|
StatutTeza a fost susţinută pe 10 iunie 2005 în CSSşi aprobată de CNAA pe 22 septembrie 2005 Autoreferat![]() |
Lucrarea de disertaţie este consacrată elucidării problemelor teoretice şi practice a dezvoltării relaţiilor de credit în sectorul agrar atît în Moldova cît şi în alte ţări ale lumii.
În lucrare sunt argumentate necesitatea dezvoltării relaţiilor de credit şi problemele cu care se confruntă noile instituţii de creditare.
De rînd cu acestea sunt arătate neajunsusrile în acest domeniu, sunt elaborate recomandări pentru înlăturarea laturilor slabe, sunt formulate propuneri în direcţia operaţiunilor de creditare din sectorul dat al economiei.
Reformarea şi consolidarea sistemului de credit este unul din factorii ce ar stimula creşterea economiei naţionale. În acest context, în lucrare s-a efectuat o analiză amplă şi integră a sistemului de credit din Republica Moldova, în rezultatul căreia au fost scoase în evidenţă probleme şi argumentate propuneri concrete privind consolidarea şi dezvoltarea durabilă a acestuia. De asemenea, s-au remarcat posibilităţile descentralizării sistemului de credit naţional, prin diversificarea tipurilor de instituţii de credit şi a produselor financiare atât în regiunile urbane, cât şi în cele rurale, ce ar acoperi necesităţile financiare ale tuturor ramurilor/sferelor economiei naţionale.
Cu o deosebită atenţie în teză se analizează problemele şi căile de perfecţionare a
managementului instituţiilor de microfinanţare nebancare din Republica Moldova (în special,
asociaţiile de economii şi împrumut ale cetăţenilor) şi perspectivele consolidării acestora, în scopul
combaterii sărăciei şi dezvoltării sectorului rural. Studiul conceptelor teoretice şi practice ale
managementului instituţiilor de microfinanţare nebancare atât din Republica Moldova, cât şi din
străinătate, a dat posibilitate autorului de a elabora modelul. Aplicarea modelului contribuie la
luarea deciziilor adecvate de acordare a creditelor şi la minimizarea riscurilor aferente operaţiunilor
de credit.
În examinare [5] :
Arhiva tezelor: