|
StatutTeza a fost susţinută pe 4 mai 2011 în CSSşi aprobată de CNAA pe 8 iulie 2011 Autoreferat![]() |
Scopul prezentei lucrări constă în determinarea originii şi a factorilor de diminuare a decalajelor de dezvoltare şi a celor de creştere economică în cadrul noilor pieţe emergente din Europa Centrală şi de Sud-Est în condiţiile globalizării.
Evenimentele înregistrate în decursul ultimelor decenii, cum ar fi: intensificarea relaţiilor economice internaţionale, crizele globale, apariţia pe harta lumii a noilor pieţe emergente etc., afectează situaţia şi evoluţia Republicii Moldova pe plan mondial. Prezenta cercetare realizează o analiză teoretică şi practică a factorilor ce determină creşterea economică şi diminuarea decalajelor de dezvoltare a ţărilor din Europa Centrală şi de Sud- Est (ECSE) şi prefigurează implicaţiile şi posibilele soluţii pentru Republica Moldova.
În acest context, lucrarea prezintă următoarele obiective:
- analiza conceptuală a decalajelor de dezvoltare şi a fenomenului creşterii economice; - identificarea naturii şi evoluţiei decalajelor în cadrul noilor pieţe emergente din ECSE;
- determinarea impactului şocurilor externe, a fenomenelor de contagiune, a efectelor de interdependenţă şi vulnerabilitate;
- aprecierea efectului vecinătăţii asupra stării economice a ţării şi dezvoltării regionale; - elaborarea scenariilor de evoluţie a economiei Republicii Moldova, folosind modelul lui R.M. Solow ajustat;
- elaborarea măsurilor concrete în vederea diminuării decalajelor de dezvoltare şi realizării creşterii economice în Republica Moldova.
Având în vedere că trăsăturile fiecărui stat sunt specifice şi unice, şi că nu există o soluţie unică pentru intensificarea dezvoltării, este foarte important de a descoperi şi înţelege în ce constă motorul individual care generează creşterea economică şi diminuarea decalajelor de dezvoltare economică.
Argumentele ştiinţifice, elaborările metodologice şi instrumentele lor de implementare,
descrise în lucrare, prezintă o importanţă teoretică, dar şi un caracter aplicativ pentru
cercetătorii preocupaţi de aspectele creşterii economice. Rezultatele cercetării, contribuie la
perfecţionarea metodologiei de analiză a decalajelor de dezvoltare economică, extinzând
caracterul viziunilor teoretice existente asupra aspectelor ce ţin de diminuarea acestora şi
accentuează rolul instituţiilor de stat în funcţionarea şi alegerea alternativelor şi a politicilor de
dezvoltare a economiilor emergente în proces de transformare.