|
StatutTeza a fost susţinută pe 20 ianuarie 2016 în CSSşi aprobată de CNAA pe 25 februarie 2016 Autoreferat![]() TezaCZU 2-9(478)+94(478)″18″(043.3)
|
Structura tezei: Introducere, сinci capitole, concluzii generale şi recomandări, bibliografie din 330 titluri, 259 pagini de text de bază (până la Bibliografie), 8 tabele. Rezultatele obţinute sunt publicate în peste 40 lucrări ştiinţifice.
Domeniul de studiu: Istoria Românilor.
Scopul lucrării este studierea complexă a evoluţiei comunităţilor confesionale a romano-catolicilor, protestanţilor, armenilor şi lipovenilor din Basarabia.
Obiectivele lucrării, rezidă în: identificarea principalelor centre ale comunităţilor confesionale, ce fac obiectul de studiu al lucrării, precum şi stabilirea arealului lor geografic; determinarea modului lor de organizare imediat după anul 1812, identificarea modelului pe care l-au avut la bază, precum și a diferenţelor apărute faţă de perioada anterioară, studiindu-se şi cauzelor acestora; stabilirea spectrului religios şi etnoreligios al Basarabiei și a evoluţiei demografice, din acest punct de vedere, a comunităţilor religioase din interfluviului pruto-nistrean până la reformele liberale din anii 60-70 a secolului al XIX-lea; fixarea zonelor şi a mediului preferenţial al fiecărei confesiuni în parte în regiunea vizată; elucidarea situaţiei comunităţilor romano-catolice din Basarabia, rezultată din atitudinea şi politicile organelor puterii de stat faţă de acest cult şi explicarea acestei orientări în politica religioasă a Imperiului Rus; identificarea factorilor ce au determinat poziţia preferenţială a comunităţilor protestante din Basarabia şi compararea situaţiei acestora cu alte confesiuni, preponderent cu cea romano-catolică; determinarea esenţei şi realizării politicii religioase a Imperiului Rus faţă de lipovenii din spaţiul pruto-nistrean; examinarea politicii administraţiei ţariste faţă de minorităţile religioase.
Noutatea ştiinţifică a lucrării constă în elucidarea integrală, pe tot segmentul diacronic propus, a evoluţiei comunităţilor catolice, protestante, lipoveneşti şi armeneşti ca unităţi sau părţi componente din spaţiul interfluviului pruto-nistrean. Se încearcă deci modelizarea unui tablou a ceea ce a însemnat istoria comunităţilor amintite, pentru fiecare în parte şi per ansamblu.
Valoarea teoretică rezidă în prezentarea unui cadru teoretico-metodologiс fondat pe continuitatea factologico-diacronică, în contextul pluridisciplinarităţii în plan epistemologic ce vine să puncteze deschiderea spre un nou domeniu de cercetare, atât istoric, cât şi interdisciplinar neexplorat, ce îşi propune să acopere un lapsus existent în ştiinţa istorică din Republica Moldova.
Valoarea aplicativă a lucrării, oferă informaţii şi date noi prin valorificarea documentelor de arhivă şi face o sinteză consacrată comunităţilor religioase din Basarabia şi a politicilor faţă de ele a Imperiului Rus, incluzând diferite faţete ale acestei politici.
Implementarea rezultatelor științifice. Rezultatele ştiinţifice au fost implementate prin publicarea unei monografii, a peste 40 de articole şi studii, contribuţii la conferinţe naţionale şi internaţionale axate pe problematica dată, utilizarea informaţiilor sub formă de suport didactic la cursurile de master, la elaborarea tezelor de licenţă, masterat şi doctorat.
În examinare [2] :
Arhiva tezelor: