|
StatutTeza a fost susţinută pe 26 septembrie 2016 în CSSşi aprobată de CNAA pe 15 noiembrie 2016 Autoreferat![]() TezaCZU 338.246:574(478)(043)
|
Structura tezei include: introducere, 3 capitole, concluzii generale şi recomandări, bibliografie din 197 titluri, 17 anexe, 135 pagini text de bază, 47 tabele, 51 figuri și 1 Desen. Rezultatele cercetării sunt publicate în 24 lucrări ştiinţifice.
Cuvinte cheie: ecomomie verde, dezvoltare durabilă, economie circulară, amprenta ecologică, biocapacitate, decuplare, reciclare, modelul Presiune-Stare-Răspuns, bunăstarea mediului, productivitatea resurselor naturale, consumul de materiale, indicatori economico-ecologici, contabilitatea de mediu, piaţa deşeurilor, cererea şi oferta de deşeuri. Domeniul de studiu: Teorie economică și politici economice.
Scopul cercetării: Îmbinarea într-un sistem coerent, a cadrului teoretico-metodologic ce caracterizează impactul creşterii economice asupra stării mediului, a indicatorilor economici care reflectă acest impact şi a instrumentelor de reglementare economică, care ar permite tranziţia Republicii Moldova la un model de dezvoltare sustenabil şi circular.
Obiectivele cercetării: Efectuarea unei analize critice a cadrului teoretic ce descrie raportul dintre creşterea economică şi starea mediului ambiant; sistematizarea arsenalului metodologic care poate fi aplicat în cercetarea relaţiilor „economie-ecologie”: a categoriilor de bază, a legităţilor şi a metodelor de cercetare; selectarea indicatorilor statistici compoziţi care permit efectuarea unei analize empirice a stării mediului ambiant la nivel global; determinarea stării, lacunelor şi modalităţilor de perfecţionare a indicatorilor de mediu în Republica Moldova; efectuarea unei sinteze a instrumentelor economice contemporane de reglementare, aplicate la politicile de mediu; realizarea unei analize a stării şi gradului de reglementare ecologică în Republica Moldova; recomandarea măsurilor de politici necesare tranziţiei spre un model de dezvoltare sustenabilă în Republica Moldova prin formarea pieţei serviciilor de gestionare a deşeurilor.
Noutatea şi originalitatea științifică a lucrării constă în: propunerea unei noi şi distincte abordări teoretice – „abordarea econologică”; depistarea lacunelor în baza informațională ce caracterizează resursele naturale şi mediul în Republica Moldova şi propunerea unui sistem de indicatori economico-ecologici care ar orienta economia spre o dezvoltare sustenabilă; evaluarea, în baza unor metodologii existente, a productivităţii resurselor naturale în Republica Moldova în vederea determinării eficienţei utilizării lor; determinarea stării şi a gradului de reglementare a relaţiilor ecologice în Republica Moldova prin aplicarea modelului “Presiune-Stare-Răspuns”; argumentarea necesităţii existenţei în Republica Moldova a unei noi pieţe – piaţa serviciilor de gestionare a deşeurilor, efectuarea analizei funcţionale a factorilor care o influenţează şi recomandarea setului de măsuri necesare în vederea formării şi reglementării ei.
Problema ştiinţifică importantă soluţionată în domeniul cercetat, constă în încadrarea problemelor ecologice în câmpul de cercetare a teoriei economice prin intermediul unei noi abordări teoretice, prin aplicarea unor indicatori statistici specifici, prin selectarea instrumentelor economice de reglementare ecologică, prin lansarea recomandărilor care ar crea premise pentru o tranziţie a Republicii Moldova spre o dezvoltare sustenabilă şi economie circulară. Semnificaţia teoretică a tezei constă în abordarea problemelor de mediu prin prisma teoriei economice, spre deosebire de abordarea lor tradițională prin prisma studiilor cu conţinut ecologic, geografic şi managerial.
Valoarea aplicativă a tezei se referă la prezentarea de propuneri în vederea ameliorării statisticii naţionale în domeniul mediului; recomandări de utilizare a instrumentelor economice de reglementare ecologică în Republica Moldova; determinarea gradului de eficiență a utilizării resurselor în Republica Moldova prin calcularea volumului de materiale naturale consumate în producerea unei unități din PIB; propunerea unui set de recomandări ce ţin de preîntâmpinarea sau minimizarea cantităţii de deşeuri generate de gospodăriile casnice, de întreprinderi şi de administraţiile publice, precum şi recomandări în domeniul reciclării deşeurilor şi a perfecţionării cadrului instituţional.
Implementarea rezultatelor ştiinţifice. Rezultatele cercetării din cadrul tezei de doctor au fost acceptate spre implementare în activitatea Ministerului Mediului al Republicii Moldova, Inspectoratului Ecologic de Stat, ele fiind confirmate prin certificat de implementare.