Comisia de atestare
Comisia de acreditare
Comisiile de experţi
Dispoziţii, instrucţiuni
Acte normative
Nomenclator
Instituţii
Consilii
Seminare
Teze
Conducători de doctorat
Deţinători de grad
Doctoranzi
Postdoctoranzi
CNAA logo

 română | русский | english


versiune pentru tipar

"Mă simt foarte confortabil în lumea cifrelor şi a figurilor geometrice" - a mărturisit academicianul Mitrofan Ciobanu în prag de jubileu


5 ianuarie 2012

"Mă simt foarte confortabil în lumea cifrelor şi a figurilor geometrice"
- a mărturisit academicianul Mitrofan Ciobanu în prag de jubileu

Astăzi, 5 ianuarie curent, ilustrul matematician Mitrofan Ciobanu, preşedintele Societăţii de Matematică din Republica Moldova, prorector şi rector al Universităţii de Stat din Tiraspol pe parcurs de 25 de ani (1983-2008), marchează onorabilul jubileu de 70 de ani. Amintim că instituţia respectivă de educaie, cu 20 de ani în urmă, a fost evacuată la Chişinău ca rezultat al diferendului transnistrean. Prin urmare, în perioada cea mai grea din istoria Universităţii savantul şi Omul Cetăţii Mitrofan Ciobanu s-a aflat la conducerea ei.

Rectoratul Universităţii de Stat din Tiraspol organizează astăzi, începând cu ora 15.00, în sala de festivităţi (str. Ghenadie Iablocichin, 5) şedinţa solemnă, consacrată aniversării a 70-ea şi a 50 de ani de activitate ştiinţifico-didactică şi organizatorică a academicianului Mitrofan Ciobanu.

Săptămânalul „Literatura şi Arta” a publicat astăzi un interviu cu omagiatul, din care aflăm mai multe detalii despre omul şi savantul Mitrofan Ciobanu, personalitate complexă a ştiinţei şi culturii noastre naţionale.

Fişier biografic

Matematician, domeniul ştiinţific: topologie şi aplicaţiile ei. Doctor habilitat în ştiinţe fizico-matematice (1980), profesor universitar (1981). Membru corespondent (1995) şi membru titular (2000) al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

Născut la 5 ianuarie 1942, în s. Copceac, azi r-nul Ştefan Vodă. A absolvit Facultatea de Mecanică şi Matematică (1967) şi doctorantura (1970) a Universităţii de Stat „M. V. Lomonosov” din Moscova. Activează în cadrul Universităţii de Stat din Tiraspol, execitând funcţiile de lector superior, conferenţiar, cercetător ştiinţific superior (1970–1976), şef al Catedrei de geometrie şi metodica matematicii (1976–1983), prorector pentru probleme de ştiinţă (1983–2002) şi rector (din 2002–2009). În continuare activează în calitate de şef al Catedrei algebră, geometrie şi topologie. Preocupările sale ştiinţifice se axează pe următoarele direcţii ale matematicii contemporane: topologia, algebra topologică, teoria descriptivă a mulţimilor, analiza funcţională, teoria optimizării topologice, teoria măsurii etc. A elaborat teoria funcţiilor multivoce şi aplicaţiile lor, în care a demonstrat rezultate importante referitoare la existenţa selecţiilor măsurabile. A propus o metodă nouă de construcţie a selecţiilor, cunoscută azi ca „procedura de selecţie Ciobanu”. Rezultatele cercetărilor ştiinţifice sunt expuse în peste 380 de articole publicate în prestigioase reviste din ţară şi din străinătate, precum şi în cele 20 de cărţi şi studii. A pregătit 13 doctori şi 4 doctori habilitaţi în ştiinţe fizico-matematice. Este preşedinte al Consiliului de experţi în matematică a CNAA.

A fost ales membru al Academiei de Ştiinţe din New York, al Societăţii de Matematică din Moscova, preşedinte al Societăţii de Matematică din RM (din 1999). Doctor Honoris Causa al Universităţii din Oradea, cetăţean de onoare al raionului Ştefan Vodă. Dintre distincţiile cele mai importante: laureat al Premiului de Stat, al Premiului „Academicianul Constantin Sibirschi”, a altor premii ale ex-URSS ce ţin de domeniul ştiinţei. A fost decorat cu ordinul „Gloria Muncii” şi „Ordinul de Onoare”.

- Mult stimate dle academician Mitrofan Ciobanu! Înainte de a trece la dialogul propriu-zis ce ţine de activitatea Dvs., vreau să vă întreb: cum v-au ieşit răciturile de revelion – străvezii, apetisante? Divulg secretul nostru şi pentru cititori – pe 31 decembrie, v-am prins, la telefon, tocmai când cumpăraţi la piaţă un cocoş pentru răcituri. Aţi reuşit să le pregătiţi şi, în genere, aveţi predilecţie pentru culinărie? – Este o întrebare curioasă într-un interviu cu un matematician. Răspunsul clasic ar fi: sunt unul dintre cei mai buni bucătari printre matematicieni şi unul dintre cei mai buni matematicieni printre bucătari. Mai în glumă, mai în serios, vă mărturisesc: a găti câte ceva de ale gurii am învăţat din copilărie. Îmi plăcea să privesc cum pulsează limbile unui rug aprins, cum curge un râu… Râuri la baştina mea n-au fost, dar cu o deosebită plăcere urmăream cum arde focul în cotlon sau cuptor, cum mama prepara mâncarea – ea era vestită în sat la gătitul bucatelor, coacerea pâinii. Această meserie însuşită de la mama mi-a prins bine în viaţă, mai ales, în anii de studenţie. Pe parcursul a 6 ani de învăţătură la Universitatea de Stat din Moscova, la catedra condusă de celebrul matematician rus, academicianul Pavel Alexandrov, am fost responsabil de organizarea vestitelor plimbări topologice(ieşiri în natură, însoţite de discuţii ştiinţifice) şi de întâlnirea profesorilor-invitaţi străini în calitate de gazdă ospitalieră. Astfel, am avut posibilitate să particip la diverse discuţii interesante şi să fac cunoştinţă cu personalităţi notorii din domeniul matematicii. Aceste clipe le consider pentru mine norocoase şi foarte interesante. Cât priveşte răciturile de revelion, au fost extraordinare – oaspeţii le-au apreciat gustul şi aspectul lor apetisant.

– Iar acum să trecem la matematică – pasiune care v-a determinat destinul, v-a ridicat în vârful piramidei ştiinţifice, cred că v-a făcut şi fericit. Apropo, într-un interviu, realizat cu mai mulţi ani în urmă, mult regretatul academician Silviu Berejan mi-a mărturisit că lingvistica nu l-a făcut fericit – pe meleagul nostru, aş adăuga eu. Din câte cunosc, făcuse şi dânsul un an la facultatea de matematică, ca în final să renunţe la specialitatea dată şi să se transfere la filologie. De când Dvs. aţi înţeles ca matematica vă interesează în mod deosebit?

– L-am cunoscut şi mi-a fost drag regretatul academician. A fost un om deosebit. Ce ar fi fost, dacă iniţial Silviu Berejan şi-ar fi început studiile la facultatea de filologie? Nu exclud că peste un an s-ar fi transferat la matematică! De ce? Sunt mulţi matematicieni care cunosc astăzi literatura, istoria, arta: unii dintre ei chiar au excelat în domeniul artelor frumoase. Consider că istoria şi literatura naţională trebuie să fie cunoscute de fiecare dintre noi. Ilustrez această aserţiune a mea cu un citat din Marcus Tullius Cicero: „A nu şti ce s-a întâmplat înainte de a te fi născut este ca şi cum ai rămâne un prunc în continuare; căci, ce ar fi vârsta omului, dacă memoria faptelor noastre nu s-ar uni cu veacurile de apoi?!” Am repetat această maximă nu întâmplător: începând cu primii tălmăcitori ai operei remarcabilului nostru cronicar Grigore Ureche, unii continuă şi în prezent încercările de a ne demonstra că moldovenii sunt o naţiune deosebită care nu are nimic comun cu latinitatea.

Pe mine personal mă interesează totul ce mă înconjoară. Regret că o perioadă de lungă durată în şcolile din Republica Moldova (nu mai amintesc de perioada sovietică) s-a predat limbă maternă – una artificială, creată pentru a ne îndepărta cât mai mult de originea noastră istorică şi de a nu conştientiza că noi, cei de pe malul drept al Nistrului, precum şi cei de pe malul stâng, precum şi de dincolo de Prut, în Bucovina şi în alte spaţii geografice vorbim una şi aceeaşi limbă – româna. Această situaţie s-a răsfrânt, desigur, asupra cunoaşterii limbii literare române în republică atât de băştinaşi, cât şi de alolingvi.

Cât priveşte întrebarea de când am înţeles ca matematica mă interesează în mod deosebit, răspunsul e multiplu. În primul rând, de când mă ţin minte m-am simţit foarte confortabil în lumea cifrelor şi a figurilor geometrice, în pofida faptului că numai din clasa a 8-a am avut un profesor de matematică cu studii superioare. Pe atunci credeam că toată matematica este inclusă în manualele şcolare. La Facultatea de Matematică a Institutului Pedagogic de Stat din Tiraspol (astăzi Universitatea de Stat din Tiraspol cu sediul la Chişinău) am nimerit întâmplător. Dar aici am rămas plăcut surprins că matematica este un univers imens, iar la anul trei de studii (1962-1963) am descoperit că în domeniul respectiv au mai rămas multe probleme nerezolvate. Anume din acel moment disciplina dată a început să mă intereseze în mod deosebit.

– Cine au fost pentru Dvs. modele de urmat în ştiinţa matematică? Vladimir Andrunachievici, Otto Şmidt, Pavel Alexandrov, Anatoli Malţev sau Alexadru Curoş?

– Fiecare dintre aceste personalităţi poate fi considerat drept un model perfect de savant. La seminarul tiraspolean de topologie, condus de regretatul profesor Petru Osmatescu, eu am aflat despre lucrările incitante ale tânărului matematician rus Alexandr Arhangelski. În anul 1963, devenind student a prestigioasei Universităţii „M.V. Lomonosov” din Moscova, am hotărât să fac cunoştinţă cu dânsul. Am reuşit acest lucru abia în anul următor. Dumnealui mi-a servit la momentul respectiv drept model de profesionalism şi conduită exemplară.

Pe de altă parte, fiecare profesor joacă un anumit rol în formarea viitorilor specialişti. Îi am în vedere pe renumiţii matematicieni, nominalizaţi de Dvs. în întrebare, şi pe mulţi alţi profesori, care au contribuit la formarea mea ca specialist. De exemplu, de la Vladimir Andrunachievici şi Pavel Alexandrov am învăţat managementul organizării cercetărilor ştiinţifice, de la Otto Şmidt, Andrei Kolmogorov şi Andrei Tihonov – organizarea aplicaţiilor matematicii în diverse domenii, de la Anatoli Malţev şi Alexadru Curoş – metode universale de a examina lucrurile în profunzime, transparent, totodată, simplu şi clar etc.

– Dle academician, am discutat recent cu un matematician pe care Dvs. îl cunoaşteţi, dar numele căruia astăzi nu doresc să-l divulg… ca să nu-l deochi. Dânsul mi-a mărturisit ca a găsit calea spre soluţionarea unei probleme, asupra căreia se zbat minţile matematice de circa 100 de ani. E posibil ca dumnealui să ne demonstreze acest lucru cât mai curând. Dar în dialogul nostru de astăzi întrebarea mea e alta: câte probleme aţi rezolvat Dvs., formulate de marii matematicieni ai lumii?

– De fapt este un caz rar când un matematician se ocupă intens numai de rezolvarea unei probleme „vechi”, asupra căreia se chinuiesc de mult timp specialiştii.

– Are şi alte preocupări, cu siguranţă!

– De regulă, savantul cercetează relaţiile dintre anumite noţiuni concrete. În acest caz el poate reuşi să concretizeze unele noţiuni, să introducă altele noi ce completează pe cele cunoscute şi să obţină în final noi relaţii între noţiunile abordate. Uneori, ca rezultat al căutărilor, cercetătorul realizează o nouă teorie armonioasă care lărgeşte orizontul cunoştinţelor matematice şi, în particular, conţine soluţia unor probleme „vechi”. Acest fapt abilitează pe drept noua teoria construită. Menţionez faptul ca probleme noi apar, pe care le vor rezolva alte generaţii de matematicieni, numai construind astfel de teorii. Aceasta este dialectica dezvoltării ştiinţei. Pe calea respectivă eu am reuşit să rezolv peste 20 de probleme, care cel puţin 20-30 ani s-au aflat pe agenda de lucru a matematicienilor lumii. Primele probleme soluţionate de mine în perioada studenţiei, la anii 3–4, au fost formulate de profesorul A. Arhangelski cu vre-o câţiva ani mai devreme.

La anul 5 am început să studiez „problema selecţiilor” pentru aplicaţii poliforme (cu mai multe valori). Am reuşit să propun o nouă metodă de construire a selecţiilor – „metoda acoperirilor”, care astăzi îmi poartă numele. Ea a permis să construiesc selecţii măsurabile ce şi-au găsit aplicaţii la cercetarea modelelor economice. Teoremele demonstrate au condus la stabilirea comportării claselor Borel la aplicaţii deschise şi cele perfecte ce conţineau şi răspunsul la o problemă formulată de matematicianul german Felix Hausdorff încă în 1930.

Totodată, teoria respectivă mi-a permis în anii `70 ai sec. trecut să rezolv un şir de probleme, formulate de P. Aleksandrov, A. Arhanghelski, B. Pasynkov, A. Pelczynski, Z. Semdeni. De asemenea, graţie experienţei acumulate, în 1984, împreună cu academicianul bulgar Petar Kenderov, am găsit soluţia unei probleme, alcătuită de R. Phelps în 1960 privind derivata Gateaux a funcţionalelor convexe şi celei privind structura problemelor de mini-max corecte, expusă de matematicianul rus A. Tihonov cu 4 ani mai devreme.

– De care probleme ştiinţifice sunteţi în prezent preocupaţi?

– La moment, agenda mea conţine mai multe obiective. Una din ele vizează o problemă variaţională despre calculul minimului şi perturbările funcţiilor semi-continue. O altă problemă ţine de studiul grupurilor libere în categorii de grupuri cu topologii.

- Domnule academician, de ce tinerii de astăzi nu vin la matematică? Doar din motivul că acest obiect este dificil şi elevii în şcoală sunt slab pregătiţi? Aveţi concurs la admitere în cadrul Universităţii de Stat din Tiraspol?

– Faptul că matematica şi fizica sunt obiecte dificile este bine cunoscut. Astăzi la disciplinele clasice academice ca matematica, fizica, chimia, biologia nu există concurs la admitere. Motivul nu ţine doar de pregătirea slabă în şcoală la obiectele respective. Există un număr suficient de elevi bine pregătit. Cauza principală constă în „optimizările” din învăţământul superior din ultimii 20 de ani care au avut un impact negativ asupra situaţiei din domeniu. Studenţii şi specialiştii de la disciplinele, nominalizate mai sus, nu au nici o prioritate faţă de altele, mult solicitate în prezent (dreptul, medicina, economia, pedagogia). În consecinţă, elevii bine pregătiţi la disciplinele academice aleg specialităţi mai „prestigioase”, din punctul de vedere al altora, cu studii prin contract contra plată. Astfel, absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior sporesc numărul şomerilor din ţară sau pleacă peste hotare unde lucrează, de regulă, ca muncitori necalificaţi.

În acest sens, nu şi-a atins scopurile propuse nici aşa numitul „Proces de la Bologna”. În domeniile ştiinţelor academice pregătim semi-specialişti care au dreptul să activeze la toate nivelurile ciclului preuniversitar. Nu-i suficient de flexibil şi Nomenclatorul domeniilor de formare profesională la primul ciclu universitar, aprobat de Parlament. Ar fi bine ca noul Nomenclator al specialităţilor ştiinţifice, în curs de elaborare, să vizeze şi activitatea comisiilor naţionale pe obiecte, responsabile de promovarea curriculumurilor şi manualelor pentru şcoală.

– În contextul zilei de azi, aş dori să abordăm tangenţial subiectul Transnistriei. În 1992, ca rezultat al diferendului transnistrean, Universitatea de Stat din Tiraspol s-a evacuat la Chişinău – o parte din cadrele didactice, studenţii. Din câte-mi dau seama, în aceste două decenii echipa profesorală s-a integrat total în mediul din capitală. Dacă s-ar soluţiona conflictul respectiv, ar mai dori cineva să revină la Tiraspol?

– Întrebarea este foarte actuală şi importantă în aspect politic şi social. Evident, un număr de specialişti va reveni la Tiraspol. Doar în prezent unele cadre didactice din diverse instituţii de învăţământ superior din Chişinău activează la Universitatea Transnistreană (noua denumire a acelei părţi rămase acolo), făcând naveta Chişinău-Tiraspol aproape zilnic sau de 2-3 ori pe săptămână. Dar pe zi ce trece, numărul celor care s-au evacuat la Chişinău în zilele de restrişte de acum 20 de ani se micşorează considerabil. Totodată, majoritatea familiilor colaboratorilor noştri au în prezent doar câte o persoană care activează la Universitatea din Tiraspol cu sediul la Chişinău, celelalte muncesc în alte organizaţii. Reîntregirea celor două instituţii de învăţământ superior va depinde atât de situaţia politică din ţară şi regiune, cât şi de soluţionarea problemei asigurării cu spaţiu locativ a foştilor profesori de la Tiraspol. De atunci, însă, prea multă apă s-a scurs pe albia bătrânului Nistru, prea multe lucruri s-au schimbat, inclusiv a crescut o nouă generaţie de tineri cu alte viziuni în problema respectivă.

– Vă mulţumesc mult pentru interviu!

Interlocutor
Tatiana Rotaru

Interviul a fost publicat la 5 ianuarie 2012, în săptămânalul „Literatura şi Arta”