|
StatutTeza a fost susţinută pe 25 iunie 2018 în CSSşi aprobată de CNAA pe 23 noiembrie 2018 Autoreferat![]() TezaCZU 796.412.2:796.011.3(043.2)
|
Teză de doctor habilitat în științe pedagogice, specialitatea 533.04 – Educație fizică, sport, kinetoterapie și recreație. Chișinău, 2018.
Structura tezei: introducere, 5 capitole, concluzii generale și recomandări, bibliografie (344 titluri), 240 pagini text de bază, 10 anexe, 44 figuri, 34 tabele. Rezultatele obținute sunt publicate în 43 lucrări științifice.
Scopul cercetării – constă în elaborarea și fundamentarea științifică a strategiei sistemului de control și planificare a procesului de antrenament al gimnastelor de performanță într-un ciclu olimpic de pregătire. Obiectivele cercetării: 1.Studiul fundamentelor teoretico-științifice și metodologice ale antrenamentului sportiv în gimnastica artistică feminină prin prisma analizei, sintezei și generalizării datelor expuse în literatura de specialitate. 2. Identificarea particularităților specifice ale formelor de control și planificare a procesului de antrenament privind pregătirea gimnastelor de performanță într-un ciclu olimpic (4 ani). 3. Determinarea bazelor tehnologice ale pregătirii gimnastelor de performanță în contextul categorial al structurii și conținutului procesului de antrenament. 4. Elaborarea strategiei sistemului de control și planificare a procesului de antrenament al gimnastelor de performanță, a modelelor de proiectare a materialului instructiv, a modelului gimnastei de elită pe baza unui program experimental. 5. Aprecierea eficienței de valorificare în antrenamentul sportiv a strategiei elaborate prin prisma relației ”control-planificare” în vederea pregătirii gimnastelor de performanță. 6. Argumentarea teoretico-experimentală și fundamentarea științifică a strategiei sistemului de control și planificare în cadrul procesului de antrenament al gimnastelor de performanță într-un ciclu olimpic de pregătire. Noutatea și originalitatea științifică rezidă în elaborarea și fundamentarea științifică a strategiei sistemului de control și planificare a procesului de antrenament al gimnastelor de performanță într-un ciclu olimpic ceea ce conduce la eficientizarea activității de pregătire a sportivelor. O astfel de strategie influențează în mod direct relația ”Control-planificare” în pregătirea centralizată a gimnastelor și poate direcționa procesul multianual de antrenament pe bază de monitorizare evolutivă și evaluativă spre progres și noi performanțe.
Rezultatele științifice principial noi relevă eficiența strategiei sistemului de control și planificare a procesului de antrenament al gimnastelor de performanță într-un ciclu olimpic de pregătire. Această strategie favorizează desfășurarea procesului de pregătire a gimnastelor pe o perioadă scurtă de un microciclu și îndelungată de un macrociclu de 4 ani, păstrând vectorul creșterii performanțelor sportive. Noua direcție de cercetare prevede abordarea strategiei sistemului de control și planificare a procesului de antrenament în pregătirea gimnastelor de performanță. Semnificația teoretică. Prin factorii de control și planificare se identifică procesul de pregătire a gimnastelor de performanță în cadrul antrenamentului sportiv. Sunt elucidate etapele și perioadele antrenamentului sportiv, se completează și sintetizează spectrul informațional teoretico – metodologic al pregătirii sportivelor în gimnastica artistică, se ierarhizează formele de control și planificare în vederea diagnosticării sportivelor pentru soluționarea obiectivelor de pregătire eficientă prin modelarea relevantă a procesului de antrenament și a activității competiționale. Argumentarea științifică a legităților și principiilor sintetizate completează baza de date tehnologice în vederea dirijării cu eficiență a pregătirii gimnastelor de înaltă performanță.
Valoarea aplicativă a lucrării denotă posibilitatea aplicării în practică a programului experimental elaborat, ceea ce influențează decisiv valabilitatea strategiei sistemului de control și planificare a procesului de antrenament în gimnastica artistică feminină. Implementarea rezultatelor științifice. Rezultatele cercetării au fost implementate în procesul multianual de pregătire al gimnastelor de performanță în cadrul școlilor sportive specializate de gimnastică și în sistemul managerial de pregătire a antrenorilor în gimnastica artistică în instituțiile superioare de profil.
În examinare [11] :
Arhiva tezelor: