|
StatutTeza a fost susţinută pe 23 iunie 2017 în CSSşi aprobată de CNAA pe 11 mai 2018 Autoreferat![]() TezaCZU 342.733 (478)
|
Structura lucrării. Teza cuprinde: introducere, 3 capitole, concluzii generale și recomandări, bibliografie din 325 de surse, 3 anexe, 182 de pagini text de bază. Rezultatele obținute sunt publicate în 11 lucrări științifice.
Domeniul de studiu: Specialitatea 552.01. Drept constituțional.
Scopul lucrării și obiectivele: Scopul lucrării constă în elaborarea unui studiu complex privind dreptul fundamental la învățătură, prin prisma conţinutului şi naturii juridice ce reies din obligațiile pozitive și negative ale statului în procesul realizării dreptului fundamental la învățătură. Principalele obiective ale lucrării: cercetarea fenomenului recunoașterii dreptului fundamental la învățătură la nivel național, regional și internațional, sub aspect evolutiv; studierea concepțiilor cu privire la natura juridică a dreptului fundamental la învățătură în raport cu alte drepturi; determinarea conținutului multidimensional al dreptului fundamental la învățătură; motivarea naturii sociale a dreptului fundamental la învățătură; investigarea impactului dreptului fundamental la învățătură asupra altor drepturi; identificarea raporturilor juridice de realizare a dreptului fundamental la învățătură; investigarea cazurilor practice de aplicare a garanțiilor juridice speciale în scopul exercitării obligațiilor pozitive și negative ale statului; formularea unor recomandări privind garantarea dreptului fundamental la învățătură.
Noutatea şi originalitatea științifică a rezultatelor obținute rezidă în faptul că, pornind de la necesitățile actuale de aplicare a legislației de către instituțiile de învățământ ale Republicii Moldova și de la abordările teoretice ale relațiilor de drept în domeniul învățământului a fost realizată o cercetare multidimensională a dreptului fundamental la învățătură, etapizarea dreptului fundamental la învățătură, determinarea naturii juridice și a conținutului dreptului fundamental la învățătură cât și a modalităților de realizare a acestuia în Republica Moldova, ceea ce a permis obținerea unui șir de rezultate științifice noi.
Problema științifică importantă soluționată în domeniu constă în argumentarea științifică a dreptului fundamental la învățătură în vederea determinării conceptului de drept fundamental la învățătură, a naturii juridice și descrierii detaliate, în baza reglementărilor naționale și internaționale prin prisma garanțiilor juridice, fapt ce a condus la clarificarea pentru teoreticieni și practicieni a unor aspecte problematice în domeniu.
Semnificația teoretică a lucrării rezultă din studiul complex al eficacității garantării dreptului fundamental la învățătură într-un context de analiză comparată a dreptului și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în domeniu.
Valoarea aplicativă a lucrării este determinată de faptul că rezultatele cercetărilor sunt orientate spre optimizarea normelor juridice ce vizează dreptul fundamental la învățătură, precum și spre dezvoltarea întregului sistem de învățământ, inclusiv și a formelor de realizare a dreptului fundamental la învățătură. Propunerile și recomandările teoretico-practice expuse în lucrare pot fi utilizate la elaborarea metodelor, recomandărilor metodico-didactice la predarea cursurilor speciale în instituțiile de învățământ superior la disciplina „drept educațional”, precum și în cele care pregătesc funcționari publici în domeniul învățământului. Unele concluzii și recomandări formulate în lucrare pot fi implementate în activitatea practică a Ministerului Educației al Republicii Moldova. Propunerile de lege ferenda înaintate pot fi utile pentru dezvoltarea legislației educaționale naționale, în general, și a prevederilor ce determină realizarea dreptului fundamental la învățătură, în special.
Implementarea rezultatelor științificea fost realizată prin publicarea concluziilor teoretice și a recomandărilor practice în articole științifice apărute în reviste de specialitate și prin prezentarea acestora în cadrul conferințelor științifice de profil naționale și internaționale.
În examinare [2] :
Arhiva tezelor: