|
StatutTeza a fost susţinută pe 16 decembrie 2011 în CSSşi aprobată de CNAA pe 16 februarie 2012 Autoreferat![]() |
Structura tezei. Teza este structurată în introducere, trei capitole, concluzii generale şi recomandări, bibliografie (256 surse) şi 12 anexe. Teza are 160 pagini text de bază, 25 figuri, 8 tabele.
Publicaţii la tema tezei. Rezultatele cercetării sunt reflectate în 14 lucrări ştiinţifice şi didactico-metodice (6 articole în culegeri şi reviste recenzate, 8 lucrări ce constituie materialele conferinţelor internaţionale).
Domeniul de studiu îl constituie educaţia lingvistică a copiilor de vîrstă preşcolară mare şi şcolară mică. Cercetarea vizează procesul de realizare a continuităţii în formarea competenţelor lingvistice la preşcolarii mari şi şcolarii mici.
Scopul lucrării constă în fundamentarea teoretică şi metodologică a realizării continuităţii în formarea competenţelor lingvistice la copiii de vîrstă preşcolară mare şi şcolară mică.
Obiectivele cercetării: analiza situaţiei privind realizarea continuităţii în formarea competenţelor lingvistice la copiii de vîrstă preşcolară mare şi şcolară mică; fundamentarea epistemologică a conceptului de „continuitate” în formarea competenţelor lingvistice la copii; stabilirea reperelor metodologice, pedagogice, psihologice şi psiholingvistice de formare a competenţelor lingvistice la copiii de vîrstă preşcolară mare şi şcolară mică din perspectiva realizării continuităţii; fundamentarea şi elaborarea Modelului pedagogic de asigurare a continuităţii în formarea competenţelor lingvistice la copiii de vîrstă preşcolară mare şi şcolară mică; validarea experimentală a Modelului pedagogic de asigurare a continuităţii în formarea competenţelor lingvistice la copiii de vîrstă preşcolară mare şi şcolară mică; prelucrarea şi interpretarea datelor experimentale şi deducerea concluziilor.
Noutatea şi originalitatea ştiinţifică. Prezenta cercetare este originală prin faptul că abordează problema fenomenului continuităţii în formarea competenţelor lingvistice la copiii de vârstă preşcolară mare şi şcolară mică, transpus între-un model inedit validat care incită intervenţiile educaţionale la o juxtapunere flexibilă dintre fazele generale de formare a competenţelor şi etapele speciale de însuşire a competenţelor lingvistice de către subiect, ce conduce la o evoluţie progresivă a competenţei: însuşirea empirică a competenţei lingvistice în preşcolaritate, iar în vîrsta şcolară mică asimilarea conştientă şi automatizarea ei.
Semnificaţia teoretică a lucrării rezidă în fundamentarea conceptului continuitate în formarea competenţelor lingvistice la copiii de vârstă preşcolară mare şi şcolară mică; abordarea filosofică, fiziologică, psihologică, psiholingvistică şi pedagogică a continuităţii în formarea competenţelor lingvistice la copii; fundamentarea Modelului pedagogic de asigurare a continuităţii în formarea competenţelor lingvistice la copiii de vîrstă preşcolară mare şi şcolară mică.
Valoarea aplicativă a lucrării constă în posibilitatea: optimizării procesului de formare a competenţelor lingvistice ale copiilor de vîrstă preşcolară mare şi şcolară mică; transferului experienţei de realizare a continuităţii în formarea competenţelor lingvistice ale copiilor la alte trepte ale învăţămîntului; aplicării Modelului pedagogic de asigurare a continuităţii în practica de formare profesională iniţială şi continuă a specialiştilor din învăţămîntul preşcolar şi primar.
Implementarea rezultatelor ştiinţifice s-a realizat în instituţiile de învăţămînt preşcolar
şi primar din mun. Chişinău angajate în experimentul pedagogic, precum şu prin intermediul
publicaţiilor şi comunicărilor ştiinţifice.
În examinare [12] :
Arhiva tezelor: