|
StatutTeza a fost susţinută pe 10 aprilie 2009 în CSSşi aprobată de CNAA pe 18 iunie 2009 Autoreferat![]() TezaCZU 159.922/.923 (043.2)
|
Cercetarea se centrează pe o problemă actuală din cadrul psihologiei dezvoltării contemporane – dezvoltarea afectivităţii la preadolescenţii educaţi în situaţii de dezvoltare diferite (SSD). În lucrare, se descriu şi se analizează factorii, condiţiile şi specificul fenomenului dat.
În prima parte a cercetării, au fost incluse abordări teoretice fundamentale ale afectivităţii, prezentate şi analizate concepţiile diferitor autori privind dezvoltarea afectivităţii, locul şi rolul afectivităţii în formarea personalităţii preadolescenţilor în diferite situaţii sociale de dezvoltare. Au fost descrise şi analizate trei situaţii sociale de dezvoltare la vîrsta preadolescentă: familia completă favorabilă, familia temporar dezintegrată şi mediul de educare instituţionalizat. A fost stabilit că dezvoltarea favorabilă a afectivităţii se realizează în SSD nr. 1. Pentru SSD nr. 2 şi SSD nr. 3 este specifică dezvoltarea defavorizată a afectivităţii.
În experimentele de constatare realizate, a fost dovedit că dezvoltarea afectivităţii în vîrsta preadolescentă are caracter specific, determinat de situaţia socială de dezvoltare. Factori determinanţi în dezvoltarea afectivităţii sînt comunicarea, interacţiunea, activităţile preadolescentului cu maturul şi cu semenii lui; activitatea dominantă fiind atitudinea preadolescentului faţă de sine. Deosebirile stabilite în cadrul factorilor menţionaţi determină laturile specifice în conţinutul, dinamica, dezvoltarea afectivităţii pe parcursul preadolescenţei. Preadolescenţii din familiile temporar dezintegrate şi cei din instituţiile rezidenţiale cresc în condiţii ce determină dezvoltarea defavorizată a afectivităţii şi apariţia unor componente cum sînt agresivitatea, anxietatea, toleranţă la frustrare joasă, neîncredere ş.a.
Activităţile formative orientate spre dezvoltarea favorabilă a afectivităţii, comunicarea şi interacţiunea copilului cu adultul şi cu semenii ne-au permis să compensăm şi să corectăm parţial procesul dezvoltării afectivităţii. De asemenea, am demonstrat că acţiunile compensatorii sînt mai eficiente la preadolescenţii din familiile temporar dezintegrate.
În examinare [4] :
Arhiva tezelor: