|
StatutTeza a fost susţinută pe 28 mai 2008 în CSSşi aprobată de CNAA pe 19 iunie 2008 Autoreferat![]() |
Scopul lucrării de faţă a constat în elaborarea unui model de acordare de servicii de intervenţie timpurie în copilărie pentru copiii cu nevoi speciale prin cercetarea şi analiza a trei elemente de bază a acestui model: a) activitatea în echipa transdisciplinară ca component vital în acordarea serviciilor de intervenţie timpurie în copilărie, b) impactul tipului de interacţiune mamacopil asupra eficienţei ITC în cazul copilului cu tulburări de dezvoltare, c) instruirea specialiştilor pentru ITC – elaborarea unui program de studiu şi elaborarea unui ghid de bune practici în informarea părinţilor despre diagnoza de Paralizie cerebrală infantilă.
Noi am evaluat schimbările în activitatea membrilor echipei Centrului de ITC „Voinicel” (în contextul abordărilor transdisciplinare) pe o perioadă de 2 ani prin analiza opiniilor membrilor echipei, dar paralel şi prin studiul perceperii de către părinţi a acestor schimbări. Am constatat că echipa „Voinicel” denotă foarte multe practici de abordare transdisciplinară şi, totodată, că activitatea în tip transdisciplinar vine ca o soluţie în rezolvarea problemelor complexe de dezvoltare la vârsta precoce; acest tip devine imperativ în cazul ITC (coeficient Wilcoxon = – 2,955; p < 0,005). Pentru soluţionarea obiectivului doi, în studiu au fost incluse 20 diade mamă-copil cu sindromul Down. Copiii au fost evaluaţi după metoda standard DAYC (Developmental Assessment of Young Children) – „Evaluarea dezvoltării copilului mic”, iar comportamentul mamei a fost studiat în baza „Scorului Matern de Comportament”, folosindu-se 3 metode: 1) chestionarul, 2) interviul semistructurat, 3) înscrierile video ale interacţiunilor mamă-copil (10 ore de filmare la domiciliu). S-au delimitat 2 grupuri de copii: a) cu dezvoltare relativ accelerată, 2) cu dezvoltare lentă, tipică pentru sindromul Down. În grupul I de copii, cu dezvoltare „accelerată” s-a confirmat tipul de interacţiune mamă-copil receptiv, călduros, inventiv, cu multe laude verbale; 70% din mame au menţionat că apelează la un control moderat asupra comportamentului copilului, în special pentru a atrage atenţia lui). Tipul părintesc moderat-directiv, adaptat la starea şi comportamentul copilului, asociat cu tipul receptiv de interacţiune, reprezintă modelul optim de interacţiune părinte-copil pentru o dezvoltare bună în cazul copilului cu tulburări de dezvoltare (χ2 = 10,9; p< 0,05). Tipul afectuos-sugestiv are o influenţă mai semnificativă asupra dezvoltării socio-emoţionale (χ2 = 11,3; p < 0,005), sferei comunicative (χ2 = 9,9; p < 0,01) şi abilităţilor adaptativ-comportamentale ale copilului (χ2 = 9,3; p<0,01).
Cu scopul colectării unei informaţii ample despre tipul de instruire necesar lucrătorilor din ITC a fost elaborat un ghid de intervievare, care a fost propus la 110 persoane (medici de familie, specialişti din domeniul ITC şi părinţi beneficiari). În baza analizei rezultatelor acestui interviu şi a discuţiilor în focus-grupuri a fost propus un program de studiu în domeniu ITC, program care a fost parţial realizat prin elaborarea unui „Ghid de servicii de intervenţie timpurie”, material didactic. Pentru elaborarea unui ghid de bune practici în informarea optimală a părinţilor despre diagnosticul de Paralizie cerebrală infantilă s-au studiat percepţia şi gradul de satisfacţie a 40 părinţi cu astfel de copii printr-un chestionar şi un interviu semistructurat. Copiii au fost evaluaţi după metoda standard GMFCS - Gross Motor Function Classification System for Cerebral Palsy (Rosembaum P, Palisano R, 1997).
Ca rezultat al întregului studiu a fost propus un model de acordare de servicii de intervenţie
timpurie copiilor cu nevoi speciale.
Capitolul 3. Intervenţia timpurie pentru copilul cu dizabilităţi – servicii centrate pe familie