|
StatutTeza a fost susţinută pe 8 iunie 2007 în CSSşi aprobată de CNAA pe 20 septembrie 2007 Autoreferat![]() TezaCZU 347.252(478)(043.02)
|
În cadrul tezei s-a efectuat un studiu mai aprofundat al uneia dintre cele mai semnificative şi actuale probleme a dreptului civil – instituţia dreptului de proprietate ca drept real principal şi unul dintre dezmembrămintele sale cele mai importante – uzufructul. Conceptul acestui dezmembrământ s-a fundamentat pe opinia de a considera uzufructul ca unul dintre cele mai frecvent întâlnite şi mai variate drepturi reale personale, fiind cercetat în primul rând, ca un drept real dezmembrat al dreptului de proprietate şi, în al doilea rând, în funcţie de caracterele lui specifice, modalităţile de constituire şi de stingere, conţinutul dreptului de uzufruct. Sau studiat drepturile şi obligaţiile părţilor: atât ale uzufructuarului, cât şi ale nudului proprietar; s-au evidenţiat caracterele comune şi delimitările.
Cercetând legislaţia şi literatura de specialitate atât din ţară, cât şi din alte state (România, Rusia, Franţa, SUA, Anglia, Germania), s-a stabilit necesitatea perfecţionării legislaţiei civile naţionale, în special a Codului civil al Republicii Moldova, prin completarea lui cu articole ce ar reglementa unele aspecte ale uzufructului ca drept real şi nu ca drept de creanţă. Autorul formulează definiţiile acestui drept, noi noţiuni ale uzufructului, propuneri de lege ferenda.
Specific pentru această teză este şi faptul că problema se cercetează cu deosebit accent asupra uzufructului ca servitute personală şi drept real care, în opinia autorului este condiţia principală de care trebuie să se ţină cont la examinarea litigiilor legate de apariţia şi stingerea dreptului de uzufruct.
Cercetările efectuate i-au permis autorului să formuleze un şir de concluzii şi propuneri de perfectare a legislaţiei civile, de asigurare a exercitării drepturilor şi obligaţiilor părţilor, precum şi de îmbunătăţire a activităţii organelor judiciare în examinarea şi soluţionarea cauzelor civile, de creare a unor noi posibilităţi în acest domeniu. Cercetările efectuate vor contribui şi la ameliorarea calităţii procesului de studii pentru pregătirea cadrelor calificate în jurisprudenţă, pentru aprofundarea cunoştinţelor specialiştilor şi populaţiei. Se propune studierea mai aprofundată a drepturilor reale într-un curs special la toate instituţiile de drept din ţară.
În examinare [2] :
Arhiva tezelor: