Comisia de atestare
Comisia de acreditare
Comisiile de experţi
Dispoziţii, instrucţiuni
Acte normative
Nomenclator
Instituţii
Consilii
Seminare
Teze
Conducători de doctorat
Deţinători de grad
Doctoranzi
Postdoctoranzi
CNAA logo

 română | русский | english


versiune pentru tipar

Asigurarea logistică şi financiară a sferei ştiinţei şi inovării


Articolul 125. Finanţarea activităţii din sfera ştiinţei şi inovării

(1) Sursele de finanţare a sferei ştiinţei şi inovării sînt:

  1. mijloacele de la bugetul de stat;
  2. mijloacele de la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale;
  3. mijloacele proprii ale subiectelor activităţii din sfera ştiinţei şi inovării;
  4. mijloacele organizaţiilor interesate în activitatea din sfera ştiinţei şi inovării;
  5. investiţiile (donaţiile, granturile etc.) persoanelor fizice şi juridice, inclusiv străine;
  6. defalcările în proporţie de 50% din sumele obţinute din vînzarea patrimoniului nefolosit, inclusiv a imobilelor;
  7. alte surse legale.

(2) Proiectul Acordului de parteneriat se elaborează în termenele stabilite pentru elaborarea proiectului bugetului de stat şi se examinează concomitent cu proiectul legii bugetului de stat.

(3) Finanţarea sferei ştiinţei şi inovării de la bugetul de stat se realizează prin intermediul Academiei de Ştiinţe în temeiul Acordului de parteneriat.

(4) Statul asigură majorarea stabilă, ascendentă a finanţării de la bugetul său a activităţii sferei ştiinţei şi inovării pînă la un cuantum minim de unu la sută din produsul intern brut în termen de 5 ani de la intrarea în vigoare a prezentului cod. Sporirea alocaţiilor financiare de la bugetul de stat în cifre absolute pentru sfera ştiinţei şi inovării se specifică în Acordul de parteneriat.

(5) Mijloacele destinate sferei ştiinţei şi inovării de la bugetul de stat se utilizează pentru:

  1. cercetări ştiinţifice, lucrări de investigare şi dezvoltare tehnologică;
  2. întreţinerea şi dezvoltarea bazei tehnico-materiale şi infrastructurii;
  3. întreţinerea instituţională a activităţii Academiei de Ştiinţe, inclusiv a bibliotecii centrale, arhivei şi sistemului informaţional;
  4. organizarea de concursuri şi finanţarea de proiecte în sfera ştiinţei şi inovării;
  5. organizarea de conferinţe, seminare etc.;
  6. editarea de lucrări ştiinţifice şi ştiinţifico-metodice, precum şi de reviste ştiinţifice;
  7. susţinerea şi dezvoltarea colaborării ştiinţifice cu organizaţii internaţionale;
  8. pregătirea unor cadre ştiinţifice de înaltă calificare prin doctorantură şi postdoctorantură atît în ţară, cît şi peste hotare;
  9. asigurarea activităţii consiliilor ştiinţifice specializate.

(6) Pînă la acreditare, de dreptul la finanţare de la bugetul de stat beneficiază toate organizaţiile din sfera ştiinţei şi inovării în termen de cel mult un an de la data intrării în vigoare a prezentului cod. Alocaţiile bugetare pentru finanţarea organizaţiilor acreditate din sfera ştiinţei şi inovării se vor distribui în baza prevederilor prezentului cod.

(7) Academia de Ştiinţe va institui şi gestiona Fondul naţional pentru susţinerea ştiinţei.

(8) Mijloacele Fondului naţional pentru susţinerea ştiinţei sînt destinate, în exclusivitate, susţinerii cercetătorilor ştiinţifici şi a tinerelor talente, în special acordării de premii şi burse pentru rezultate deosebite în baza unui regulament aprobat de Asambleie.

(9) Mijloacele Fondului naţional pentru susţinerea ştiinţei se completează din:

  1. donaţii, sponsorizări şi din alte surse legale;
  2. defalcări de cel mult 0,5% din granturile fundaţiilor, instituţiilor şi organizaţiilor internaţionale;
  3. defalcări de 2% din valoarea totală a serviciilor prestate contra plată, a operaţiunilor de arendă a spaţiilor, a executării comenzilor sau a contractelor, precum şi din alte venituri ale organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării subordonate Academiei de Ştiinţe;
  4. defalcări de 3% din profitul rămas la dispoziţie al Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală;
  5. defalcări de 10% din profitul rămas la dispoziţie al agenţilor economici cu autogestiune din subordinea Academiei de Ştiinţe.

(10) Mijloacele financiare obţinute de Academia de Ştiinţe din diferite surse sînt folosite în conformitate cu decizia Consiliului Suprem. Mijloacele financiare care nu au fost folosite pînă la sfîrşitul anului în curs rămîn accesibile pentru utilizare în anul următor pentru organizaţiile care au realizat economiile respective în anul precedent.

Articolul 126. Complexul patrimonial al Academiei de Ştiinţe

(1) Pentru realizarea atribuţiilor prevăzute de lege, Academia de Ştiinţe dispune de un complex patrimonial ce se constituie din toate bunurile materiale şi nemateriale (în continuare – obiecte ale complexului patrimonial):

  1. transmise de către stat Academiei de Ştiinţe spre folosire sau administrare în baza hotărîrilor autorităţilor administraţiei publice;
  2. procurate din mijloace bugetare şi mijloace proprii;
  3. rezultate din activitatea intelectuală a membrilor şi a angajaţilor Academiei de Ştiinţe, din executarea de comenzi şi/sau efectuarea de lucrări pe bază contractuală;
  4. obţinute din donaţii şi sponsorizări din partea persoanelor fizice şi juridice din ţară şi străinătate;
  5. obţinute pe alte căi legale.

(2) Obiectele complexului patrimonial ce aparţin Academiei de Ştiinţe cu drept de gestionare economică sînt transmise cu drept de gestionare operativă organizaţiilor din subordine.

(3) Transmiterea gratuită a patrimoniului de la balanţa unei organizaţii la balanţa unei alte organizaţii din subordinea Academiei de Ştiinţe este scutită de impozite în cazul în care are loc în baza unei hotărîri a Consiliului Suprem.

(4) Gestionarea complexului patrimonial al Academiei de Ştiinţe se efectuează de Consiliul Suprem.

(5) Academia de Ştiinţe, exercitîndu-şi atribuţiile de gestionare a obiectelor complexului patrimonial primite cu drept de folosinţă, asigură realizarea drepturilor statului ca proprietar al acestor obiecte, folosirea şi administrarea lor eficientă în limitele stabilite de legislaţia în vigoare, pentru satisfacerea necesităţilor sociale şi a celor de stat.

(6) Obiectele complexului patrimonial al Academiei de Ştiinţe se folosesc în conformitate cu legislaţia în vigoare, cu Statutul Academiei de Ştiinţe şi cu statutele organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării subordonate ei.

(7) Academia de Ştiinţe, organizaţiile din sfera ştiinţei şi inovării subordonate ei au dreptul să-şi folosească patrimoniul pentru a participa la relaţii civile, inclusiv pentru a desfăşura activitate economico-financiară, în corespundere cu sarcinile ce le revin şi în limitele capacităţii lor juridice civile.

(8) Vînzarea obiectelor din patrimoniul Academiei de Ştiinţe şi cel al organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării subordonate ei se efectuează numai pe bază de concurs cu autorizaţia Asambleii.

(9) Mijloacele obţinute din folosirea şi vînzarea obiectelor patrimoniului Academiei de Ştiinţe şi al organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării subordonate ei sînt orientate spre realizarea sarcinilor lor statutare.