|
StatutTeza a fost susţinută pe 20 ianuarie 2020 în CSSşi aprobată de CNAA pe 28 februarie 2020 Autoreferat![]() TezaCZU 378.091:004(043.3)
|
Structura tezei: Adnotare (română, rusă, engleză), lista abrevierilor, introducere, trei capitole, concluzii generale și recomandări, bibliografie din 234 de titluri, 25 de anexe, 148 de pagini de text de bază, 59 de figuri, 28 de tabele. Rezultatele obținute sunt publicate în 30 de lucrări științifice.
Domeniul de studii: Pedagogie. Didactica şcolară (pe trepte şi discipline de învăţământ) (Informatica).
Scopul cercetării constă în fundamentarea teoretică, elaborarea şi validarea pe cale experimentală a modelului pedagogic de formare şi/sau dezvoltare a competențelor digitale la viitorii specialişti din domeniul socio-juridic prin tehnologiile interactive.
Obiectivele cercetării: (1) identificarea reperelor psihopedagogice ale formării și/sau dezvoltării competențelor digitale la studenţii din domeniul socio-juridic prin tehnologiile interactive; (2) precizarea conceptelor fundamentale teoretice referitoare la modul de definire, de formare și/sau dezvoltare a competențelor digitale la studenții din domeniul socio-juridic prin tehnologiile interactive; (3) determinarea fundamentelor teoretico-metodologice și elaborarea modelului pedagogic de formare şi/sau dezvoltare, la studenți, a competențelor digitale prin intermediul tehnologiilor interactive; (4) stabilirea și fundamentarea didactică a metodologiei de formare și/sau dezvoltare, la studenţi, a competențelor digitale prin exploatarea tehnologiilor interactive; (5) validarea experimentală a eficienței modelului pedagogic și a metodologiei elaborate.
Noutatea şi originalitatea ştiinţifică constă în fundamentarea conceptuală a modelului pedagogic și a metodologiei de formare și/sau dezvoltare a competențelor digitale la studenții din domeniul socio-juridic prin intermediul tehnologiilor informaționale interactive.
Problema științifică importantă soluționată în cercetare constă în fundamentarea științifică a eficienței rolului tehnologiilor informaționale interactive în procesul de formare și/sau dezvoltare a competențelor digitale, fapt ce a condus la elaborarea unei metodologii de instruire universitară, axată pe tehnologiile interactive, în vederea formării și/sau dezvoltării competențelor digitale la studenţii din domeniul socio-juridic.
Semnificația teoretică a lucrării constă în cercetarea și valorificarea tehnologiilor interactive în procesul de formare și/sau dezvoltare a competențelor digitale la studenții din domeniul sociojuridic din perspectiva modelului pedagogic elaborat.
Valoarea aplicativă a lucrării este determinată de implementarea eficientă a modelului pedagogic elaborat și utilizarea metodologiei de instruire dezvoltate în procesul de studiu al cursului universitar„Tehnologii informaționale și comunicaționale” pentru studenții din domeniul socio-juridic prin aplicarea tehnologiilor interactive în scopul formării și dezvoltării competențelor digitale.
Implementarea rezultatelor științifice: metodologia elaborată este utilizată în predarea cursului universitar „Tehnologii informaționale și comunicaționale” în cadrul facultății de Drept și Științe Sociale din Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți.
În examinare [12] :
Arhiva tezelor: