|
StatutTeza a fost susţinută pe 18 decembrie 2019 în CSSşi aprobată de CNAA pe 28 februarie 2020 Autoreferat![]() TezaCZU
|
Structura tezei: introducere, trei capitole, concluzii și recomandări, bibliografie din 155 de titluri, 29 anexe, 115 pagini text de bază, 41 de figuri, 30 tabele. Rezultatele sunt publicate în 17 lucrări științifice.
Scopul lucrării constă în studierea aprofundată a aspectelor teoretice şi metodologice ale antreprenoriatului pomicol și determinarea metodelor și instrumentelor manageriale ce vor asigura dezvoltarea durabilă a lui în Republica Moldova.
Obiectivele cercetării: studierea și dezvoltarea teoretico-științifică a conceptelor din domeniul antreprenoriatului și dezvoltării durabile; elucidarea dezvoltării antreprenoriatului în Republica Moldova; analiza evoluției și a tendințelor de dezvoltare a ramurii pomicole (speciile sămânțoase și sâmburoase) în Republica Moldova; cercetarea dezvoltării antreprenoriatului pomicol din Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova; analiza profilului antreprenoriatului pomicol din cadrul SRL „Domultera”; studierea modalităților de susținere a antreprenoriatului pomicol de către stat; evidențierea și analiza problemelor din domeniul antreprenoriatului pomicol în baza chestionarului; determinarea metodelor și instrumentelor manageriale ce vor asigura dezvoltarea durabilă a antreprenoriatului pomicol din Republica Moldova.
Metodologia ce rcetării științifice: pe parcursul elaborării tezei, informațiile au fost colectate prin documentări directe și indirecte de cunoaștere a fenomenelor reale, fiind utilizate diverse metode clasice de cercetare: observarea empirică, analiza (cantitativă, calitativă, istorică), metoda interviului, comparația, sinteza, inducția și deducția, metoda chestionării, ilustrarea grafică și tabelară a materialelor selectate, care apoi au fost sistematizate și analizate, utilizând metodele statistice, matematice și econometrice. Noutatea și originalitatea științifică a lucrării constă în dezvoltarea noțiunilor de antreprenoriat, antreprenoriat pomicol, antreprenor, dezvoltare durabilă; determinarea metodelor și instrumentelor manageriale deasigurare a dezvoltării durabile a antreprenoriatului pomicol; evidențierea modalităților de dezvoltare durabilă a antreprenoriatului pomicol în Republica Moldova; demonstrarea necesității și importanței antreprenoriatului pomicol pentru economia națională; efectuarea unei analize complexe a domeniului „antreprenoriat pomicol” din Republica Moldova; elaborarea sortimentului de specii și soiuri pomicole cultivate în întreprinderea SRL „Domultera”, s. Domulgeni, r-nul Florești.
Problema științifică importantă soluționată constă în determinarea metodelor și instrumentelor manageriale ale antreprenoriatului pomicol din cadrul întreprinderilor autohtone, ce vor asigura dezvoltarea durabilă a lui.
Semnificația teoretică a tezei: rezultatele obținute în lucrare constituie un suport revelator de concepte teoretice și metodologice în domeniul antreprenoriatului pomicol.
Valoarea aplicativă a tezei: constă în faptul că utilizarea recomandărilor propuse, inclusiv, Sortimentului de specii și soiuri pomicole cultivate în întreprindere, elaborat și propus de către autor, va permite dezvoltarea durabilă a antreprenoriatului pomicol la nivel micro și macroeconomic.
Implementarea rezultatelor științifice: rezultatele cercetării au fost apreciate pozitiv de SRL „Domultera”, s. Domulgeni, r-ul Florești și Direcția „Politici de producție, procesare și reglementare a calității produselor de origine vegetală” a MADRM.
În examinare [5] :
Arhiva tezelor: