|
StatutTeza a fost susţinută pe 29 octombrie 2005 în CSSşi aprobată de CNAA pe 26 ianuarie 2006 Autoreferat![]() |
Lucrarea este dedicată analizei şi cercetării comparative de drept procesual penal al unuia din importantele acte ale justiţiei penale prin care se soluţionează cauza în mod definitiv – sentinţa judiciară. În baza cercetărilor şi sondajelor efectuate s-a constatat că sentinţa instanţei de judecată este şi rămîne a fi cel mai important şi de bază act al justiţiei penale, chemată să stabilească adevărata ordine în societate, contribuie la educarea spiritului conştient al oamenilor, la respectarea legii, la condamnarea legitimă a celor vinovaţi de săvîrşirea unei crime şi la achitarea deplină a celor nevinovaţi.
În lucrare sunt analizate şi cercetate noile reglementări procesual-penale ale diferitor state privind sentinţa judiciară în plan comparativ cu cele vechi, precum şi divergenţele între acestea, de asemenea este definit termenul de sentinţă sub aspect juridic în vederea tratării noţiunii de sentinţă ca act al justiţiei penale, sunt delimitate particularităţile şi cerinţele cărora trebuie să corespundă ea.
Ca rezultat al studierii legislaţiilor diverselor state, autoarea analizează tipurile de sentinţe, precum şi cauzele de adoptare a acestora, stabileşte conţinutul şi structura acestora. În mod special se tratează instituţia relativ nouă introdusă în dreptul procesual penal – sentinţa de încetare a procesului penal, analizîndu-se diversele opinii ale practicienilor, apărute recent, în ceia ce priveşte conţinutul şi structura ei, cît şi a teoreticienilor privind noţiunea, cauzele introducerii, reglementarea şi specificul acesteia.
Realizînd o profundă analiză a practicii judiciare, cît şi a rezultatelor sondajelor efectuate, autoarea stabileşte factorii de sporire sau reducere a numărului de sentinţe pronunţate de diverse instanţe pe diferiţi ani, astfel determinîndu-se nivelul de reglementare normativă a sentinţei la etapa actuală, stabilindu-se lacunele în legislaţia Republicii Moldova, cît şi elaborarea unor propuneri concrete ce le vor completa pe acestea, încît să corespundă standardelor acceptate de ţara noastră în acordurile şi tratatele la care este parte, vizînd apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Concluziile şi propunerile de lege ferenda în teză constituie o contribuţie esenţială la dezvoltarea teoriei şi practicii vizînd sentinţa judiciară, pentru neadmiterea erorilor judiciare de către instanţele de judecată.
Rezultatele obţinute şi expuse în această lucrare pot fi utilizate atît în procesul de instruire la facultăţile de drept în Universităţi, cît şi în activitatea practică a lucrătorilor din organele de drept.
În examinare [3] :
Arhiva tezelor: