Comisia de atestare
Comisia de acreditare
Comisiile de experţi
Dispoziţii, instrucţiuni
Acte normative		 Nomenclator
Instituţii
Consilii
Seminare
Teze		 Conducători de doctorat
Deţinători de grad
Doctoranzi
Postdoctoranzi
CNAA logo

 română | русский | english


versiune pentru tipar

Cuvânt de rămas bun: Andrei Timuş – o figură legendară a ştiinţei contemporane (18.10.1921-11.02.2018)


14 februarie 2018

Academia de Științe a Moldovei, Secția Științe Sociale și Economice a AȘM şi Institutul de Cercetări Juridice și Politice al AȘM au anunţat cu profund regret despre decesul, pe 11 februarie 2018, al membrului corespondent Andrei TIMUȘ – decanul de vârstă al corpului academic, o figură legendară a ştiinţei contemporane. Demult n-am citit pe site-uri un necrolog nestandardizat, scris cu seriozitate, apreciere şi respect faţă de persoana dispărută. Discipolii lui au depus suflet în acest text postum, căci l-au iubit pentru devotamentul său faţă de ştiinţă, pentru munca depusă în vederea modernizării societăţii noastre, pentru grija care le-a purtat-o lor, tinerilor, îndemnându-i să elaboreze teze de doctorat şi să le susţină. A fost un om sincer şi foarte cinstit, uneori nefiind înţeles până la capăt de cei din jur.

Născut în Transnistria, la Molovata Nouă, raionul Dubăsari, a fost martor ocular la aşa numitele transformări socialiste. A fost comsomolist, dar nu unul oarecare, ci un luptător pentru dreptate. În acest sens, s-a luat la piept cu un partgruporg, incident de care s-a interesat şi NKVD-ul. A intrat în conflict şi cu Mihail Gorbaciov, când în plină companie de luptă cu beţia şi alcoolismul în URSS, dânsul edita Enciclopedia de Viticultură în trei volume (4600 pagini), care includea întreaga perioadă de dezvoltare a viţei-de-vie, începând cu antichitatea şi terminând cu etapa contemporană. A participat la cel de al doilea Război Mondial, devenind invalid pe viaţă din primele luni de la început. A fondat Televiziunea Moldovei, fiind primul ei preşedinte. A plătit tribut timpului, recunoştea dânsul, dar sublinia că a făcut şi lucruri foarte bune. Sunt mărturiile omului, cetăţeanului şi savantului enciclopedist, expuse acum 6 ani, într-un interviu realizat cu prilejul aniversării a 90-ea.

Exprimăm sincere condoleanțe și sentimente de profundă compasiune comunităţii sociologilor din Republica Moldova, colegilor, familiei şi rudelor în legătură cu stingerea din viaţă a membrului corespondent Andrei Timuș, doctor habilitat în economie, profesor universitar, fondatorului Școlii de cercetări sociologice în Republica Moldova.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace!

Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare

Andrei Timuș la 90 de ani

O VIAŢĂ TRĂITĂ DIN PLIN

Fişier biografic
Născut la 18 octombrie 1921 în satul Molovata Nouă, raionul Dubăsari.

Studiile: a absolvit Colegiul Cooperativ de Economie în 1938, şcoala republicană de partid – 1951, Facultatea de Jurnalistică a şcolii superioare politice din Moscova – 1954, doctorantura la Institutul de Economie al AŞM – 1966.

Activitatea de muncă: 1938-40 – revizor la Cooperaţia de consum Dubăsari; 1940-41 – serviciul militar, 1941-42 – Frontul de Vest, grav rănit, evacuat; 1943-44 - auditor la cursurile CC al PCM, oraşul Buguruslan, regiunea Orenburg; 1944-53 a lucrat în organele de partid şi comsomoliste din raioanele Orhei şi Teleneşti; 1954-67 – a activat în mai multe organe de presă, inclusiv a fost primul director fondator al Televiziunii Moldoveneşti (1958-1961); 1967-71 – redactor-şef adjunct al Redacţiei Principale a Enciclopediei Moldoveneşti; 1971-91 – şeful sectorului sociologie, Institutul de Filosofie, Sociologie şi Drept al AŞM, concomitent, din 1983-87 e şi redactor-şef al Redacţiei Principale a Enciclopediei Moldoveneşti; din 1991 - până în prezent – colaborator ştiinţific principal al Institutului de Filosofie, Sociologie şi Drept al AŞM.

Activitatea ştiinţifică: 1966 – doctor în economie; 1979 – doctor habilitat în economie; a scris 25 de monografii pe teme economice şi sociologice, inclusiv 15 în colaborare cu alţi autori; a publicat peste 200 de articole ştiinţifice; a pregătit 26 de doctori în sociologie; 1984 – membru corespondent al AŞM.

Menţiuni: 3 ordine de luptă şi de muncă, 8 medalii; Om emerit în ştiinţă, 1982; laureat al Premiului de Stat al RM, 1986.

Dle profesor Andrei Timuş, V-am cunoscut pentru prima dată în aulele Universităţii de Stat, când nouă, studenţilor de la ziaristică, ne-aţi ţinut nişte prelegeri pe teme economice, pe care, de altfel, le ascultam cu mult interes. Pe atunci, tineri fiind, preocupaţi de alte probleme, nu prea ne-am interesat în mod special de activitatea Dvs. Aveam să aflu doar cu timpul că aveţi o biografie foarte bogată și interesantă. Totuşi, care momente din ea le consideraţi mai importante, mai interesante?

– Evenimente au fost, într-adevăr, multe în viaţa mea, am cunoscut personalităţi marcante ale timpului, inclusiv din anturajul mareşalului Jukov; am contactat adesea cu Leonid Brejnev, pe când acesta era în fruntea organizaţiei de partid republicane; am avut un conflict cu Biroul CC al PCM, după care am plecat nejustificat de la Redacţia Principală a Enciclopediei Moldoveneşti; am avut controverse pe teren ideologic şi cu Mihail Gorbaciov, dar până la urmă totul s-a terminat aproape cu bine. La ultimul epizod voi mai reveni pe parcursul dialogului.

Dar acum, dacă doriţi, o să vă povestesc un caz anecdotic din trecutul meu comsomolist. A avut loc în satul meu natal, Molovata. După cum ştiţi, puterea sovietică a venit la noi, pe malul sting al Nistrului, cu mult mai înainte decât pe malul drept. Deci, era în 1937, când eu, la 16 ani, activam în calitate de secretar al organizaţiei comsomoliste în sat. Aflându-mă în câmp cu alţi membri ai comitetului nostru, oamenii care prăşeau tutunul ni s-au plâns că de câteva zile căruţaşul nu le aduce regulat apă. Fierbinţi cum eram noi, tinerii, seara târziu am organizat o adunare comsomolistă, unde am pus în discuţie purtarea nedemnă a secretarului grupului de partid sătesc, care nu ia măsurile cuvenite faţă de brigadier. În zadar încerca el să ne calmeze, declarând că problema nu ţine de competenţa noastră. Noi, însă, ne conduceam de raţionamentul: grupul de partid era doar din 3 persoane cu tot cu secretar, pe când organizaţia comsomolistă consta din 80 de tineri. Cineva a propus şi "sentinţa" – mustrare aspră cu ultimul avertisment: dacă se mai întâmplă aşa ceva, va fi eliberat din lucru. Am votat unanim.

A doua zi, am fost invitat la secretarul comitetului raional de partid cu decizia noastră. El, funcţionarul partinic de vreo 2 metri înălţime, mă privea oarecum mirat pe mine, un băieţaş scund şi slăbuţ. Am repetat hotărârea: dacă nu se va corecta "partgruporgul", îl vom elibera din lucru. Secretarul n-a zis nimic, l-a invitat doar pe un instructor să-mi explice, care sunt raporturile dintre partid şi comsomol, cine şi cui i se supune. Am plâns atunci cu lacrimi amare, căci eram, de fapt, încă copil. Abia peste 10 ani am aflat că atunci, în 1937, mi se intentase la NKVD un dosar pentru opunere faţă de partid, dar n-am fost judecat, deoarece nu atinsesem vârsta de 18 ani.

Peste doi ani, după ce am absolvit colegiul cooperatist de economie din Odessa, iarăşi m-am evidenţiat, în calitate de revizor, chiar la primul meu control al magazinului universal din Dubăsari. Erau deja semnalate nereguli în această instituţie comercială, dar conform regulamentului de atunci, un magazin putea fi închis la revizie doar pe o singură zi. Cum să reuşesc să controlez un magazin atât de mare într-o zi? Am găsit o soluţie ingenioasă: la rugămintea, mea directorul şcolii locale mi-a dat 12 învăţători, care m-au ajutat să mă descurc în termenul stabilit. Intuiţia nu m-a înşelat – am depistat în această unitate comercială supra-cheltuieli în valoare de 6 mii de ruble. Era pe atunci o sumă colosală.

La judecată, avocatul, desigur, îl apăra pe şeful magazinului, spunea că el nu-i chiar atât de vinovat. La un moment dat, mi s-a părut că şi procurorul e de partea inculpatului, căci îmi dădea întrebări provocatoare. Le-am răspuns ambilor pe şleau: şeful magazinului e tot atât de curat ca şi cum dvs. mi-aţi demonstra că 2 ori 2 este egal cu 5. Dacă îmi dovediţi acest lucru, mă dezic de proces. Judecata totuşi a confirmat vinovăţia acelui cetăţean, aplicându-i o pedeapsă convenţională: de a restitui banii furaţi şi de a transfera o parte din venitul câştigat timp de 2 ani pe contul statului, fără a fi privat de libertate.

In 1947, în plină zi, la Chişinău, m-a oprit pe stradă un militar în grad de locotenent-colonel şi mi s-a adresat pe nume. Nu l-am recunoscut. Atunci el mi-a amintit de acel proces, la care a participat în 1939 în calitate de procuror. Mi-a mai mărturisit că şi-a amintit de mine pe front, povestindu-le ostaşilor cum eu, un tânăr revizor, la judecată, i-am propus să dovedească că 2 ori 2 e egal cu 5. Le-a vorbit ca despre un exemplu pozitiv.

Din câte am aflat, la 30 decembrie 1941 aţi fost grav rănit în luptele de lângă Moscova, când aveaţi doar 20 de ani. Ce a însemnat pentru Dvs. acel război?

– Când s-a început cel de al doilea război mondial, eu deja al doilea an îmi făceam serviciul militar în oraşul Marâ din Turkmenia. La 22 iunie 1941, mă aflam în serviciul de pază, departe de unitatea mea, şi abia seara, când am fost schimbat, am aflat despre invazia Germaniei. Chiar a doua zi, împreună cu alţi ostaşi, am fost trimis pe frontul de vest. Ca şi pentru tovarăşii mei de luptă, războiul a constituit o încercare serioasă a forţelor noastre mo¬rale şi fizice, a stării psihologice care era încordată la limită.

... La 29 decembrie 1941, pe la orele 6 dimineaţa, fasciştii au început din nou să înainteze. S-au oprit doar seara târziu, frânţi de oboseală, pierderile umane fiind colosale şi de o parte şi de alta. Ne aflam deja la vreo 40-50 km spre vest de Moscova. A doua zi, pe la 4 dimineaţa, au început din nou luptele. Atunci am fost grav rănit la picior – o explozie zdrobindu-mi femurul, rămânând ţintuit la pat luni întregi și trecând prin mai multe spitale militare. Am suportat 5 operaţii. Pentru mine războiul s-a terminat: am devenit invalid pe viaţă.

Planul "Barbarossa", iniţiat de Hitler, mi-a spulberat visul meu de a-mi continua studiile – îmi plăcea nespus economia şi doream foarte mult s-o studiez la modul serios. Dar şi după victoria asupra Germaniei fasciste, nu mi-am putut permite acest lux, mai precis, nu mi l-au permis. In 1944, după eliberarea Moldovei, deşi cântăream la vreo 40 de kg şi mă mişcam cu ajutorul cârjelor, am fost trimis la Orhei în calitate de prim-secretar al comitetului regional al comsomolului. Mi s-a spus că voi învăţa mai târziu, iar acum trebuie să contribui la restabilirea economiei naţionale. Mi-a fost extrem de greu, căci umblam cu medicamentele în buzunar şi-mi făceam zilnic, de sine stătător, pansamente. De altfel, rana mi s-a închis doar... peste 25 de ani. Mărturisesc public despre aceasta pentru prima dată. Acei, care mă cunosc, au rămas stupefiați şi de faptul că mi-am perfectat formele de invaliditate doar când am atins vârsta de 70 de ani. Mi-a fost oarecum s-o fac mai înainte, căci întreaga mea viaţă am muncit.

Dar totuși când v-aţi continuat studiile?

– În 1951, am încheiat cursurile de doi ani ale şcolii superioare de partid republicane, apoi peste trei ani am absolvit Facultatea de Jurnalistică a Şcolii Superioare Politice din Moscova. Mai târziu, în 1962-66, am făcut doctorantura la Institutul de Economie al Academiei de Ştiinţe. Am susţinut în termen teza de doctor în economie, iar pe cea de doctor habilitat – în 1979.

Să revenim la ştiinţă, la munca Dvs. de toate zilele, un capitol aparte al căreia l-a constituit activitatea enciclopedică. Aţi editat câteva lucrări importante. Ce ne-ați comunica în acest sens?

– Mai întâi, aş aminti că din 1953 până în 1967 am activat în mai multe organe de presă: ca locţiitor al redactorului-şef al ziarului "Colhoznicul Moldovei", ca prim-director al Televiziunii Moldovei, pe care am organizat-o, inclusiv, construcţia blocurilor Studioului centrului de difuzare a emisiunilor televizate, pregătirea cadrelor de operatori, regizori, redactori-scenarişti; ca vicepreşedinte al Comitetului de Stat pentru Presă şi Edituri. După ce am susţinut teza de doctor în economie a început şi perioada "enciclopedică". Deci, în 1967, am purces la organizarea redacţiei primei Enciclopedii Moldoveneşti. Împreună cu cunoscutul filolog Valentin Mândâcanu şi profesorul Leonid Cemortan, am elaborat principiile metodice de pregătire a articolelor din diferite domenii ale ştiinţei: istorie, filosofie, economie, biologie, chimie, medicină, fizică, matematică, artă etc.

Au participat activ la pregătirea articolelor enciclopedice membrii Academiei N. Corlăteanu, A. Lazarev, V. Andrunachievici, S. Rădăuţanu, A. Cebotaru, H. Corbu, V. Moscalenco, M. Cimpoi, alți oameni de vază, specialiști şi condeieri ca V. Mednec, V. Zagorschi, G. Ceaicovschi-Mureșanu, V. Cocieru, E. Nirca, A. lzman, E. Ciobu. Personal, am luat parte la editarea primelor 3 volume ale Enciclopediei Moldovenești, după care am depus cerere de eliberare, deoarece în 1971 CC al partidului mi-a aplicat o mustrare pentru "românizarea limbii moldoveneşti". Am considerat o mare nedreptate această pedeapsă aplicată după 4 ani de muncă extenuantă, fără concedii şi încă cu o astfel de formulare stupidă. Deşi am fost rugat să mai rămân şi să lucrez, n-am acceptat. Abia peste 12 ani, după ce am fost invitat din nou la Comitetul Central şi, într-un fel, mi s-au cerut scuzele de rigoare, am revenit la Redacţia Principală a Enciclopediei Moldoveneşti. Dar, mustrarea de-facto mi-a fost scoasă abia în 1990, când prim-secretar al PCM era P. Lucinschi, şi demaraseră deja noile procese de democratizare.

Dar să ne referim şi la lucrurile bune, care au fost făcute în acele timpuri în cadrul acestui colectiv. Desigur, s-a plătit tribut timpului şi totuşi fiecare apariţie editorială enciclopedică a constituit un eveniment cultural deosebit. În afară de Enciclopedia Moldovenească în 8 volume, cei peste o sută de colaboratori şi redactori au editat 25 de ediţii enciclopedice şi dicţionare, la care au participat peste 3 mii de autori. Dintre aceste lucrări e necesar de menţionat Enciclopedia de Viticultură în trei volume (4600 pagini), care cuprinde întreaga perioadă de dezvoltare a viţei-de-vie, cunoscută de civilizaţie, începând cu antichitatea şi terminând cu cele 40 de state contemporane ale lumii, ce se ocupau în mod special de această ramură a agriculturii, şi nemijlocit au participat la editarea lucrării. Desigur, investigaţiile în domeniu nu s-au făcut fără concursul specialiştilor în materie, ca A. Subotovici, şeful redacţiei speciale, V. Ungureanu (Universitatea Agrară de Stat din Chișinău) N. Guzun, P. Nedov (Institutul Naţional al Viei şi Vinului).

Este important şi aspectul poligrafic impecabil al acestei lucrări: a fost tipărită în una din cele mai moderne tipografii din Europa – în fosta Iugoslavie. Cele 50 mii de exemplare s-au răspândit în timpul-record de două luni în toate ţările lumii. Oficiul Internaţional de Viticultură şi Vin, cu sediul la Paris, i-a conferit Enciclopediei de Viticultură Medalia şi Diploma cu aprecierea: „Cea mai bună lucrare enciclopedică ştiinţifică a anului 1988”.

Dar până a obţine aceste rezultate, am avut de înfruntat probleme de ordin ideologic cu Mihail Gorbaciov, autorul noii orientări reformatoare. Tocmai era în toi campania de luptă împotriva beţiei şi alcoolismului, pe când noi zeificam viticultura ca una din cele mai vechi şi importante ramuri ale agriculturii, mai făceam, chipurile, şi propagandă vinului. Când şpalturile primului volum au sosit la Moscova, ele au fost arestate prin dispoziţia personală a lui Gorbaciov. Ne-a cutremurat faptul că şi conducerea republicii noastre a căzut de acord cu Moscova de-a lichida ediţia noastră enciclopedică. Am fost nevoit să plec de urgenţă la Moscova, unde, susţinut de savanţi, am creat o comisie de experţi, prin hotărârea căreia am retras circa 416 pagini "periculoase" din lucrare (26 coli de autor) şi astfel am salvat "Enciclopedia de Viticultură".

Prezintă interes şi alte lucrări enciclopedice, cum ar fi: "Chişinău" (tiraj 30 mii de exemplare), "Literatura şi Arta Moldovei", 2 volume (10 mii de exemplare), "Vreau să ştiu" (pentru copii), 3 volume, traducere din limba rusă, "Enciclopedie medicală populară" (40 mii exemplare) şi altele. Cel mai mare tiraj l-a înregistrat ediția enciclopedică "Casa şi familia", în limba rusă, cu peste 600 mii exemplare, care a fost difuzată în tot spaţiul sovietic şi post-sovietic. Consider că prin editarea diverselor enciclopedii ştiinţifice, cu toate neajunsurile pe care le vedem noi astăzi, cu tot tributul ce a fost plătit timpului, am contribuit substanţial la propagarea şi popularizarea ştiinţei, la creşterea nivelului de cunoştinţe şi cultură al cetăţenilor noştri şi, în special, al tineretului studios.

De altfel, activitatea enciclopedică v-a „enciclopedizat” şi pe Dvs., ca personalitate. Pe lângă alte profesii, pe care le-aţi însuşit din mers pe parcursul vieţii, aţi făcut în paralel şi cercetări – sunteţi fondatorul direcţiei ştiinţifice de sociologie aplicată. Aţi creat şi o şcoală de sociologie, aţi pregătit mai mult de 50 de doctori și doctori habilitați. Care e totuşi rolul sociologiei în prezent?

– Sectorul de sociologie în cadrul Institutului de Filozofie, Sociologie şi Drept al Academiei de Ştiinţe (azi Institutul de Integrare Europeană și Științe Politice) a fost creat în anul 1971. L-am condus timp de 20 de ani. Anume, în anii `70, pentru prima dată am început să facem investigaţii în contextul agroindustrial pentru a determina cu mai multă precizie rolul sferei sociale în accelerarea progresului tehnico-ştiinţific în condiţiile integrării industriei și agriculturii. Ne interesau şi problemele stimulării oamenilor în creşterea productivităţii muncii şi a calităţii ei, ameliorarea activităţii inginerilor şi tehnicienilor în procesele de implementare în producţie a inovaţiilor.

Era foarte actuală pe atunci şi tema perfecţionării mijloacelor de informare în masă în formarea opiniei, activizarea socială a populaţiei – elaborarea şi realizarea, în contextul dat, a deciziilor, mai ales, la nivel local: în sate şi întreprinderi. În urma tuturor cercetărilor efectuate, au fost publicate mai multe monografii, lucrări colective şi personale ale sociologilor noştri. Din 1986 a început să apară şi revista ştiinţifică „Economia şi sociologia”, pe care am fondat-o şi pe care o susţinem prin materialele de sinteză privind cercetările sociologice pe teren. Problema pregătirii cadrelor în sociologie ne-a interesat în permanenţă. Prin intermediul doctoranturii 36 de specialişti au susţinut tezele de doctori în sociologie privind problemele industriei, satului, tineretului, ecologiei, culturii. Toţi sunt activi în prezent în organizarea cercetărilor sociologice, precum şi la pregătirea cadrelor științifice.

Am plătit tribut timpului, dar am făcut şi lucruri bune. Le-am putea face şi acum, dacă am fi mai mulţi cei care vrem să le facem. Odată cu desfăşurarea cercetărilor pe teren, în anii `70 ai secolului trecut am creat şi o asociaţie a sociologilor. Prin intermediul diferitelor cursuri şi seminare am pregătit în mai bine de două decenii 250 de sociologi pentru a activa la întreprinderile mari și în organele raionale. Spre regretul nostru, astăzi constatăm că toate aceste cadre au fost reduse din state din cauza crizei din economie.

Sociologia ca ştiinţă, cred, astăzi trebuie să studieze procesele de funcţionare a societăţii şi a instituţiilor ei, contradicţiile dintre interesele personale (şi a unor grupuri, pături ale populaţiei) şi interesele societăţii, mecanismele de dirijare, managementul, consecinţele sociale ale deciziilor ce se aplică în practică. E important şi faptul cum se formează şi se realizează politica socială.

În perioada campaniilor electorale sporeşte vădit interesul populaţiei şi al guvernanţilor faţă de sondajele sociologice privind autoritatea unor lideri politici. Dar toţi îşi dau bine seama că rezultatele nu întotdeauna corespund adevărului. De ce se întîmplă acest lucru?

– E necesar de a alege corect respondenţii: să fie chestionaţi nu mai mulţi învăţători şi mai puţini muncitori sau invers. În procesul investigaţiei trebuie să fie reprezentate proporţional toate păturile sociale, să se ţină cont şi de criteriul geografic. Şi, în acest sens, există o metodologie ştiinţifică, specialiştii o cunosc. Altceva este când anchetarea se efectuează la comanda unui partid, care o şi plăteşte. Se întâmplă că rezultatele dorite se dau drept cele reale. Desigur, această practică nu le face cinste sociologilor, ei n-ar trebui să-şi păteze onoarea de om de ştiinţă pentru nişte interese ce ţin de moment.

Aş rata o ocazie, dacă nu v-aş ruga chiar acum să vă referiţi la rezultatele unui sondaj sociologic efectuat cu concursul Dvs. în ultima vreme. Ce arată cifrele?

– O voi face, dar nu cu mare plăcere, căci datele pe care vi le propun nu prea pot să ne bucure. Dar asta e realitatea noastră în prezent. Deci, 82 la sută din cei chestionaţi (1480) în cadrul monitoringului social au declarat că nu sunt mulţumiţi de nivelul atins de democraţie în ţara noastră. 85 procente din ei consideră că nu le sunt respectate drepturile principale declarate în Constituţie –dreptul la munca garantată, la remunerarea muncii la timp, asigurarea securităţii sociale a cetăţenilor, asigurarea sănătăţii etc.

În cei șase ani de reformare a economiei, însoţiţi de o criză economică totală, au fost aruncate cu 30 de ani în urmă astfel de ramuri ale agriculturii ca sectorul zootehnic, viticultura, tutunăritul. Dintr-o republică industrial-agrară Moldova s-a transformat în una agrară înapoiată. Dacă, în 1989, la un hectar de semănătură se introduceau 180 kg de în¬grăşăminte minerale, apoi în 1996 – doar 10 kg, astfel capacităţile energetice ale agriculturii s-au micşorat de aproape 8 ori. Produsul intern brut a scăzut de 6 ori. S-a redus şi volumul sortimentului de bază al producţiei industriale de 12-18 ori. Nu e de mirare că 70% din respondenţi consideră că economia republicii se dezvoltă pe o cale greşită. E catastrofală situaţia şi în sfera socială. 80% din cei chestionaţi cred că conform nivelului de trai şi calitatea vieţii ei se află la limita supravieţuirii sau sunt complet neasiguraţi. Cam tot atâţia au declarat că au pierdut încrederea în ziua de mâine. Motive pentru o atare depresie socială serveşte şi scăderea puterii de cumpărare a salariului mediu şi a pensiei de 9 ori faţă de anul 1990 la produsele alimentare şi de 14 ori – la mărfurile industriale. E strigătoare la cer şi situaţia demografică. Dacă în 1990 în republică sporul natural a constituit 34,7 mii oameni, apoi în 1996 – doar 2,2 mii, prin urmare, s-a redus de 16 ori.

Oamenii aşteaptă de la organele puterii de stat ca reformele economice şi sociale să fie făcute în interesul poporului, să li se asigure un nivel de viaţă decent. Doar atunci aceste transformări vor fi susţinute de majoritatea populației.

Interlocutor:
Tatiana Rotaru
18 octombrie 2011