|
StatutTeza a fost susţinută pe 9 martie 2017 în CSSşi aprobată de CNAA pe 31 mai 2017 Autoreferat![]() TezaCZU 903/904(478)”-04/-02”(043.3)
|
Structura tezei: introducere, 3 capitole, concluzii generale și recomandări, bibliografie din 317 titluri, 148 pagini text de bază, abrevieri, anexe, 22 figuri, 5 hărți, 4 tabele.
Domeniul de studiu: arheologie preistorică, istorie veche, etnoarheologie.
Scopul tezei constă în evaluarea caracterului etno-determinativ al vestigiilor arheologice din secolele V-III a. Chr. din spațiul carpato-nistrean din perspectiva noilor abordări ale etnicității, implicând datele etnoarheologice, având drept obiective: identificarea criteriilor de atribuire etnică a vestigiilor arheologice; analiza evoluției aprecierilor etnice a acestora; estimarea paradigmei etnice în arheologie; evidențierea valorii etno-determinative a structurilor habitatului și a tradițiilor funerare; evaluarea și argumentarea etnoarheologică a relevanței etno-determinative a variației stilistice a vestigiilor arheologice.
Noutatea și originalitatea științifică: este realizată o primă încercare atât de a sintetiza abordarea categoriilor de vestigii arheologice din al treilea sfert al mileniului I a. Chr. din spațiul carpato-nistrean ca surse ale interpretării etnice, cât și de a determina valoarea etno-determinativă posibilă a acestora din perspectivă etnoarheologică.
Importanța teoretică a lucrării: se propune o tratare complexă și multidimensională a valorii vestigiilor arheologice dintr-un cadrul stabilit prin racordarea interpretărilor etnice existente în contextul teoriilor și al concepțiilor recente ale arheologiei etnicității.
Problema științifică soluționată constă în reconceptualizarea relevanței vestigiilor arheologice din secolele V-III a. Chr. din spațiul carpato-nistrean ca surse ale interpretării etnoculturale, fapt care a evidențiat necesitatea abordării interdisciplinare complexe a posibilităților etno-determinative ale categoriilor de vestigii, asigurând racordarea interpretărilor la noile tendințe metodologice din arheologia etnicității.
Valoarea aplicativă a lucrării rezidă în utilitatea pentru studii eventuale dedicate interpretării etnice în arheologie, dar și pentru specialiștii din alte domenii umanistice, pentru completarea bibliografiei cursurilor și a seminarelor universitare.
Implementarea rezultatelor obținute: Principalele rezultate ale lucrării au fost implementate în cadrul a 3 proiecte științifice instituționale din cadrul LCȘ „Tracologie” (USM). Materialele elaborate au fost incluse în conținuturile cursurilor și seminarelor ținute la Facultatea de Istorie și Filozofie (USM).