Comisia de atestare
Comisia de acreditare
Comisiile de experţi
Dispoziţii, instrucţiuni
Acte normative
Nomenclator
Instituţii
Consilii
Seminare
Teze
Conducători de doctorat
Deţinători de grad
Doctoranzi
Postdoctoranzi
CNAA logo

 română | русский | english

CNAA / Teze / 2009 / mai /

Domeniul mănăstiresc în ţara moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea


Autor: Sava Igor
Gradul:doctor în istorie
Specialitatea: 07.00.02 - Istoria românilor (pe perioade)
Anul:2009
Conducător ştiinţific: Demir Dragnev
doctor habilitat, profesor universitar, Institutul de Istorie al AŞM
Instituţia:
CSS:

Statut

Teza a fost susţinută pe 15 mai 2009 în CSS
şi aprobată de CNAA pe 1 octombrie 2009

Autoreferat

Adobe PDF document0.38 Mb / în română

Cuvinte Cheie

domeniu mănăstiresc, stăpânire funciară mănăstirească, proprietate funciară medievală, Ţara Moldovei, dreptul de ctitorie, monahism medieval, tradiţie bizantină, motivaţii etice, religioase şi ideologice, patrimoniu monahal, danii, colonizare rurală, raporturi Stat-Biserică, instituţia imunităţii, regim juridic privilegiat, avere mănăstirească, caritate şi asistenţă socială, structuri sociale rurale, ţărani dependenţi, exploatarea domeniului mănăstiresc, practici economice, venituri mănăstireşti

Adnotare

Dinamica evoluţiei domeniului mănăstiresc în Ţara Moldovei în secolele XIV-XVI a fost determinată de procesele social-politice şi economice ale perioadei; ea constituie reflectarea unor particularităţi de ordin religios, ideologic, cultural şi mental din acest spaţiu geografic. În funcţie de contextul politic intern şi extern, o serie de domnii, de regulă, cele stabile politic şi prospere în plan economic, au influenţat pozitiv creşterea proprietăţilor mănăstireşti şi au susţinut activ monahismul. Averea mănăstirilor a beneficiat de ocrotire din partea statului pe parcursului întregii perioade cercetate.

Originea donativă a patrimoniului monahal s-a menţinut şi s-a extins ca urmare a exploatării bunurilor din cadrul domeniului, cumpărărilor şi vânzărilor, schimbului de sate şi de mărfuri, colonizărilor rurale şi privilegiilor imunitare, ponderea lor în ansamblul proprietăţii fiind redusă, comparativ cu daniile. Procesul ce indică satele intrate în componenţa domeniului mănăstiresc ca rezultat al acestor acţiuni, deşi nu a căpătat aceeaşi intensitate ca în cazul domeniilor boieresc şi domnesc, a constituit un mijloc eficient de mărire a domeniilor şi implicit, a numărului braţelor de muncă din localităţile cumpărate sau noi întemeiate, aflate sub stăpânirea mănăstirilor, situaţie datorată prezenţei unui regim privilegiat în materie fiscală cu implicaţii pozitive în exploatarea domeniului mănăstiresc.

Instituţia imunităţii, care a cuprins şi domeniul mănăstiresc, a oferit condiţii prielnice dezvoltării aşezămintelor de cult în baza avantajelor economice pe care le valorificau comunităţile monahale. Regimul juridic privilegiat aplicat mănăstirilor, a constituit o manifestare a relaţiilor cordiale dintre Stat şi Biserică, însă fenomenul imunităţii nu poate fi extins nici asupra întregii perioade cercetate şi nici asupra tuturor fundaţiilor religioase. Între domeniile mănăstireşti şi intensiunea/extensiunea privilegiilor de imunitate pot fi sesizate diferenţe de regim juridic între componentele unui domeniu, a căror amplitudine variază de la o perioadă la alta, de la mănăstire la alta, situaţie datorată atitudinii domniei.

Structurile sociale prezente pe domeniu – ţărani, robi - se diferenţiază după statul social-juridic şi după ansamblul dărilor, a muncilor pe care le datorau stăpânului teritorial – mănăstirile. Marea majoritate a populaţiei domeniale era constituită din persoane dependente de mănăstiri sub aspect economic şi juridic, această latură funcţionând în situaţiile când domnia acorda egumenului local dreptul de judecată asupra locuitorilor din satele sale. Cât priveşte categoriile robilor, ele sunt o prezenţă vie în acest mediu şi prin condiţia sa reprezenta elementul social cel mai declasat şi exploatat. Numărul acestora a sporit pe domeniile mănăstireşti graţie daniilor numeroase domneşti destinate să satisfacă necesităţile aşezămintelor ecleziastice în braţe ieftine de muncă.

Contribuţia ţărănimii şi a robilor, alături de participarea modestă a monahilor la exploatarea variată a domeniului mănăstiresc, este incontestabilă. Îmbinarea cultivării plantelor cu creşterea animalelor şi a meşteşugurilor, reprezentau practicile principale ale economiei unui domeniu mănăstiresc, menite nu numai să satisfacă necesităţile în produse ale comunităţilor, dar şi să fie desfăcute pe piaţă. Aceste activităţi formau baza veniturilor mănăstireşti.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul la XVI-lea, s-a constituit şi s-a dezvoltat pe căi variate, într-un context social-politic economic, religios şi cultural favorabil. Dinamica evoluţiei acestuia este una ascendentă, păstrând în întreaga perioadă o pondere însemnată în cadrul structurii funciare de ansamblu.

Cuprins


CAPITOLUL I. Constituirea şi evoluţia domeniului mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea
  • 1.1.Actul de ctitorire în Ţara Moldovei (secolele XIV-XVI)
  • 1.2. Căile de constituire şi de dezvoltare a domeniului mănăstiresc
  • 1.2.1.Sistemul de donaţii
  • 1.2.2.Colonizarea rurală
  • 1.2.3.Operaţiunile de cumpărare şi vânzare. Schimbul de bunuri
  • 1.2.4.Împresurările de hotar
  • 1.3. Regimul juridic mănăstiresc

CAPITOLUL II. Patrimoniul mănăstiresc şi practicile economice
  • 2.1.Structura domeniului mănăstiresc
  • 2.2.Aşezământul monahal. Organizarea internă a mănăstirilor
  • 2.3.Satele mănăstireşti. Categoriile populaţiei domeniale
  • 2.4.Exploatarea domeniului mănăstiresc