|
StatutTeza a fost susţinută pe 11 iunie 2010 în CSSşi aprobată de CNAA pe 5 iulie 2010 Autoreferat![]() |
Teza cuprinde introducere, patru capitole, concluzii generale şi recomandări, bibliografia din 122 de titluri, 7 anexe, 119 pagini de text de bază, 32 de figuri şi 3 tabele. Rezultatele obţinute sunt publicate în 21 de lucrări ştiinţifice.
Domeniul de studiu şi scopul lucrării le constituie elaborarea unor modele economico-matematice de organizare optimă a proceselor de gestiune ale întreprinderii pentru diverse situaţii decizionale. Realizarea scopului implică următoarele obiective majore: cercetarea şi analiza critică a unor realizări în domeniul modelării activităţii întreprinderii; obţinerea atât a rezultatelor teoretice noi, cât şi a aspectelor practice ce se referă la elaborarea şi utilizarea modelelor economico-matematice, care ar lua în considerare impactul diverşilor factori ai mediului ambiant; evidenţierea particularităţilor proceselor decizionale la nivel de întreprindere; justificarea validităţii modelelor propuse pentru analiza problemelor decizionale; proiectarea schemelor numerice de soluţionare a modelelor corespunzătoare.
Noutatea şi originalitatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute includ: evidenţierea principalelor aspecte cantitative privind gestiunea întreprinderii în diverse condiţii decizionale; elaborarea şi analiza modelului presupune atât producţie de calitate, cât şi cea de rebut; elaborarea şi cercetarea unui model în care fiecare produs lansat se divizează în două categorii de calitate; realizarea modelului decizional care include concomitent intrările şi ieşirile sistemelor de producţie; analiza şi soluţionarea unui model stocastic cu două etape de decizie pentru stocare şi transport; obţinerea rezultatelor teoretice în elaborarea unei metode iterative de rezolvare a problemei de optimizare convexă în aspect general, în baza gradientului generalizat.
Semnificaţia teoretică constă în evaluarea şi formalizarea adecvată a situaţiilor decizionale respective din activitatea întreprinderii, utilizând modelele şi algoritmii elaboraţi, care asigură îmbunătăţirea semnificativă a rezultatelor analizate.
Valoarea aplicativă a lucrării implică îmbunătăţirea indicatorilor rezultativi ai întreprinderilor în cadrul cărora au fost utilizate instrumentele propuse în conducerea activităţilor corespunzătoare. În baza modelelor elaborate, sunt realizate aplicaţii informatice care sunt eficiente şi utile pentru analiza diverselor situaţii practice.
Implementarea rezultatelor ştiinţifice a fost realizată în cadrul întreprinderilor Anturaj-Nou SRL, Bertontrans SRL şi în procesul de instruire a studenţilor ASEM la disciplinele de profil de la specializarea “Cibernetică şi Informatică Economică”.