|
StatutTeza a fost susţinută pe 30 iunie 2020 în CSSşi aprobată de CNAA pe 30 octombrie 2020 Autoreferat![]() ![]() ![]() TezaCZU 159.942:355.2(043.3)
|
Structura tezei. Teza cuprinde introducere, trei capitole, concluzii generale şi recomandări, bibliografie din 280 de titluri, 7 anexe şi este perfectată pe 148 de pagini de text de bază, inclusiv 27 figuri şi 32 de tabele. Ideile principale ale tezei au fost reflectate în 19 lucrări știinţifice.
Scopul cercetării constă în identificarea relației dintre particularitățile de personalitate ale militarilor și stresul asociat cu adaptarea la mediul militar, stabilirea cauzelor psihologice ce generează acest fenomen și elaborarea unui program de intervenție psihologică de diminuare a stresului, dezvoltare a rezistenței la stres și a însușirilor de personalitate.
Obiectivele cercetării: 1) analiza abordărilor teoretice ale însuşirilor de personalitate și stres; 2) elaborarea metodologiei de diagnosticare și identificare a însuşirilor de personalitate și a nivelului de stres la militari și a corelaţiei dintre acestea; 3) studierea comparativă a militarilor cu niveluri ridicate și scăzute de rezistenţă la stres; 4) identificarea carențelor în dezvoltarea însușirilor de personalitate care generează reacții la stres; 5) elaborarea conceptului de autor al militarului eficient; 6) elaborarea și realizarea unui program de dezvoltare pentru sporirea rezistenţei la stres a militarilor, luând în considerare trei sfere ale personalităţii – sfera de orientare, operaţională și de modulare (psihofiziologică); 7) formularea recomandărilor psihologice cu caracter practic de diminuare a stresului, dezvoltare și mobilizare a însuşirilor de personalitate.
Noutatea și originalitatea științifică a rezultatelor obținute rezidă în faptul că pentru prima dată în Republica Moldova a fost elaborat teoretic și confirmat experimental conceptul de autor al militarului eficient, care a servit drept fundament conceptual în elaborarea modelului de formare a acestuia, au fost relevate și descrise particularitățile psihice și de personalitate ale ostașilor încadrați în serviciul militar și au fost stabilite condițiile de ordin psihologic care fac posibilă diminuarea stresului prin creșterea rezistenței, neutralizarea sau înlăturarea cauzelor ce îl produc. Problema științifică importantă soluționată constă în identificarea relației dintre particularitățile de personalitate și stresul la ostașii încadrați în serviciul militar, elaborarea conceptului de autor al militarului eficient, a modelului de formare a acestuia și a unui program de intervenție psihologică în sporirea rezistenţei la stres, având drept efect reducerea semnificativă a nivelului de stres, sporirea și mobilizarea însuşirilor de personalitate ale militarilor.
Semnificația teoretică a cercetării se referă la cunoștințele științifice obținute despre natura psihologică a însușirilor de personalitate, a stresului și a rezistenței la stres; despre structurile psihice responsabile de depășirea stresului de către militari; despre strategiile de diminuare a stresului, orientate spre identificarea și lichidarea cauzelor psihologice care îl generează, despre relația dintre însuşirile de personalitate și stresul la militari; la elaborarea conceptului de autor al militarului eficient. Valoarea aplicativă a lucrării constă în elaborarea, implementarea și validarea programului experimental de intervenție psihologică, centrat pe sporirea rezistenţei la stres, stabilirea setului de însușiri de personalitate responsabile de adaptarea eficientă la viața militară, ce poate fi utilizat de psihologii militari și comandanţii care lucrează cu militarii din Republica Moldova, în vederea evaluării nivelului de stres la militari, precum şi a sporirii rezistenţei la stres și a profilaxiei fenomenelor negative care împiedică buna desfășurare a serviciului militar.
Implementarea rezultatelor cercetării. Rezultatele știinţifice obţinute au fost utilizate la pregătirea seminarelor și programelor de formare pentru Armata Naţională și au fost reflectate în „Ghidul activităţii psihologice în Armata Naţională”.
În examinare [4] :
Arhiva tezelor: