|
StatutTeza a fost susţinută pe 15 februarie 2008 în CSSşi aprobată de CNAA pe 17 aprilie 2008 Autoreferat![]() ![]() TezaCZU 37.013.77 (043.2)
|
Lucrarea este consacrată soluţionării unei probleme actuale, dar puţin studiată şi contradictorie. În ea sînt analizate abordările behavioriste, psihanalitică, operaţionalistă, social-pragmatică şi acţional-sistemică. În baza ultimei abordări ştiinţifice este dată definiţia afirmării şi negării ca acţiuni intelectuale ce formează un sistem funcţional unitar, integru, multinivelar, ierarhizat, corelat cu scopul de bază al activităţii omului în situaţia dată concretă. Pentru prima dată este întreprinsă tentativa nu numai de a constata nivelul actual al dezvoltării afirmării şi negării, dar şi de formare a acestor acţiuni mintale, de depistare a nivelului proxim de dezvoltare a lor la copiii de vîrstă timpurie (1-3 ani). Urmare a acestui fapt, au fost constatate condiţiile de bază ce asigură formarea lor, a fost elucidat mecanismul psihologic principal de funcţionare a lor. Rezultatele experimentale obţinute sînt statistic semnificative; iar tehnicile aplicate sînt valide şi fidele. Sistemul de exerciţii (activităţi) elaborat poate fi aplicat în practica educaţiei preşcolare pentru formarea şi dezvoltarea afirmării şi negării ca acţiuni intelectuale la copii de vîrstă timpurie.
În examinare [4] :
Arhiva tezelor: