|
StatutTeza a fost susţinută pe 30 noiembrie 2007 în CSSşi aprobată de CNAA pe 25 ianuarie 2008 Autoreferat![]() TezaCZU [658.012.4+658.56]:687 (478)
|
Teza dată are ca scop studierea concepţiei managementului calităţii în întreprinderile industriei de confecţii din Republica Moldova. În lucrare, a fost examinată baza teoretico-ştiinţifică a concepţiei de calitate şi management al calităţii, au fost descrise funcţiile şi principiile acestuia, prezentate caracteristica managementului calităţii totale şi importanţa acestuia în condiţiile economiei de piaţă. De asemenea, au fost analizate rolul şi poziţia industriei de confecţii moldoveneşti în economia naţională şi industria de confecţii mondială, evaluată situaţia financiar-economică actuală a întreprinderilor ramurii, depistate problemele şi propuse strategiile de dezvoltare ulterioară a ramurii. A fost analizată şi situaţia în domeniul managementului calităţii în industria de confecţii, în corespundere cu cerinţele standardului internaţional de calitate ISO 9001:2000.
În teză au fost prezentate caracteristica şi structura standardelor internaţionale de calitate ale seriei ISO 9000:2000 şi relevate premisele, precum şi avantajele implementării acestora la fabricile de confecţii din ţară, propus modelul Sistemului de Management al Calităţii în baza abordării procesuale şi caracterizate etapele de implementare a acestuia. Pentru dezvoltarea ulterioară a întreprinderilor ramurii, a fost propus modelul sistemului integrat de management „Calitate-Mediu-Sănătate şi securitate ocupaţională”, prezentată strategia îmbunătăţirii continue în baza ciclului PDCA, elaborată lista indicatorilor şi instrumentelor calităţii necesare pentru evaluarea eficienţei Sistemului Calităţii, a fost prezentat calculul costurilor calităţii şi al eficienţei economice de la implementarea managementului calităţii în industria de confecţii autohtonă. În lucrare, sunt aplicate modelele economico-matematice, care permit eficientizarea activităţii fabricilor de confecţii.
Abordările teoretice şi recomandările practice, prezentate în teză, pot fi aplicate de fabricile de confecţii şi vor contribui la asigurarea funcţionării normale a ramurii în Republica Moldova.
În examinare [5] :
Arhiva tezelor: