|
StatutTeza a fost susţinută pe 11 noiembrie 2005 în CSSşi aprobată de CNAA pe 22 decembrie 2005 Autoreferat![]() |
Implementarea unui management eficient în sistemul administraţiei publice capătă valenţe majore, deoarece aceasta va duce la profesionalizarea activităţilor desfăşurate în autorităţile administraţiei publice, la schimbarea valorilor şi a modului de acţiune a personalului public, la dezvoltarea unei concepţii manageriale caracteristice administraţiilor publice moderne. În acest context în lucrare s-a efectuat o analiză amplă, în mod integru, a managementului resurselor umane în administraţia publică din Republica Moldova, în rezultatul căruia au fost evidenţiate problemele şi făcute propuneri concrete, argumentate privind implementarea şi dezvoltarea acestuia în serviciul public.
În baza cercetării managementului public şi a managementului resurselor umane în ţările cu o administraţie publică modernă: Germania, Franţa, Olanda, Finlanda, Suedia etc., precum şi în România, Ucraina şi alte state ex-sovietice, în prezenta teză au fost formulate direcţiile principale de îmbunătăţire şi perfecţionare a managementului resurselor umane actual din Republica Moldova. Astfel, în lucrare sunt dezvăluite aspecte metodologice şi elementele specifice ale managementului resurselor umane în administraţia publică; sunt cercetate teoriile şi strategiile managementului public şi ale managementului resurselor umane; sunt analizate particularităţile managementului resurselor umane în serviciul public din Republica Moldova; este analizat, în baza cercetărilor sociologice şi a opiniilor diverselor categorii de respondenţi, aspectul socio-managerial al funcţionarului public şi impactul acestuia asupra funcţionalităţii sistemului administraţiei publice din Republica Moldova; este analizată baza legislativ-normativă ce reglementează gestiunea resurselor umane în autorităţile administraţiei publice, determinînd nivelul corespunderii acesteia cu necesităţile implementării şi dezvoltării unui management al resurselor umane eficient şi sunt elaborate un set de recomandări privind perfecţionarea acesteia.
Studiul conceptelor teoretice şi practice ale managementului resurselor umane în administraţia publică a dat posibilitate autorului de a elabora strategia managementului resurselor umane în administraţia publică din Republica Moldova, implementarea căreia va contribui la formarea unor funcţionari publici profesionişti şi la consolidarea unui management a resurselor umane în serviciul public ce va corespunde exigenţelor procesului de integrare europeană.
În examinare [5] :
Arhiva tezelor: