|
StatutTeza a fost susţinută pe 19 decembrie 2008 în CSSşi aprobată de CNAA pe 26 februarie 2009 Autoreferat![]() TezaCZU 371.037.1:796
|
Lucrarea în cauză abordează problema optimizării procesului de educaţie fizică prin prisma pregătirii teoretice a elevilor treptei liceale .
Analiza literaturii de specialitate, precum şi propria experienţă, au scos în evidenţă faptul că pregătirea teoretică este un component de bază a procesului de educaţie fizică şcolară, inclusiv şi la nivelul treptei liceale, care necesită o atenţie sporită din partea specialiştilor din domeniu. În documentele de organizare şi desfăşurare a educaţiei fizice şcolare sunt indicate unele repere teoretice ce urmează a fi însuşite de elevii vârstei respective, însă nu există cerinţe unice şi concrete privind predarea şi evaluarea nivelului de însuşire a acestora.
În cadrul anchetării specialiştilor ce activează în învăţământul preuniversitar, precum şi desfăşurarea experimentului constatativ, a fost demonstrat faptul că nivelul însuşirii cunoştinţelor teoretice la elevii treptei liceale este destul de scăzut şi necesită intervenţii metodologice privind procesul de planificare, predare şi evaluare a acestora.
În cercetările date a fost întreprinsă încercarea de a optimiza pregătirea teoretică a elevilor treptei liceale prin aplicarea unui complex de procedee metodice în cadrul formelor de organizare a educaţiei fizice şcolare. Acestea au fost aplicate în procesul de instruire a elevilor din licee pe parcursul unui an de studii sub formă de experiment pedagogic.
Analizând rezultatele experimentului pedagogic s-a demonstrat faptul că nivelul pregătirii teoretice a sporit semnificativ la elevii grupei experimentale faţă de grupa martor, unde instruirea elevilor s-a desfăşurat în mod tradiţional, respectând cerinţele indicate de ministerul de resort în documentele existente în instituţiile preuniversitare la nivelul treptei liceale. Cele mai relevante rezultate s-au înregistrat în cadrul pregătirii teoretice speciale, compartimentele jocuri sportive şi atletism, unde elevii grupei experimentale au fost superiori faţă de cei din grupa martor la majoritatea subiectelor evaluate.
Prin urmare, metodologia pregătirii teoretice a elevilor treptei liceale, aprobată în cadrul experimentului pedagogic de bază, poate fi recomandară pentru aplicare în practica instruirii elevilor din unităţile de învăţământ la vârsta respectivă.
În examinare [11] :
Arhiva tezelor: