|
StatutTeza a fost susţinută pe 14 iunie 2007 în CSSşi aprobată de CNAA pe 20 septembrie 2007 Autoreferat![]() TezaCZU 342.92 (043.3)
|
Această investigaţie ştiinţifică constituie un studiu complex a statutului juridico-administrativ al organelor administraţiei de stat în general, a tipurilor acestora, precum şi cercetarea recomandărilor concrete privind perfecţionarea reglementarii juridice şi a activităţii organelor administraţiei de stat în particular. Luînd în consideraţie menirea organelor administraţiei de stat şi rolul acestora în realizarea sarcinilor şi funcţiilor statului, precum şi necesitatea reformării administraţiei de stat, actualitatea cercetării se clasează printre acele direcţii ştiinţifice a căror cercetare merită o atenţie primordială, necesitînd o investigaţie aprofundată.
Conţinînd o analiză complexă, sub toate aspectele, a activităţii organelor administraţiei de stat, prezenta investigaţie vine să contureze cele mai generale idei, ipoteze şi afirmaţii privind statutul juridico-administrativ al organelor administraţiei de stat expuse în literatura de specialitate, inclusiv cu referire la reforma în derulare a administraţiei de stat în perspectiva integrării europene a Republicii Moldova.
Analizînd subiectul luat în discuţie, am relevat că, odată cu declararea Republicii Moldova drept stat suveran, iar mai tîrziu cu adoptarea Planului de acţiuni Republica Moldova - Uniunea Europeană, ea, independent, îşi formează sistemul propriu de conducere de stat în condiţiile schimbărilor radicale ale sistemelor social-economic şi politic, rolul statului şi metodele de activitate ale acestuia. Mai mult decît atît, acest sistem urmează a fi perfecţionat, deoarece este notoriu faptul că situaţia actuală în administraţia publică poate fi caracterizată prin necesitatea racordării unor prevederi ale cadrului legal la principiile internaţionale şi adoptării unui mecanism eficient de punere în aplicare a legilor.
Rezultatele investigaţiilor vor fi benefice dezvoltării continue a ştiinţei dreptului administrativ şi, în special, vor contribui la amplificarea şi aprofundarea cunoştinţelor teoretice privind rolul şi locul organelor administraţiei de stat în sistemul autorităţilor publice. Concluziile şi recomandările referitoare la statutul administrativ-juridic al organelor administraţiei de stat şi cele privind optimizarea activităţii lor vor putea fi utilizate pe larg atît de teoreticieni, care vor continua investigaţiile în acest domeniu, cît şi de practicieni pe parcursul soluţionării problemelor legate de organizarea şi funcţionarea organelor administraţiei de stat.
În examinare [2] :
Arhiva tezelor: