţei şi inovării

(1) Academia de Ştiinţe, unica instituţie publică de interes naţional în sfera ştiinţei şi inovării, este coordonator plenipotenţiar al activităţii ştiinţifice şi de inovare, cel mai înalt for ştiinţific al ţării şi consultantul ştiinţific al autorităţilor publice ale Republicii Moldova.

(2) Academia de Ştiinţe are calitatea de persoană juridică şi statut autonom, funcţionează pe principiile autoadministrării.

Articolul 72. Cadrul juridic al activităţii Academiei de Ştiinţe

(1) Academia de Ştiinţe desfăşoară activitate în conformitate cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova, ale prezentului cod şi ale altor acte legislative şi normative, ale Acordului de parteneriat şi ale statutului său.

(2) Academiei de Ştiinţe i se deleagă competenţele Guvernului în sfera cercetării-dezvoltării, precum şi rolul de coordonator în promovarea inovaţiilor şi transferului tehnologic.

(3) Academia de Ştiinţe încheie Acord de parteneriat pe un termen de 4 ani, în conformitate cu art.29 şi art.73, cu precizarea şi confirmarea obligatorie a acordului pînă la data de 25 decembrie a anului în curs.

(4) La propunerea preşedintelui Academiei de Ştiinţe, Acordul de parteneriat se aprobă o dată la 4 ani de către Asambleia Academiei de Ştiinţe, se precizează şi se confirmă anual de către Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică.

Articolul 73. Principalele direcţii ale activităţii Academiei de Ştiinţe

În temeiul Acordului de parteneriat, Academia de Ştiinţe:

  1. elaborează şi promovează strategia dezvoltării sferei ştiinţei şi inovării, realizează politica de stat şi desfăşoară activităţi conceptuale în sfera ştiinţei şi inovării;
  2. identifică direcţiile strategice ale sferei ştiinţei şi inovării;
  3. distribuie alocaţiile bugetare conform direcţiilor strategice ale sferei ştiinţei şi inovării;
  4. organizează elaborarea programelor de stat, a programelor ştiinţifice şi tehnico-ştiinţifice internaţionale, precum şi a mecanismelor de realizare a acestora;
  5. elaborează mecanismele de monitorizare şi de stimulare a implementării rezultatelor programelor de stat în sfera ştiinţei şi inovării, precum şi cele de formare a pieţelor de produse ale acestei sfere;
  6. organizează concursuri de proiecte pentru sfera ştiinţei şi inovării, finanţate de la bugetul de stat;
  7. asigură finanţarea editării revistelor şi lucrărilor ştiinţifice;
  8. asigură finanţarea bibliotecilor ştiinţifice din subordine;
  9. elaborează pronosticuri ale dezvoltării sferei ştiinţei şi inovării;
  10. promovează politica de păstrare, de amplasare raţională şi de dezvoltare a potenţialului intelectual, a patrimoniului şi a infrastructurii sferei ştiinţei şi inovării;
  11. promovează activitatea de inovare şi transfer tehnologic;
  12. contribuie la implementarea rezultatelor cercetărilor ştiinţifice şi a tehnologiilor avansate;
  13. promovează valorile naţionale şi universale în sfera ştiinţei şi culturii;
  14. organizează funcţionarea şi coordonarea ştiinţifico-metodică, după caz, a activităţii subiectelor din sfera ştiinţei şi inovării din componenţa Academiei de Ştiinţe şi a subiectelor din sfera ştiinţei şi inovării neîncadrate în structura ei, ce beneficiază de alocaţii de la bugetul de stat;
  15. efectuează, la solicitare, coordonarea ştiinţifico-metodică a activităţii subiectelor din sfera ştiinţei şi inovării care nu sînt încadrate în componenţa Academiei de Ştiinţe şi care nu beneficiază de alocaţii de la bugetul de stat;
  16. oferă consultanţă, expertizează şi avizează proiecte de legi şi proiecte de alte acte normative privind politica în sfera ştiinţei, în viaţa economică, socială, culturală şi în alte domenii de dezvoltare a ţării;
  17. practică instruirea cadrelor ştiinţifice prin intermediul studiilor universitare, postuniversitare şi de perfecţionare, susţinerea şi promovarea şcolilor ştiinţifice;
  18. cooperează pe plan internaţional cu instituţii similare.

Articolul 74. Atribuţiile Academiei de Ştiinţe

Academia de Ştiinţe:

  1. organizează şi efectuează cercetări ştiinţifice fundamentale şi aplicate, elaborează tehnologii avansate;
  2. elaborează concepţii, proiecte şi programe de stat, oferă consultanţă autorităţilor publice asupra direcţiilor strategice ale politicii de stat în sfera economică, socială şi umanitară;
  3. prezintă Guvernului avize asupra situaţiei din sfera cercetare-dezvoltare şi recomandări pentru stimularea sferei inovării şi transferului tehnologic;
  4. organizează activităţi de elaborare a sintezelor privind tendinţele dezvoltării social-economice, tehnologice şi umane a ţării;
  5. determină politica în sfera pregătirii cadrelor ştiinţifice şi ştiinţifico-didactice prin organizarea unui sistem eficient de studii prin masterat, doctorat şi postdoctorat, în baza hotărîrii Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică;
  6. stabileşte şi decide asupra structurii sale organizatorice şi asupra dezvoltării ei, în funcţie de direcţiile strategice ale sferei ştiinţei şi inovării şi de priorităţile social-economice ale ţării;
  7. creează şi lichidează, în conformitate cu legislaţia şi cu prevederile statutare, subiecte din sfera ştiinţei şi inovării cu diverse profiluri de activitate;
  8. alege membri titulari, membri corespondenţi, membri de onoare ai Academiei de Ştiinţe şi conferă titluri onorifice, inclusiv titlul de Doctor Honoris Causa;
  9. organizează manifestări ştiinţifice naţionale şi internaţionale;
  10. stimulează creaţia ştiinţifică şi culturală prin organizarea de concursuri şi prin aplicarea unui sistem eficient de premiere;
  11. determină partenerii şi formele eficiente de colaborare cu instituţii şi organizaţii naţionale şi străine din sfera ştiinţei şi inovării, din învăţămîntul universitar şi postuniversitar;
  12. organizează şi execută expertiza tehnico-ştiinţifică obligatorie a achiziţiilor de aparataj şi echipament ştiinţific, efectuate cu mijloace de la bugetul de stat, precum şi din granturi primite de Guvern;
  13. organizează şi efectuează expertiza nivelului ştiinţific al metodologiei măsurărilor şi încercărilor, testărilor şi verificărilor;
  14. instituie un fond naţional de susţinere a ştiinţei;
  15. prestează servicii, conform legislaţiei în vigoare;
  16. gestionează patrimoniul Academiei de Ştiinţe;
  17. exercită alte atribuţii legale.

Articolul 75. Membrii Academiei de Ştiinţe

Academia de Ştiinţe întruneşte:

  1. membri titulari, membri corespondenţi şi cercetători ştiinţifici;
  2. membri instituţionali, membri de profil şi membri afiliaţi.

Articolul 76. Membrii titulari, membrii corespondenţi şi membrii de onoare ai Academiei de Ştiinţe

(1) Membrii titulari, membrii corespondenţi şi membrii de onoare sînt aleşi pe viaţă de Adunarea generală a membrilor titulari şi a membrilor corespondenţi potrivit propunerilor prezentate de secţiile Academiei de Ştiinţe, de organizaţiile din sfera ştiinţei şi inovării, de instituţiile de învăţămînt superior, de cultură, precum şi de membrii titulari, în conformitate cu Statutul Academiei de Ştiinţe.

(2) Efectivul de membri titulari şi de membri corespondenţi ai Academiei de Ştiinţe în vîrstă de pînă la 70 de ani se stabileşte în număr de 78 de persoane. Denumirea specialităţilor şi numărul locurilor vacante de membri titulari şi de membri corespondenţi sînt stabilite de Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică.

(3) După atingerea vîrstei de 70 de ani, membrii titulari şi membrii corespondenţi ai Academiei de Ştiinţe pot practica activitate în sfera ştiinţei şi inovării în funcţia de consultant ştiinţific.

Articolul 77. Atribuţiile membrilor titulari şi ale membrilor corespondenţi ai Academiei de Ştiinţe

Membrii titulari şi membrii corespondenţi ai Academiei de Ştiinţe:

  1. respectă Statutul Academiei de Ştiinţe şi participă la realizarea prevederilor lui;
  2. contribuie prin activitate personală la dezvoltarea ştiinţei, tehnicii şi culturii naţionale;
  3. participă la elaborarea programelor de dezvoltare ştiinţifică, social-economică şi culturală a ţării;
  4. participă la pregătirea de cadre ştiinţifice;
  5. sînt membri ai unei secţii a Academiei de Ştiinţe, corespunzător specialităţii lor ştiinţifice;
  6. contribuie la consolidarea comunităţii ştiinţifice, la creşterea prestigiului Academiei de Ştiinţe;
  7. sînt responsabili de nivelul de dezvoltare al ştiinţei în domeniul respectiv;
  8. participă la lucrările Asambleii Academiei de Ştiinţe, la adunările generale ale membrilor titulari şi membrilor corespondenţi ai Academiei de Ştiinţe şi adunările secţiilor din care fac parte;
  9. propun spre examinare probleme ştiinţifice, de inovare şi organizatorice;
  10. pot fi aleşi în organele de conducere ale Academiei de Ştiinţe;
  11. aduc la cunoştinţă opiniei publice şi autorităţilor publice punctele lor de vedere asupra problemelor ce ţin de ştiinţă şi societate;
  12. au drept de acces liber la instituţiile publice;
  13. beneficiază de indemnizaţie lunară viageră, indexată anual prin legea bugetului de stat, în cuantum de cel puţin 1000 lei pentru membrii corespondenţi şi de cel puţin 1500 lei pentru membrii titulari;
  14. aplică, în exclusivitate, titulatura de academician şi cea de membru corespondent, fără indicarea apartenenţei la o academie anumită.

Articolul 78. Secţiile Academiei de Ştiinţe

(1) Membrii titulari, membrii corespondenţi, membrii de onoare, cercetătorii ştiinţifici, precum şi membrii instituţionali, membrii de profil şi membrii afiliaţi ai Academiei de Ştiinţe care activează în acelaşi domeniu al sferei ştiinţei şi inovării se reunesc în următoarele secţii:

  1. ştiinţe economice şi matematice;
  2. ştiinţe biologice, chimice şi ecologice;
  3. ştiinţe fizice şi inginereşti;
  4. ştiinţe medicale;
  5. ştiinţe agricole;
  6. ştiinţe umanistice şi arte.

(2) Secţia este responsabilă de nivelul de dezvoltare al ştiinţei în domeniul coordonat.

(3) Fiecare secţie promovează în componenţa Asambleii Academiei de Ştiinţe membrii titulari, membrii corespondenţi şi 13 doctori habilitaţi, aleşi de adunarea doctorilor şi a doctorilor habilitaţi ai secţiei.

(4) Secţia este condusă de un birou în frunte cu un coordonator, avînd titlul de membru titular sau membru corespondent, şi de un secretar ştiinţific, avînd titlul de membru titular, membru corespondent sau gradul ştiinţific de doctor sau doctor habilitat.

(5) Coordonatorul secţiei şi secretarul ştiinţific sînt aleşi, la propunerea preşedintelui Academiei de Ştiinţe, de adunarea secţiei, pe o perioadă de 4 ani (dar cel mult pentru două termene consecutive).

Articolul 79. Instituţiile auxiliare ale Academiei de Ştiinţe

În componenţa Academiei de Ştiinţe activează următoarele instituţii auxiliare: Centrul proiecte internaţionale, Centrul informaţional şi biblioteca ştiinţifică, Agenţia de inovare şi transfer tehnologic, Centrul de instruire universitară, postuniversitară şi perfecţionare, Fondul naţional pentru susţinerea ştiinţei, Consiliul consultativ de expertiză, alte instituţii de asigurare a activităţii Academiei de Ştiinţe. Instituţiile auxiliare au statut de persoană juridică şi activează în conformitate cu regulamente aprobate de Asambleia Academiei de Ştiinţe.

Articolul 80. Întreprinderile şi organizaţiile auxiliare ale Academiei de Ştiinţe

Pentru asigurarea logistică a activităţii din sfera ştiinţei şi inovării, Academia de Ştiinţe creează, reorganizează şi lichidează întreprinderi şi organizaţii auxiliare care au statut de persoană juridică şi activează în conformitate cu regulamente aprobate de Asambleia Academiei de Ştiinţe.

Articolul 81. Asambleia Academiei de Ştiinţe

(1) Organul suprem de conducere al Academiei de Ştiinţe este Asambleia Academiei de Ştiinţe (în continuare – Asambleie), constituită din:

  1. membri titulari;
  2. membri corespondenţi;
  3. 78 de doctori habilitaţi, aleşi pentru o perioadă de 4 ani (dar cel mult pentru două termene consecutive), de adunările secţiilor, ce reprezintă comunitatea ştiinţifică din Republica Moldova.

(2) Sesiunile Asambleii pot fi ordinare şi extraordinare. Sesiunile ordinare se convoacă cel puţin o dată pe an. Sesiunile extraordinare se convoacă la propunerea preşedintelui Academiei de Ştiinţe, la cererea a 2/3 din membrii Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică, la solicitarea a cel puţin 1/2 din numărul membrilor Asambleii sau prin hotărîrea adunării generale a cel puţin trei secţii.

(3) Sesiunea Asambleii este deliberativă dacă la lucrări participă cel puţin 2/3 din membrii acesteia, iar hotărîrile ei se adoptă cu votul a cel puţin 50 la sută plus unu din membrii prezenţi la şedinţă.

(4) Asambleia:

  1. aprobă Statutul Academiei de Ştiinţe;
  2. alege preşedintele Academiei de Ştiinţe şi, la propunerea acestuia, prim-vicepreşedintele, vicepreşedinţii şi secretarul ştiinţific general;
  3. aprobă o dată în 4 ani Acordul de parteneriat;
  4. aprobă politica Academiei de Ştiinţe în sfera ştiinţei şi inovării, promovează strategia acestei politici;
  5. aprobă, la propunerea preşedintelui Academiei de Ştiinţe, reprezentanţii secţiilor în Asambleie şi alege reprezentanţii comunităţii ştiinţifice, inclusiv ai instituţiilor de învăţămînt superior, în Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică;
  6. examinează şi se pronunţă asupra raportului anual privind rezultatele activităţii în sfera ştiinţei şi inovării din ţară şi activitatea subdiviziunilor Academiei de Ştiinţe;
  7. examinează şi aprobă strategii, programe ce ţin de sfera ştiinţei şi inovării;
  8. identifică direcţiile strategice în sfera ştiinţei şi inovării.

Articolul 82. Preşedintele Academiei de Ştiinţe

(1) Preşedintele Academiei de Ştiinţe este ales de Asambleie prin vot secret, pentru o perioadă de 6 ani (dar cel mult pentru două termene consecutive), dintre membrii titulari ai Academiei de Ştiinţe. El este responsabil în faţa Asambleii şi Guvernului de activitatea sa. Procedura alegerii preşedintelui Academiei de Ştiinţe este stabilită de Statutul Academiei de Ştiinţe.

(2) Preşedintele Academiei de Ştiinţe:

  1. este membru al Guvernului din oficiu;
  2. semnează din partea Academiei de Ştiinţe Acordul de parteneriat;
  3. conduce activitatea Academiei de Ştiinţe;
  4. prezidează Asambleia şi Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică;
  5. reprezintă Academia de Ştiinţe în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice, cu agenţi economici, cu organizaţii ştiinţifice internaţionale şi cu alte organizaţii;
  6. contrasemnează proiecte de acte legislative, de hotărîri, ordonanţe şi dispoziţii ale Guvernului ce ţin de sfera ştiinţei şi inovării şi de învăţămînt, proiecte ale programelor de dezvoltare social-economică a ţării;
  7. anual, prezintă Guvernului raport de activitate în sfera ştiinţei şi inovării, precizează condiţiile Acordului de parteneriat;
  8. propune spre confirmare Preşedintelui Republicii Moldova reprezentanţii Academiei de Ştiinţe în componenţa Consiliului Naţional pentru Acreditare şi Atestare;
  9. propune spre numire Guvernului directorul general al Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală;
  10. încheie şi reziliază contracte manageriale şi contracte de administrare a patrimoniului Academiei de Ştiinţe cu conducătorii organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării, cu conducătorii instituţiilor, întreprinderilor şi organizaţiilor auxiliare, precum şi cu conducătorii altor subdiviziuni ale sale;
  11. îndeplineşte alte atribuţii stabilite în Statutul Academiei de Ştiinţe.

Articolul 83. Vicepreşedinţii Academiei de Ştiinţe

(1) Conducerea Academiei de Ştiinţe include în componenţa sa prim-vicepreşedintele şi vicepreşedinţii Academiei de Ştiinţe care gestionează sferele de activitate determinate de Statutul Academiei de Ştiinţe.

(2) Prim-vicepreşedintele şi vicepreşedinţii Academiei de Ştiinţe sînt aleşi de Asambleia Academiei de Ştiinţe prin vot secret, pentru o perioadă de 4 ani, la propunerea preşedintelui Academiei de Ştiinţe. Prim-vicepreşedintele este ales dintre membrii titulari, iar vicepreşedinţii sînt aleşi dintre membrii titulari, membrii corespondenţi ai Academiei de Ştiinţe şi doctorii habilitaţi.

(3) Procedura de alegere, mandatul prim-vicepreşedintelui şi al vicepreşedinţilor Academiei de Ştiinţe sînt stabilite în Statutul Academiei de Ştiinţe.

Articolul 84. Secretarul ştiinţific general al Academiei de Ştiinţe

(1) Secretarul ştiinţific general face parte din conducerea Academiei de Ştiinţe şi este ales de Asambleie prin vot secret, la propunerea preşedintelui Academiei de Ştiinţe, pe un termen de 4 ani, dintre membrii titulari sau membrii corespondenţi.

(2) Procedura de alegere şi mandatul secretarului ştiinţific general sînt stabilite în Statutul Academiei de Ştiinţe.

Articolul 85. Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică

(1) Organul executiv al Asambleii este Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică (în continuare – Consiliu Suprem), care activează în baza unui regulament, aprobat de Asambleie.

(2) Consiliul Suprem este constituit din 17 persoane. Componenţa Consiliului Suprem include: preşedintele Academiei de Ştiinţe, prim-vicepreşedintele, 2 vicepreşedinţi şi secretarul ştiinţific general ai Academiei de Ştiinţe, coordonatorii secţiilor Academiei de Ştiinţe, din oficiu, 6 reprezentanţi ai comunităţii ştiinţifice, inclusiv ai instituţiilor de învăţămînt superior şi ai Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, aleşi de Asambleie pe un termen de 4 ani (dar cel mult pentru două termene consecutive).

Articolul 86. Atribuţiile Consiliului Suprem Consiliul Suprem:

  1. organizează elaborarea programelor de stat şi a programelor ştiinţifice şi tehnico-ştiinţifice internaţionale în sfera ştiinţei şi inovării, precum şi a mecanismelor de realizare şi monitorizare a acestora;
  2. coordonează şi stimulează activitatea în domeniul inovare şi transfer tehnologic;
  3. precizează şi confirmă anual Acordul de parteneriat;
  4. distribuie, în baza Acordului de parteneriat, alocaţiile bugetare conform direcţiilor strategice ale sferei ştiinţei şi inovării;
  5. prezintă anual Guvernului o informaţie despre realizarea programelor de stat şi avize asupra stării cercetării-dezvoltării, precum şi recomandări pentru stimularea activităţii din sfera inovării şi transferului tehnologic;
  6. organizează concursuri de proiecte finanţate de la bugetul de stat;
  7. organizează expertiza în sfera ştiinţei şi inovării prin Consiliul consultativ de expertiză şi secţiile Academiei de Ştiinţe, asigură transparenţa acestei expertize;
  8. elaborează pronosticuri ale dezvoltării din sfera ştiinţei şi inovării;
  9. elaborează mecanisme de monitorizare şi stimulare a implementării rezultatelor programelor de stat în sfera ştiinţei şi inovării şi de formare a pieţelor de produse ale acestei sfere;
  10. convoacă sesiunile ordinare ale Asambleii şi ale Adunării generale, cu 2/3 din membrii Consiliului Suprem poate iniţia convocarea sesiunii extraordinare a acestora;
  11. examinează programele, planurile şi dările de seamă privind activitatea ştiinţifică şi financiară a subiectelor din sfera ştiinţei şi inovării, instituţiilor, întreprinderilor şi organizaţiilor auxiliare ale Academiei de Ştiinţe;
  12. decide asupra reorganizării sau dizolvării organizaţiei din sfera ştiinţei şi inovării, finanţate integral de la bugetul de stat, pentru optimizarea activităţii din sfera ştiinţei şi inovării, precum şi pentru ajustarea acestei activităţi la standardele de acreditare;
  13. confirmă în funcţie conducătorii organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării şi ai instituţiilor, întreprinderilor şi organizaţiilor auxiliare ale Academiei de Ştiinţe;
  14. aprobă structura, regulamentele (statutele) şi bugetele secţiilor şi instituţiilor, întreprinderilor şi organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării, ale instituţiilor, întreprinderilor şi organizaţiilor auxiliare ale Academiei de Ştiinţe;
  15. aprobă alegerea secretarilor ştiinţifici ai secţiilor;
  16. confirmă direcţiile de cercetare ale secţiilor, tematica programelor de cercetare;
  17. creează consilii şi comisii ştiinţifice de problemă;
  18. intervine cu propuneri de acordare a distincţiilor de stat, conferă decoraţii instituite de Academia de Ştiinţe, distincţii de recunoştinţă şi titluri onorifice, acordă premii de stat şi alte premii în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu Statutul Academiei de Ştiinţe;
  19. decide asupra organizării masteratului, doctoratului şi postdoctoratului;
  20. privează de dreptul de a organiza masteratul, doctoratul şi postdoctoratul organizaţiile din sfera ştiinţei şi inovării, membri instituţionali care nu au asigurat un nivel corespunzător cercetărilor ştiinţifice;
  21. asigură finanţarea editării revistelor şi lucrărilor ştiinţifice;
  22. organizează gestionarea eficientă şi dezvoltarea patrimoniului şi a potenţialului intelectual, este responsabil de utilizarea raţională şi eficientă a resurselor materiale, financiare, intelectuale, informaţionale şi a infrastructurii Academiei de Ştiinţe, prezintă, în modul şi termenele stabilite, rapoarte de activitate şi date statistice despre sfera ştiinţei şi inovării, inclusiv dări de seamă despre utilizarea mijloacelor bugetare şi extrabugetare;
  23. organizează şi execută expertiza tehnico-ştiinţifică obligatorie a achiziţiilor de aparataj şi echipament ştiinţific, procurat din mijloacele bugetului de stat, precum şi din granturi, al căror beneficiar este Guvernul;
  24. organizează şi efectuează expertiza nivelului ştiinţific al metodologiei măsurărilor, testărilor şi verificărilor;
  25. exercită alte funcţii stabilite de regulamentul său.

Articolul 87. Structura aparatului administrativ al Consiliului Suprem

În subordinea Consiliului Suprem activează instituţii, întreprinderi şi organizaţii auxiliare în conformitate cu art.79 şi 80 şi un aparat administrativ cu următoarea structură:

  1. director executiv – unul din vicepreşedinţii Academiei de Ştiinţe;
  2. vicedirector executiv;
  3. direcţie generală politici în sfera ştiinţei şi inovării;
  4. consilieri ai preşedintelui Academiei de Ştiinţe;
  5. direcţie generală finanţe şi contabilitate;
  6. direcţie generală personal şi secretariat;
  7. direcţie generală juridică;
  8. direcţie generală logistică;
  9. direcţie generală integrare europeană şi cooperare internaţională;
  10. alte direcţii şi secţii.

Articolul 88. Statutul juridic al personalului aparatului administrativ şi al instituţiilor auxiliare

(1) Statutul juridic al personalului aparatului administrativ şi al instituţiilor auxiliare este reglementat de Legea serviciului public.

(2) Funcţionarii aparatului administrativ al Consiliului Suprem care au grade şi titluri ştiinţifice şi titluri ştiinţifico-didactice beneficiază de aceleaşi facilităţi ca şi cercetătorii ştiinţifici dacă practică activitate ştiinţifică.

Articolul 89. Agenţia pentru inovare şi transfer tehnologic

(1) Pentru coordonarea, stimularea şi implementarea mecanismelor activităţii de inovare şi transfer tehnologic, Consiliul Suprem creează Agenţia pentru inovare şi transfer tehnologic (în continuare – Agenţie), care activează în baza unui regulament aprobat de Consiliul Suprem.

(2) Agenţia:

  1. realizează politica de stat în domeniul inovare şi transfer tehnologic;
  2. elaborează propuneri de perfecţionare a cadrului normativ-juridic al sferei inovării şi transferului tehnologic;
  3. stabileşte direcţiile strategice ale activităţii de inovare şi transfer tehnologic, reflectate în programe şi proiecte de toate nivelurile;
  4. participă la realizarea parteneriatului între organizaţiile din sfera ştiinţei şi inovării, instituţiile de învăţămînt superior şi întreprinderile de producţie;
  5. determină volumul alocaţiilor financiare pentru susţinerea programelor şi proiectelor de inovare şi transfer tehnologic, care urmează a fi aprobat de Consiliul Suprem;
  6. organizează înregistrarea de stat şi evidenţa programelor şi proiectelor de inovare şi transfer tehnologic;
  7. coordonează procesul de creare a infrastructurii sferei inovării şi transferului tehnologic;
  8. acordă asistenţă specializată în sfera inovării şi transferului tehnologic;
  9. organizează expoziţii ale realizărilor din sfera inovării şi transferului tehnologic;
  10. exercită alte atribuţii stabilite de lege.

(3) Directorul general al Agenţiei este responsabil de corectitudinea calculelor în stabilirea necesarului de mijloace, de formarea unor surplusuri de mijloace, de utilizarea contrar destinaţiei a mijloacelor bugetare şi extrabugetare.