română | русский | english

Autor: Ninel Revenco Gradul: doctor habilitat în medicină Specialităţi:  14.00.06 - Cardiologie şi reumatologie 14.00.09 - Pediatrie Anul: 2007 Consultant ştiinţific: Liliana Groppa doctor habilitat, profesor universitar, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu" Instituţia: CSS:

Statut Teza a fost susţinută pe 30 octombrie 2007 în CSS şi aprobată de CNAA pe 20 decembrie 2007 Autoreferat – 0.69 Mb / în română Teza CZU 616.72-002.2-053.2-08 2.28 Mb / în română 199 pagini

Cuvinte Cheie

Adnotare

La etapa iniţială au fost evaluaţi 707 copii sindrom articular cu vârste cuprinse între 13 şi 192 luni (vârsta medie 128,7 ± 55,3 luni). Evaluarea acestor copii a fost complexă şi a avut ca scop efectuarea diagnosticului diferenţiat pentru aprecierea cauzei durerilor articulare. Ulterior a avut loc evaluarea selectivă a copiilor cu diagnosticul de ACJ conform criteriilor ACR. Studiul acestor copii a fost axat pe trei direcţii principale: 1) etapa de evaluare a particularităţilor clinico-paraclinice la debut; 2) studiul corelaţiei debut-evoluţie în ACJ şi 3) etapa de tratament a studiului (tratament 24 luni: metotrexat vs sulfasalazină). Forma sistemică a fost constatată la 13,0% copii, forma poliarticulară – la 30,4% copii şi cel mai frecvent a fost constatată forma oligoarticulară (56,6%). ACJ poate apărea în orice vârstă, rata crescută la debut situându-se la vârsta de 7-9 ani, 11-13 ani şi un maximum fiind constatat la vârsta de 14-16 ani. În ACJ concomitent cu afectarea articulară un loc important î-l ocupă manifestările generale şi afectarea diferitor sisteme ale organismului care particularizează unele din formele bolii. Aceste modificări practic totdeauna asociază forma sistemica şi mai rar – forma poliarticulară, de remarcat faptul că şi în forma poliarticulară ele pot fi prezente, dar frecvenţa şi gradul lor de manifestare este mai mic. În 18,8% cazuri ACJ a fost asociată de afectare oculară. Uveita afectează, îndeosebi fetiţele (79,5%) şi în majoritatea cazurilor se constatată în forma oligoarticulară (82,1%), nefiind prezentă în forma sistemică. La 12,8% copii semnele clinice a uveitei au fost prima manifestare a bolii precedând semnele clinice de afectare articulară. ACJ este asociată de modificări ale statusului imunugenetic care ar putea avea un rol deosebit în patogenia bolii.. Rezultatele obţinute s-ar incadra în felul următor în schema etiopatogenetică ACJ: la un organism cu o anumită susceptibilitate genetică (prezenţa antigenelor HLA A2, DR2, DR1 şi A3), intervenţia unui factor de mediu, mai frecvent de tip infecţios (66,8%) sau traumatismul articular (31,3%), mai rar - insolaţia (2,8%) ar fi capabilă să declanşeze mecanismul autoimun manifestat printr-o disbalanţă a celulelor imunocompetente cauzate de deficitul de T-supresori, reducerea coeficientului T-helperi/T-supresori şi creşterea concentraţiei IgG, IgM şi complexelor imune circulante. Formele grave de ACJ, cu element articular destructiv, pot avea un debut insidios. Pe de altă parte, ACJ este o afecţiune care determină o afectare severă chiar de la debutul bolii. Astfel, debutul insidios al bolii s-a soldat peste 2 ani cu o evoluţie clinică nefavorabilă la 32,0% copii şi evoluţie destructivă articulară - la 45,5% copii, in timp ce debutul acut al ACJ s-a soldat cu remisia clinică la 39,2% copii şi radiologică articulară - la 40,0% copii. Proporţia totală celor excluşi din studiu a fost mai mare după 6 luni de tratament (metotrexat – 40,0% vs sulfasalazina – 43,0%) decât în anul doi de tratament (metotrexat - 18% vs sulfasalazină - 23%). Efectele adverse şi lipsa complianţei la tratament au fost principalele cauze comune a excluderii pacienţilor din studiu în loturile cu metotrexat şi sulfasalazină. Excluderea din studiu din cauza efectelor adverse în general în lotul cu metotrexat a fost mai mică decât în lotul cu sulfasalazină pe tot parcursul studiului. Atât metotrexatul cât şi sulfasalazina sunt preparate destul de eficiente în comparaţie cu placebo în tratamentul ACJ. Această eficacitate apare la 6 luni, care creşte ulterior la 12 şi 24 luni de tratament. Eficacitatea după 6 şi 12 luni de tratament cu metotrexat şi sulfasalazină a fost aceiaşi. După 24 luni de tratament metotrexatul a fost mai eficient decât sulfasalazina, rata responder-ilor ACR20 fiind 82% vs 60% (p<0,001) şi responder-ilor ACR50 – 32% vs 25% (p<0,005). Metotrexatul ar putea fi prima opţiune în tratamentul de fond al ACJ. Analiza statistică discriminantă a evidenţiat factorii predictivi de la debutul bolii care pot influenţa evoluţia clinica şi articulară a ACJ.

Cuprins

Referenţi Oficiali

• Serghei Ghindă
  doctor habilitat, profesor cercetător, Instituţia medico-sanitară publică Institutul de Ftiziopneumologie "Chiril Draganiuc"
• Minodora Mazur
  doctor habilitat, profesor universitar, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu"
• Vasile Cepoi
  doctor habilitat, profesor universitar
• Maria Smişnoi
  doctor habilitat, profesor universitar

 Teze

În examinare [1] :

• Impactul clinic și social al artritei psoriazice
  16 martie 2023

Arhiva tezelor:
Selectaţi anul2022 [3]2021 [2]2020 [2]2019 [5]2018 [1]2017 [3]2016 [3]2015 [5]2012 [2]2011 [6]2010 [5]2009 [8]2008 [5]2007 [5]2006 [4]2005 [1]2004 [1]

[...] Acte Normative