|
StatutTeza a fost susţinută pe 14 iulie 2022 în CSSşi aprobată de CNAA pe 30 septembrie 2022 Autoreferat![]() ![]() TezaCZU 342.739 (043.3)
|
Structura tezei: introducere, patru capitole, concluzii generale şi recomandări, bibliografia din 241 de surse, text de bază 158 de pagini. Rezultatele obținute sunt reflectate în șase articole ştiinţifice.
Domeniul de studiu: Drept constituțional.
Scopul lucrării constă în efectuarea unei cercetări științifice a esenţei şi conţinutului dreptului la viața intimă, familială și privată, abordarea complexă a dreptului respectiv prin prisma prevederilor legislației naționale, instrumentelor internaționale, opiniilor doctrinare și practicii judiciare în domeniu.
Obiectivele cercetării: determinarea conținutului multidimensional al dreptului la viața intimă, privată și familială; cercetarea dreptului la viața intimă, privată și familială, sub aspect evolutiv, examinarea practicii judiciare a CEDO pe cauzele ce pretind încălcarea dreptului la viața privată, intimă și familială; analiza dreptului vizat prin prisma doctrinei și legislației naționale în domeniu; evidențierea carențelor și lacunelor existente și formularea unor propuneri teoretico-practice privind garantarea dreptului fundamental în cauză; formularea unor recomandări pentru îmbunătăţirea cadrului normativ în domeniu.
Noutatea şi originalitatea ştiinţifică constă în: analiza complexă și multiaspectuală din perspectiva juridică a dreptului la viața intimă, familială și privată, studierea evoluției jurispridenței CtEDO pe cazurile inițiate în temeiul articolului 8 al Convenției Europene a Drepturilor Omului cu indicarea soluțiilor adoptate pe marginea fiecărui caz, inclusiv examinarea cazurilor înaintate în fața CtEDO împotriva Republicii Moldova, cu același obiect, pentru reliefarea tendințelor actuale de percepție a dreptului la viața intimă, familială și privată.
Rezultatul obținut, care contribuie la soluționarea unei probleme științifice importante, constă în identificarea tuturor aspectelor „tradiționale” și „moderne” înglobate în prezent de noțiunea de viață privată și determinarea gradului de protecție juridică conferit acestora de normele naționale și cele internaționale, fapt ce a generat formularea unor definiții ale noțiunilor de viață privată, intimă și familială, precum și ale unor propuneri de lege ferenda în vederea perfecționării cadrului normativ în domeniu.
Semnificația teoretică a lucrării rezidă în conturarea unui cadru teoretico-științific coerent în corelație cu cadrul normativ existent privind dreptul la viața intimă, privată și familială, acestea având ca finalitate conturarea categoriilor actuale protejate de dreptul constituțional la viața intimă, privată și familială și identificarea lacunelor necesare a fi elucidate.
Valoarea aplicativă a lucrării rezidă în posibilitatea folosirii concepțiilor științifice reliefate în aceasta în calitate de sursă de documentare pentru potențialii petiționari la CtEDO, care ar pretinde violarea dreptului la viața intimă, privată și familială în temeiul art. 8 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Recomandările de perfecționare a legislației vor fi utile în procesul de racordare a legislației naționale în domenii tangente dreptului la viața intimă, familială și privată la standardele europene.
Implementarea rezultatelor ştiinţifice. Elucidarea esenței și a conținutului vieții private, intime și familiale, precum și prezentarea unor propuneri de lege ferenda în vederea perfecționării cadrului normativ în domeniu, pot contribui la protecția efectivă a acestui drept fundamental. Rezultatele studiului au fost reflectate de autor în articolele publicate în diverse reviste, culegeri de articole. Tezele abordate în prezenta lucrare au fost prezentate în cadrul unui șir de conferințe naționale și internaționale. Rezultatele investigațiilor reflectate în prezenta lucrare pot fi utile studenților, masteranzilor din cadrul instituţiilor de învăţământ superior cu profil juridic. Totodată, studiul în cauză poate fi de folos persoanelor care intenționează să înainteze o cerere în fața CtEDO în temeiul art. 8 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. De asemenea, recomandările de perfecționare a legislației pot servi în calitate de suport doctrinar la o eventuală modificare a actelor normative ce au tangență cu dreptul la viața intimă, privată și familială.
În examinare [2] :
Arhiva tezelor: