|
StatutTeza a fost susţinută pe 23 decembrie 2010 în CSSşi aprobată de CNAA pe 24 februarie 2011 Autoreferat![]() |
Structura tezei. Teza este alcătuită din introducere, 3 capitole, concluzii generale şi recomandări, bibliografia cu 171 titluri, 38 anexe, 131 pagini de text de bază, 7 figuri şi 14 tabele.
Numărul de publicaţii la tema tezei. La tema tezei autorul a publicat peste 12 articole ştiinţifice, inclusiv 2 în reviste de specialitate, în volum total de 34,28 coli de autor.
Domeniul de studiu al tezei îl constituie raportul dintre comerţul exterior şi transporturile internaţionale.
Scopul lucrării constă în evidenţierea rolului unuia din factorii de bază care determină dezvoltarea comerţului exterior – transporturile internaţionale – şi modul în care acestea participă în comerţul mondial cu servicii de transport. Pentru atingerea acestui scop am realizat următoarele obiective: analiza particularităţilor tehnico-economice ale tuturor tipurilor de transport şi a modului de desfăşurare a procesului de producţie în transporturi; demonstrarea rolului transporturilor internaţionale în dezvoltarea comerţului exterior al republicii; determinarea soluţiilor şi modalităţilor de eficientizare a activităţii transporturilor la nivel naţional, folosind practica internaţională.
Noutatea şi originalitatea ştiinţifică reiese din analiza impactului transporturilor asupra comerţului exterior; propunerea unui complex de acţiuni menite să sporească eficienţa transporturilor în relaţiile economice internaţionale. În lucrare se evidenţiază necesitatea perfecţionării cadrului legislativ-normativ din republică şi adoptarea unei politici în domeniul transporturilor similară celei din Uniunea Europeană; se accentuează necesitatea stabilirii priorităţilor în dezvoltarea infrastructurii transporturilor din ţară şi racordarea reţelelor de comunicaţii naţionale la cele regionale şi internaţionale.
Semnificaţia teoretică este determinată de faptul că a fost făcută o generalizare a practicii transportatorilor internaţionali în vederea extinderii volumelor şi a ariei comerţului exterior în general şi cel al Republicii Moldova în particular. S-a stabilit ponderea transporturilor în comerţul internaţional cu servicii, modul în care transporturile influenţează comerţul între state şi determină ansamblul relaţiilor economice internaţionale.
Valoarea aplicativă a tezei constă în propunerea unor modalităţi de racordare a sistemului naţional de transport la culoarele paneuropene, TRACECA şi alte iniţiative internaţionale de acest gen prin modernizarea infrastructurii şi folosirea acesteia pentru tranzitul internaţional; stabilirea unor soluţii pentru exploatarea avantajului poziţiei geografice a Republicii Moldova şi transformarea acesteia în una geostrategică, fapt ce ar determina dezvoltarea transporturilor autohtone şi sporirea eficienţei lor; identificarea modalităţilor de eficientizare a activităţii în transporturi prin revenirea la un sistem de transport unic pentru ambele maluri ale Nistrului; minimizarea efectelor nocive asupra mediului prin modernizarea parcului de mijloace de transport; eficientizarea activităţii diferitor tipuri de transport prin utilizarea tehnologiilor de transport mai performante; reorientarea spaţială a preferinţelor şi partenerilor comerciali şi revederea legislaţiei în domeniul transporturilor etc.
Implementarea rezultatelor ştiinţifice. Concluziile şi recomandările propuse de autor au fost înaintate spre examinare Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Ministerului Economiei şi unor companii de transport din republică.
Ideile de bază ale tezei, reflectate şi în publicaţiile autorului, au fost discutate la conferinţe şi simpozioane naţionale şi internaţionale, folosite şi aplicate în calitate de material didactic la unele cursuri universitare etc.