Comisia de atestare
Comisia de acreditare
Comisiile de experţi
Dispoziţii, instrucţiuni
Acte normative
Nomenclator
Instituţii
Consilii
Seminare
Teze
Conducători de doctorat
Deţinători de grad
Doctoranzi
Postdoctoranzi
CNAA logo

 română | русский | english


versiune pentru tipar

Statutul juridic al cercetătorului ştiinţific


Articolul 148. Dispoziţii generale

(1) Unitatea primară în sfera ştiinţei şi inovării este cercetătorul ştiinţific.

(2) Criteriile de estimare a calificării şi modul de atestare a cercetătorului ştiinţific sînt stabilite în sistemul de stat de atestare a cadrelor ştiinţifice.

(3) Cercetătorii ştiinţifici se pot constitui în organizaţii (asociaţii) obşteşti, se pot angaja la organizaţii din sfera ştiinţei şi inovării cu orice tip de proprietate şi formă juridică de organizare, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Articolul 149. Obiectivele activităţii cercetătorului ştiinţific

Cercetătorul ştiinţific are în activitatea sa următoarele obiective: obţinerea şi dezvoltarea de noi cunoştinţe, transferul de cunoştinţe şi tehnologii în viaţa economică, socială şi culturală.

Articolul 150. Funcţiile ştiinţifice

(1) Funcţiile ştiinţifice în organizaţiile din sfera ştiinţei şi inovării pot fi ocupate de cetăţeni ai Republicii Moldova, de cetăţeni străini şi apatrizi, care întrunesc exigenţele prezentului cod.

(2) În sfera ştiinţei şi inovării există următoarele funcţii ştiinţifice:

  1. cercetător ştiinţific stagiar;
  2. cercetător ştiinţific;
  3. cercetător ştiinţific superior;
  4. cercetător ştiinţific coordonator;
  5. cercetător ştiinţific principal;
  6. consultant ştiinţific;
  7. cercetător ştiinţific invitat.

Articolul 151. Pregătirea, perfecţionarea şi atestarea cercetătorului ştiinţific

(1) Pregătirea cercetătorului ştiinţific se efectuează prin studii universitare, de masterat, rezidenţiat, doctorat şi postdoctorat, ce includ activităţi de studiu şi de cercetare ştiinţifică în scopul dobîndirii calificării respective.

(2) Perfecţionarea profesională a cercetătorului ştiinţific se efectuează prin stagii de nivel naţional şi internaţional şi prin cursuri ale organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării.

(3) Atestarea cercetătorilor ştiinţifici se efectuează o dată la 2 ani. Criteriile şi scopul atestării sînt stabilite în acte normative interne.

Articolul 152. Condiţiile ocupării funcţiilor ştiinţifice

(1) Pentru ocuparea funcţiei de cercetător ştiinţific stagiar sînt necesare: studii superioare, aptitudini de cercetare, grad de magistru sau rezidenţiat.

(2) Pentru ocuparea funcţiei de cercetător ştiinţific, pe lîngă întrunirea cerinţelor specificate la alin.(1), sînt necesare: vechime în muncă în sfera ştiinţei şi inovării de cel puţin 3 ani şi rezultate ştiinţifice publicate în reviste ştiinţifice de specialitate.

(3) Pentru ocuparea funcţiei de cercetător ştiinţific superior sînt necesare: grad ştiinţific de doctor în profilul postului şi vechime în muncă în sfera ştiinţei şi inovării de cel puţin 5 ani.

(4) Pentru ocuparea funcţiei de cercetător ştiinţific coordonator sînt necesare: grad ştiinţific de doctor sau doctor habilitat în profilul postului, vechime în muncă în sfera ştiinţei şi inovării de cel puţin 8 ani şi lucrări de valoare publicate.

(5) Pentru ocuparea funcţiei de cercetător ştiinţific principal sînt necesare: grad şi/sau titlu ştiinţific de doctor habilitat în profilul postului sau titlu ştiinţifico-didactic de profesor universitar şi/sau de profesor cercetător, vechime în muncă în sfera ştiinţei şi inovării de cel puţin 10 ani.

(6) Pentru ocuparea funcţiei de consultant ştiinţific sînt necesare: titlu de membru titular sau de membru corespondent al Academiei de Ştiinţe şi/sau grad ştiinţific de doctor habilitat, titlu ştiinţific de profesor-cercetător şi/sau titlu ştiinţifico-didactic de profesor universitar, vechime în muncă de cel puţin 30 de ani, 25 din care în sfera ştiinţei şi inovării şi/sau în sfera ştiinţifico-didactică, precum şi limita de vîrsta de pensionare stabilită de legislaţia în vigoare.

(7) Cercetătorul ştiinţific invitat este angajat în organizaţia din sfera ştiinţei şi inovării în funcţia indicată în invitaţie, cu respectarea prevederilor de la alin.(1) – (6), în bază de contract individual de muncă, pe durată determinată.

Articolul 153. Ocuparea funcţiei ştiinţifice şi eliberarea din funcţia ştiinţifică

(1) Ocuparea funcţiei ştiinţifice se efectuează în baza selecţiei prin concurs, cu prezentarea programului de activitate şi cu încheierea ulterioară a contractului individual de muncă, conform legislaţiei în vigoare.

(2) Cercetătorului ştiinţific angajat în condiţiile alin.(1) nu i se stabileşte perioadă de probă.

(3) Suspendarea contractului individual de muncă, precum şi eliberarea din funcţie a cercetătorului ştiinţific ca efect al expirării contractului au loc în condiţiile legii.

Articolul 154. Drepturile cercetătorului ştiinţific

Cercetătorul ştiinţific este în drept:

  1. să beneficieze de acces la sursele de informare şi documentare, conform legislaţiei în vigoare;
  2. să fie recunoscut ca autor sau coautor al produsului intelectual obţinut prin activitate;
  3. să solicite, cu sprijinul organizaţiei, brevete pentru rezultatele originale ale activităţii sale;
  4. să beneficieze de rezultatele activităţii sale ştiinţifice, de premii şi de alte recompense pentru astfel de rezultate;
  5. să participe la manifestări, concursuri şi colaborări ştiinţifice naţionale şi internaţionale, la alte acţiuni ştiinţifice;
  6. să utilizeze baza tehnico-materială a organizaţiei pentru îndeplinirea obligaţiilor profesionale;
  7. să propună spre aplicare idei novatoare;
  8. să fie membru al organizaţiilor (asociaţiilor) obşteşti naţionale şi internaţionale, conform legislaţiei în vigoare;
  9. să participe la elaborarea concepţiilor şi politicilor în sfera ştiinţei şi inovării;
  10. să se producă, la solicitare, în calitate de expert, de referent, de consultant, de membru al consiliului ştiinţific specializat şi al comisiilor de acreditare, de atestare etc.;
  11. să beneficieze, în semn de apreciere a meritelor sale de către stat şi societate, de titluri onorifice pentru contribuţia sa adusă la dezvoltarea ştiinţei şi inovării, la pregătirea de cadre ştiinţifice de înaltă calificare şi pentru aplicarea rezultatelor muncii sale în economia naţională;
  12. să participe la concursuri pentru a fi promovat în funcţii ştiinţifice şi administrative;
  13. să practice activitate didactică în instituţii de învăţămînt superior, în funcţii titulare, în bază de concurs;
  14. să efectueze alte acţiuni legale pentru a atinge scopul cercetărilor ştiinţifice.

Articolul 155. Obligaţiile cercetătorului ştiinţific

Cercetătorul ştiinţific este obligat:

  1. să prezinte, în modul stabilit, rezultatele sale ştiinţifice sub formă de referate ştiinţifice, publicaţii, brevete de invenţie, teze de doctor/doctor habilitat, precum şi dări de seamă asupra activităţii sale ştiinţifice;
  2. să utilizeze în activitatea din sfera ştiinţei şi inovării cele mai bune practici şi cele mai noi cunoştinţe din domeniul specific de activitate;
  3. să efectueze cu obiectivitate expertiza programelor/proiectelor din sfera ştiinţei şi inovării, precum şi a rezultatelor obţinute din realizarea acestora;
  4. să respecte deontologia cercetătorului ştiinţific şi statutul organizaţiei;
  5. să participe la instruirea tinerilor cercetători ştiinţifici şi să le transmită cunoştinţele şi experienţa din sfera ştiinţei şi inovării;
  6. să efectueze cercetări ştiinţifice ale căror rezultate nu aduc daune materiale, morale sau de orice altă natură omului, societăţii şi naturii;
  7. să evite crearea conflictelor de interese sau concurenţei neloiale, să contribuie activ la formarea unui climat benefic cercetării în colectiv;
  8. să-şi îmbogăţească neîntrerupt cunoştinţele şi să contribuie la diseminarea informaţiei, la conştientizarea de către public a importanţei ştiinţei şi inovării;
  9. să utilizeze patrimoniul organizaţiei exclusiv în activităţi profesionale în interesul acesteia;
  10. să respecte confidenţialitatea şi dreptul de proprietate intelectuală.
  11. să nu denatureze datele experimentale şi rezultatele investigaţiilor.

Articolul 156. Responsabilitatea cercetătorului ştiinţific

(1) Cercetătorul ştiinţific este responsabil de nivelul, corectitudinea, veridicitatea şi consecinţele implementării rezultatelor cercetărilor ştiinţifice, de nerespectarea contractului individual de muncă.

(2) Cercetătorul ştiinţific este responsabil de integritatea utilajului, echipamentului şi a altor bunuri primite în folosinţă.

Articolul 157. Retribuirea muncii cercetătorului ştiinţific

(1) Retribuirea muncii trebuie să asigure cercetătorului ştiinţific şi familiei lui un nivel decent de viaţă, să stimuleze eficienţa şi spiritul de iniţiativă. Retribuţia se efectuează cu coeficientul intersectorial 1,5.

(2) Retribuirea muncii cercetătorului ştiinţific se efectuează de la bugetul de stat şi din surse extrabugetare.

(3) Cercetătorul ştiinţific beneficiază de un spor lunar la salariu pentru vechime în muncă după cum urmează:

Vechimea în muncă, ani Sporul lunar în raport cu salariul funcţiei, %
de la 2 la 515
de la 6 la 1020
de la 11 la 1530
de la 16 la 2035
de la 21 la 2540
de la 26 şi mai mult50

(4) Cercetătorul ştiinţific beneficiază de un spor lunar la salariu de 25 la sută din salariul funcţiei pentru cunoaşterea a două sau mai multe limbi.

(5) Cercetătorul ştiinţific care activează în organizaţia de drept public din sfera ştiinţei şi inovării, finanţată integral de la bugetul de stat sau finanţată în bază de concurs al proiectelor şi programelor Academiei de Ştiinţe, care deţine grad ştiinţific de doctor habilitat şi/sau titlu ştiinţifico-didactic de profesor universitar şi/sau titlu ştiinţific de profesor cercetător beneficiază de o indemnizaţie lunară de cel puţin 500 de lei, iar cel care deţine grad ştiinţific de doctor şi/sau titlu ştiinţifico-didactic de conferenţiar universitar şi/sau titlu ştiinţific de conferenţiar cercetător – de cel puţin 200 de lei. Indemnizaţia se indexează anual în conformitate cu legea bugetului.

(6) Cercetătorului ştiinţific i se poate acorda, pentru rezultatele obţinute, un premiu de 4 salarii lunare, în conformitate cu legislaţia în vigoare şi clauzele contractului individual de muncă.

(7) Cercetătorului ştiinţific i se acordă un ajutor material anual de două salarii lunare.

Articolul 158. Garanţiile sociale

(1) Cercetătorul ştiinţific titular în vîrstă de pînă la 35 de ani are dreptul, pentru a-şi construi locuinţă proprietate personală, la credit fără dobîndă pe termen lung, conform legislaţiei în vigoare.

(2) Organizaţia din sfera ştiinţei şi inovării poate asigura, integral sau parţial, din surse proprii, cazarea cercetătorilor ştiinţifici titulari care nu au locuinţă proprietate personală.

(3) Cercetătorilor ştiinţifici titulari, solicitaţi temporar în străinătate să activeze în sfera ştiinţei şi inovării şi în sfera didactică în bază de contract, în temeiul unor tratate interguvernamentale sau interdepartamentale, precum şi celor delegaţi în străinătate la specializare sau cu misiuni de stat li se păstrează locul de muncă şi li se ia integral în calcul vechimea în muncă în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Articolul 159. Concediul anual

Cercetătorul ştiinţific beneficiază de concediu anual prelungit şi de concediu de lungă durată în conformitate cu Codul muncii al Republicii Moldova.