|
StatutTeza a fost susţinută pe 19 decembrie 2008 în CSSşi aprobată de CNAA pe 26 februarie 2009 Autoreferat![]() TezaCZU 343.53:366.54
|
Prezenta teză este consacrată cercetării ştiinţifice depline a problematicii legate de considerarea documentului fals în calitate de obiect material, produs şi mijloc de săvârşire a infracţiunii. În vederea realizării acestui demers, a fost utilizată literatura de specialitate şi practica judiciară, prin aceasta asigurându-se corelaţia aspectelor teoretice cu soluţiile de rigoare pronunţate de instanţele judecătoreşti. În baza metodelor logică, istorică şi comparativă, problematica reliefată mai sus a fost investigată ca un fenomen al realităţii juridice.
Au fost utilizate numeroase izvoare normative de referinţă, precum şi lucrări ştiinţifice ale savanţilor autohtoni şi din străinătate. În urma cercetărilor efectuate, a fost elucidată esenţa juridică a documentului fals, privit ca obiect material, produs şi mijloc de săvârşire a infracţiunii.
În Capitolul I al prezentei teze se face delimitarea dintre obiectul material al infracţiunii şi obiectul imaterial al infracţiunii. În particular, este investigată informaţia ca obiect al influenţării nemijlocite infracţionale. Autorul argumentează că existenţa produsului infracţiunii este indispensabilă pentru acele fapte infracţionale, la a căror descriere legiuitorul utilizează termenii „falsificare”, „producere”, „fabricare”, „creare artificială” etc.
În cadrul Capitolului II al lucrării este supusă analizei detaliate noţiunea de document fals. Se relevă tipurile şi varietăţile documentului fals, consemnate – explicit sau implicit – în unele norme penale. În rezultatul sintetizării caracteristicilor pe care le comportă un document, se propune propria definiţie a conceptului „document”, răspunzând necesităţilor actuale ale dreptului penal.
În Capitolul III se analizează acţiunile prejudiciabile săvârşite asupra documentelor false. În acest sens, se cercetează rolul documentului ca mijloc de săvârşire a diverselor infracţiuni. De asemenea, se elucidează natura juridică a faptelor derivate din falsificarea documentelor: folosirea documentelor false; vânzarea documentelor false; deţinerea documentelor false.
În fine, în Capitolul IV al lucrării este efectuată o exegeză sub aspect juridico-istoric şi juridico-comparativ a reglementărilor privitoare la infracţiunile legate de falsificarea documentelor.
În examinare [3] :
Arhiva tezelor: