|
StatutTeza a fost susţinută pe 19 decembrie 2008 în CSSşi aprobată de CNAA pe 26 februarie 2009 Autoreferat![]() TezaCZU
|
Prezenta investigaţie ştiinţifică constituie un studiu complex al coraportului dintre drept şi conducerea socială, ale factorilor social-economici care influenţează activitatea organelor afacerilor interne, al gradului de compatibilitate dintre activitatea organelor afacerilor interne şi condiţiile social-economice şi juridice noi, precum şi o cît şi cercetare a recomandărilor concrete privind perfecţionarea mecanismului organizaţional-juridic de administrare a organelor afacerilor interne. Conţinînd o analiză amplă, sub toate aspectele, a activităţii organelor afacerilor interne, lucrarea vine să contureze cele mai generale idei, ipoteze şi afirmaţii privind sporirea eficienţei activităţii acestor structuri ca urmare a perfecţionării mecanismului de administrare a lor expuse în literatura de specialitate, inclusiv cu referire la reforma sistemului MAI în perspectiva integrării europene a Republicii Moldova. Un loc special în lucrare revine problemelor de perfecţionare a procesului de planificare, organizare şi conducere a organelor afacerilor interne în domeniul contracarării fenomenului infracţional.
Actualitatea acestor probleme este determinată, în primul rînd, de faptul că activitatea practică a organelor afacerilor interne, în condiţiile de azi, necesită investigaţii teoretico-juridice suplimentare ale mecanismului de administrare a organelor afacerilor interne şi elaborarea unor propuneri de perfecţionare a acestuia. De altfel, această lucrare a continuat studiul teoretic al dirijării de stat ca o ramură a ştiinţei de conducere, ca obiect al reglementării administrative de drept.
În acelaşi timp, recunoaştem prezenţa în Republica Moldova a „vacuumului ştiinţific” în raport cu „dirijarea de stat a organelor afacerilor interne”. În baza cercetărilor realizate, concluzionăm că în Republica Moldova mecanismul organizaţional-juridic de administrare a organelor afacerilor interne nu a fost abordat plenar din punct de vedere ştiinţific.
În prezenta teză, pentru prima dată, ca urmare a studiului lucrărilor autorilor autohtoni şi străini, printr-o analiză complexă a prevederilor legislaţiei în vigoare, a devenit posibilă identificarea gradului de cercetare a mecanismului organizaţional-juridic de administrare a organelor afacerilor interne în Republica Moldova.
Rezultatele cercetării din această teză sunt benefice dezvoltării ştiinţei dreptului administrativ şi, în special, pot servi drept bază teoretică şi practică pentru elaborarea unor măsuri concrete de unificare a bazelor organizatorico-juridice şi stabilire a principiilor unice de administrare în sistemul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova.
Concluziile, recomandările şi documentele-model (anexele nr.1,2,3,4 şi 5) referitoare la perfecţionarea mecanismului organizaţional-juridic de administrare a organelor afacerilor interne vor putea fi utilizate pe larg atît de teoreticieni, care vor continua investigaţiile în acest domeniu, cît şi de practicieni, pe parcursul soluţionării problemelor legate de organizarea şi funcţionarea organelor afacerilor interne.
În examinare [2] :
Arhiva tezelor: