|
StatutTeza a fost susţinută pe 19 mai 2017 în CSSşi aprobată de CNAA pe 11 mai 2018 Autoreferat![]() TezaCZU 347.77/.78 (043.3)
|
Structura tezei: introducere, 4 capitole, concluzii generale și recomandări, bibliografie din 214 de titluri, 155 de pagini de text de bază. Rezultatele sunt publicate în 7 articole științifice.
Domeniul de studiu și obiectivele tezei: raporturile juridice cu obiect special – rezultatele creaţiei intelectuale, sub aspect teoretic – caracteristica, particularităţile şi evoluţia lor istorică.
Obiectivele de studiu: delimitarea raportului juridic cu obiect special – rezultatele creaţiei intelectuale, determinarea particularităților acestui raport, examinarea sub aspectele evolutive ale legislaţiei, ce vizează reglementarea obiectului de studiu, analiza practicii judiciare, elaborarea recomandărilor pentru aplicarea corectă a normelor legale și perfectarea propunerilor de lege ferenda.
Noutatea și originalitatea științifică constă în faptul că pentru prima dată a fost efectuată o analiză sistemică a legislației naționale și internaționale, a doctrinei autohtone și străine, a practicii judiciare în materia raporturilor juridice privind rezultatele creaţiei intelectuale în vederea determinării particularităților și naturii juridice a acestora, inclusiv determinarea deficienţelor în reglementarea lor, cu propunerea posibilelor căi de înlăturare a deficienţelor depistate.
Problema științifică soluționată constă în fundamentarea ştiinţifică a caracterelor şi particularităților ce vizează naşterea, desfăşurarea şi încetarea raporturilor juridice privind rezultatele creaţiei intelectuale, evoluţia reglementării acestor raporturi, fapt care va conduce la eficientizarea interpretării şi aplicării conceptului analizat pentru teoreticieni și pentru practicieni a regulilor şi deficienţelor raporturilor juridice privind rezultatele creaţiei intelectuale şi particularităţile examinării unor astfel de cauze judiciare în vederea creării bazei teoretice pentru studierea şi aplicarea eficientă a normelor materiale şi procedurale în domeniu.
Semnificația teoretică. Lucrarea dată este una dintre primele cercetări autohtone despre raporturile juridice privind rezultatele creaţiei intelectuale, în cadrul căreia sunt analizate aspectele teoretice ale dreptului, precum şi aspectele interramurale ale relațiilor în legătură cu rezultatele creaţiei intelectuale.
Valoarea aplicativă a lucrării. A fost studiată detaliat doctrina, legislația, precum și practica judiciară, acestea conferă lucrării un caracter practic, iar propunerile de lege ferenda sunt fundamentate științific și au menirea de a ameliora practica judiciară în domeniu.
Implementarea rezultatelor științifice. Rezultatele cercetării pot fi utilizate în vederea perfecționării cadrului normativ național, elaborării hotărârilor explicative privind modul de interpretare a normelor ce reglementează raporturile juridice privind rezultatele creaţiei intelectuale, precum și în calitate de material didactic pentru instituțiile de învățământ.
În examinare [1] :
Arhiva tezelor: