|
StatutTeza a fost susţinută pe 28 septembrie 2018 în CSSşi aprobată de CNAA pe 23 noiembrie 2018 Autoreferat![]() TezaCZU 47.73/.74 (043.3)
|
Structura tezei: introducere, 4 capitole, concluzii generale și recomandări, bibliografia din 198 de titluri, 6 anexe, 171 de pagini text de bază. Rezultatele obținute sunt publicate în 12 lucrări științifice.
Domeniul de studiu: Lucrarea se referă la domeniul dreptului civil contractual. Scopul – cercetarea eficacității mijloacelor juridice de protecție a drepturilor în contractul de credit bancar precum și argumentarea acestora în calitate de premise fundamentale ale cursului constructiv al relațiilor de creditare bancară, îndreptat spre constituirea unui pilon pentru avansarea afacerii bancare, pe de o parte, și a unui scut de protecție contra abuzurilor băncii față de debitori, pe de altă parte.
Obiectivele studiului: cercetarea apărăii drepturilor și extensia acesteia asupra relațiilor de creditară bancară; cercetarea naturii juridice a contractului de credit bancar și delimitarea lui de grupul contractelor cu particularități similare; analiza creditului bancar ca entitate economică și entitate juridică; cercetarea mijloacelor juridice de protecție a drepturilor băncii și a debitorului și identificarea impedimentelor ce țin de realizarea acestor drepturi; evaluarea actualei eficacități a mijloacelor juridice de protecție a drepturilor; formularea propunerilor de lege ferenda.
Noutatea şi originalitatea ştiinţifică. Este prima cercetare prin care s-a argumentat amplificarea conceptului mijloacelor de protecție a drepturilor în contractul de credit bancar.
Problema științifică soluționată constă în: elaborarea cadrului conceptual absent în RM al mijloacelor juridice de protecție a drepturilor în contractul de credit bancar, care a contribuit la prevenirea încălcărilor stabilite, permițând valorizarea economică a securității intereselor părților contractante, precum și accelerarea realizării drepturilor ce le aparțin.
Semnificația teoretică și valoarea aplicativă a lucrării constă în elucidarea unui răspuns complementar pentru fondul științific național și nu numai, care servește în calitate de premisă suplimentară pentru continuitatea dezvoltării științei. Valoarea aplicativă a lucrării constă în ajustarea practicilor aferente soluționării rapide, ieftine și corecte a disputelor ce apar între participanții la încheierea contractului de credit bancar.
Implementarea rezultatelor ştiinţifice se găsește în propuneri de perfecționare a cadrului legal destinat protecției drepturilor din contractul de credit bancar, în recomandări destinate uniformizării practicilor judiciare, precum și în corijarea atitudinii băncii în raport cu clientul.
În examinare [2] :
Arhiva tezelor: