|
StatutTeza a fost susţinută pe 16 decembrie 2016 în CSSşi aprobată de CNAA pe 16 februarie 2017 Autoreferat![]() TezaCZU 37.0 (043.3)
|
Structura tezei: introducere, 3 capitole, concluzii generale și propuneri, bibliografie din 223 titluri, 145 pagini de text științific de bază, 53 figuri, 55 tabele, 15 anexe.
Publicaţii la tema tezei: 11 lucrări științifice.
Domeniul de studiu se referă la pedagogia generală, cu referință la managementul performanței în contextul pedagogic de formare universitară a cadrelor, din perspectiva calității.
Scopul cercetării constă în conceptualizarea managementului performanţei din perspectiva pedagogică de formare universitară a cadrelor şi a Modelului de excelență al interacţiunii sinergice a factorilor interni ai instituţiei, integrat în Strategia managementului performanţei.
Obiectivele cercetării: dezvoltarea conceptului de performanță și a managementului performanței; determinareaStrategiei acţionale a managementului performanţei şi a conceptului privind motivaţia performanţei; elaborarea profilului modal al cadrului didactic, identificarea factorilor de creștere a performanței activității didactice; conceptualizarea Modelului de excelență al interacţiunii sinergice a factorilor interni ai instituţiei de formare universitară a cadrelor; exemplificarea procesului de dezvoltare a competențelor psiho-sociale la studenți.
Noutatea și originalitatea științifică a investigaţiei este obiectivată de conceptualizarea performanței și a managementului performanței în contextul pedagogic de formare universitară a cadrelor, fundamentarea Strategiei acţionale a managementului performanţei, conceptualizarea Modelului de excelență al interacţiunii sinergice a factorilor interni ai instituţiei din perspectiva pedagogică de formare universitară a cadrelor, identificarea factorilor și condițiilor care influențează asupra randamentului și eficienței procesului de formare universitară.
Problema științifică importantă soluționată în cercetare rezidă în fundamentarea științifică a Strategiei acţionale a managementului performanţei şi a Modelului de excelență al interacţiunii sinergice a factorilor interni ai instituţiei din perspectiva pedagogică de formare universitară a cadrelor,condițonat de un management performant la nivel individual și organizațional.
Semnificația teoreticăa cercetării constă în: fundamentarea conceptului de performanţă şi a managementului performanţei; identificarea demersului proiectării pedagogice integrate în complexul procesului managerial de formare universitară; elaborarea profilului modal al cadrului didactic şi specificarea dimensiunii conduitei didactice; identificarea şi definirea rezultatelor învățării şi a competențelor carierei didactice adaptate unui meta-cadru european al calificărilor; promovarea coaching-ului strategic ca un concept modern care determină stabilirea cu precizie a obiectivelor, analiza situațiilor concrete, a sistemului de forțe, reflexia asupra strategiei de urmat.
Valoarea aplicativă a investigaţiei constă în: determinarea Strategiei acţionale a managementului performanţei, a tipurilor de comportament şi a conduitei didactice, consemnarea metodologiei analizei nevoilor de formare şi resurse, abilitarea personalului specializat în aplicarea unor instrumente care să asigure măsurări cît mai obiective a perfomanței actului educațional; crearea unor modele referențiale de funcții şi activități pentru profesia didactică care să ghideze procesul de pregătire pentru carieră; organizarea unor faze de coaching vizînd formarea unor deprinderi, atitudini psiho-sociale necesare în exercitarea profesiei didactice.
Implementarea rezultatelor științifice s-a realizat la Universitatea „Ovidius”, Constanța, România și UPS „I. Creangă”, precum și prin intermediul conferințelor și seminarelor, publicațiilor științifice.
În examinare [12] :
Arhiva tezelor: