Comisia de atestare
Comisia de acreditare
Comisiile de experţi
Dispoziţii, instrucţiuni
Acte normative
Nomenclator
Instituţii
Consilii
Seminare
Teze
Conducători de doctorat
Deţinători de grad
Doctoranzi
Postdoctoranzi
CNAA logo

 română | русский | english


06.01.15 – Agroecologie


Paşaportul specialităţii:

Domeniul ştiinţific în care se conferă gradul ştiinţifice
Agricultura, biologia

Formula specialităţii
Agroecologia sau Ecologia agricolă reprezintă un compartiment al ecologiei aplicative ce studiază influenţa factorilor mediului (biotici şi abiotici) asupra productivităţii plantelor culturale şi animalelor domestice, cât şi structura şi dinamica asociaţiilor organismelor ce vieţuiesc pe câmpurile agricole. Bazele agroecologiei au fost elaborate de G. Azzi (1956) şi V. Tischler (1965).

Direcţii de cercetare


Specialităţi adiacente:
Specialităţi complementare:

Delimitările de specialităţile adiacente
Soluţionarea obiectivelor trasate în investigaţiile ştiinţifice 06.01.15 necesită utilizarea unor discipline adiacente Ecologia, Protecţia mediului înconjurător şi folosirea raţională a resurselor naturale, Agrotehnică generală, Îmbunătăţiri funciare, Agrochimie, Legumicultura, Pomicultura, Fitotehnie, Producerea furajelor şi păşunatul, precum şi celor complimentare Agropedologie, Microbiologie, Fiziologia plantelor, Agrofizică, Ameliorări agrosilvice şi zone forestiere de protecţie, crearea spaţiilor verzi; Reglementarea funciară, Bioinformatica şi Protecţia biodiversităţilor.

Însă pentru agroecologie este importantă utilizarea metodelor acestor discipline la studierea şi caracteristica agroecosistemelor intensive, de intensitate scăzută şi extensive.

Complexul metodic de cercetare a agroecosistemelor este orientat la evidenţa dezvoltării agriculturii durabile ce înseamnă capacitatea acestora de a satisface cerinţele generaţiei prezente fără a compromite şansele generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile necesităţi. Dezvoltarea de mai departe a ideii durabilităţii se referă la concepţia durabilităţii “slabe” şi durabilităţii “puternice”. Noţiunea durabilităţii slabe constă în faptul, că societatea trebuie să-şi dezvolte propriile resurse în aşa mod ca să asigure transmiterea unei rezerve de bogăţie (inclusiv capital natural) generaţiilor viitoare, cel puţin la fel de mare ca şi cea moştenită de generaţiile actuale. Această rezervă se măsoară în termeni monitari. Noţiunea de durabilitate puternică e de a asigura situaţia, în care părţile critice ale capitalului natural nu se vor degrada, iar resursele recuperabile se vor utiliza într-un mod cât mai durabil, luând în consideraţie alte limitări ale utilizării resurselor şi dezvoltării economice.

Durabilitatea slabă e atrăgătoare deoarece depinde de gradul de substituire între capitalul natural şi cel creat de om. În cadrul specialităţii 06.01.15 se studiază agroecosistemele de câmp, vii şi livezi repartizate pe cernoziomurile profunde c fertilitate relativă înaltă pentru condiţiile Moldovei. Paralel pot fi studiate şi particularităţile agriculturii organice sau ecologice, procesele de deşertificare şi efectul de seră.

Durabilitatea puternică a utilizării agroecosistemelor are loc în condiţiile degradării fizice a solului (formarea crustei şi tasarea în urma irigării şi acţiunii mecanismelor asupra solului; degradării chimice a solului (dehumificarea şi degradarea biologică); eroziunea solului cu elaborarea măsurilor de combatere a ei.

Date despre autorul paşaportului specialităţii ştiinţifice 06.01.15 – Agroecologie, programei examenelor de doctorat şi recenzentul.

Autorii:

Date despre autorii paşaportului specialităţii ştiinţifice, a programei examenului de doctorat şi date despre recenzenţi

Autorii:
  1. Valentin Ungurean, doctor habilitat în ştiinţe biologice, profesor universitar, membrul corespondent al AŞ din RM, şeful catedrei de pedologie şi agrochimie din Universitatea Agrară de Stat din Moldova.

Recenzentii:

  1. Nicolai Gheorghiev, doctor în ştiinţe agricole, conferenţiar universitar, şeful catedrei de fitotehnie a UASM