română | русский | english

Autor: Vîntu Anatolie Gradul: doctor în filologie Specialitatea:  10.01.01 - Literatura română Anul: 2009 Conducător ştiinţific: Mihail Dolgan doctor habilitat, profesor universitar, Institutul de Filologie Român㠄Bogdan Petriceicu-Hasdeu” al USM Instituţia: CSS:

Statut Teza a fost susţinută pe 17 iunie 2009 în CSS şi aprobată de CNAA pe 1 octombrie 2009 Autoreferat – 0.33 Mb / în română

Cuvinte Cheie

Adnotare

Teza de doctorat reprezintă o tratare teoretică a metodei psihocritice preconizate de francezul Charles Mauron (1899-1966) şi o aplicare a acesteia la cinci scriitori români din perioada contemporană (George Bacovia, Lucian Blaga, Grigore Vieru, Anatol Codru, Ion Vatamanu), scriitori care au fost selectaţi conform cerinţelor stipulate de respectivul demers critic.

Psihocritica este o metodă de cercetare literară derivată din psihanaliză, care a fost expusă programatic în lucrarea de referinţă a lui Charles Mauron - De la metaforele obsedante la mitul personal (1963). Autorul metodei, în comparaţie cu critica clasică şi cea medicală, manifestă o preocupare prioritară faţă de personalitatea inconştientă a scriitorului, care se exprimă prin intermediul mitului personal. În acest scop, el relevă 4 operaţii de bază ale demersului său:
1. Suprapunerea diferitelor opere ale unui autor pentru a reliefa existenţa unor grupări favorite de cuvinte („metafore obsedante”).
2. Observarea modului în care se repetă reţelele, grupurile, structurile revelate de prima operaţie.
3. Mitul personal şi avatarurile sale sunt interpretate ca expresie a personalităţii inconştiente şi a evoluţiei acesteia.
4. Verificarea în biografia scriitorului şi în operele sale aferente a exactităţii acestei imagini a personalităţii inconştiente.

În teză au fost operate inovări asupra metodei, ca urmare a achiziţionării unor termeni corespondenţi din ştiinţa textului (semiotica structurală, tel-quelismul, deconstructivismul), a imagologiei (mitocritica, mitanaliza, simbolurile), a limbajului literar (stilul, imaginea artistică). Prin urmare noţiunea de „mit personal” a fost redefinită.

Partea aplicativă a tezei constă în identificarea meticuloasă a mitului personal al celor cinci autori anunţaţi la început. Cercetările noastre ne-au condus spre următoarele constatări:

Mitul personal al lui George Bacovia e format din următoarele 14 imagini şi grupuri imagistice obsedante, compuse în temei din imagini-simboluri: Cavou (cimitir), funebru, sinistru; Întuneric, noapte, negru, amurg; Cîntec, strigăt, sunet; Singurătate; Copaci, plopi, frunze; Ardere (fum), descompunere; Plînsul; Ploaia; Plumb; Ninsoare, iarnă; Corbii; Tăcere (adormire); Violetul; Vîntul.

La Lucian Blaga imaginile şi grupurile imagistice obsedante gravitează în jurul a două arhetipuri: Misterul şi Lumina, stabilind în multe cazuri puncte de tangenţă. De la primul arhetip – Misterul – derivă imaginea tainei şi grupurile imagistice tăcere, linişte şi noapte, negru, stingere, somn, moarte. De la cele de al doilea arhetip – Lumina – derivă grupul imagistic stea, astru, soare, aurore; substanţă (lumină); imaginea lunii; grupurile imagistice foc (fulger, flacără, scînteie, lumînare) şi ochi, izvoare.

Structura mitică personală a lui Grigore Vieru conţine următoarele 15 imagini şi grupuri imagistice obsedante: ochii; lacrima; glasul (cîntecul); pîinea (grîul); lumina; steaua; izvorul; albul; curgerea (plutirea); roua; iarba; reazemul; căldura; verdele (frunza); albastrul. Aceste imagini şi grupuri imagistice dominante ale imaginarului vierean, implicîndu-se reciproc, pot fi ordonate în funcţie de cele patru forţe naturale esenţiale: Izvorul → (implică) albul – lacrima – roua – curgerea (plutirea): APA; Lumina → steaua – albul – albastrul: AERUL; Pîinea (grîul) → reazemul – iarba – verdele (frunza): PĂMÎNTUL; Căldura → pîinea (grîul) – lumina – steaua: FOCUL; Ochii – Glasul (cîntecul): CHINTESENŢA.

Piatra lui Anatol Codru, în virtutea suprapunerilor, degajă patru înţelesuri fundamentale: piatra – principiu ontologic; piatra – principiu dialectic; piatra – principiu de creaţie şi piatra – principiu de dăinuire a neamului.

Mitul personal al lui Ion Vatamanu revelează arhetipul centralizator frunza, ale cărei "stări" configurează fantasma obsedantă a autorului, personalitatea sa inconştientă. Frunza este în ipostaza de principiu de creaţie – de cîntec, de poezie sau de însuşi cuvîntul; frunza poate să însemne trecerea – deci să fie un principiu dialectic. Frunza mai poate să însemne un destin personal sub imaginea ochilor, a păsării.

Cuprins

Referenţi Oficiali

• Anatol Gavrilov
  doctor habilitat, profesor cercetător, Institutul de Filologie Român㠄Bogdan Petriceicu-Hasdeu” al USM
• Timofei Roşca
  doctor habilitat, profesor universitar

 Teze

[...] Acte Normative