Comisia de atestare
Comisia de acreditare
Comisiile de experţi
Dispoziţii, instrucţiuni
Acte normative		 Nomenclator
Instituţii
Consilii
Seminare
Teze		 Conducători de doctorat
Deţinători de grad
Doctoranzi
Postdoctoranzi
CNAA logo

 română | русский | english


versiune pentru tipar

Fizicianul Ion Holban la 70 de ani: O calatorie pe aripile amintirilor


4 ianuarie 2016

Fişier biografic. Născut la 5 ianuarie 1946, în comuna Băcioi, mun. Chişinău. A absolvit în 1966 (5,5 ani) facultatea de fizică şi matematică a Universităţii de Stat din Chişinău, specialitatea fizică, fizică teoretică, ultimii 2 ani urmând specializarea în domeniul fizicii nucleare la filiala Universităţii de Stat din Moscova “M. Lomonosov” pe lângă Institutul Unificat de Cercetări Nucleare din Dubna. Din 1967 activează la Institutul de Fizică Aplicată al AŞM. Aici, în 1982, a susţinut teza de doctor în ştiinţe fizico-matematice, specialitatea fizica semiconductorilor şi dielectricilor. I-a fost conferit titlul de conferenţiar cercetător în 1992 (CSA, Moscova). La 1 noiembrie 1993, a fost invitat să activeze în cadrul nou createi Comisii Superioare de Atestare (CSA) a Republicii Moldova (în prezent – Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare (CNAA)) în calitate de şef secţie ştiinţe fizico-matematice şi tehnice, apoi a fost numit ca secretar ştiinţific al CSA, obligaţiuni pe care şi le-a onorat cu multă responsabilitate şi chiar pedantism pe parcurs de 10 ani (1999-2009). În ultima perioadă de timp munceşte în funcţie de consultant principal al Direcţiei politici şi monitorizare doctorat a CNAA. Viaţa i-a fost marcată de deportările din a. 1950 a părintelui său Maxim Holban, judecat pe 25+5 ani, a bunicului de pe tată, Arhip Holban, a bunicii de pe mamă, Elena Ghindă. A publicat peste 100 de articole ştiinţifice,250 de popularizare a ştiinţei şi 300 de atitudine politico-socială. Căsătorit, are 2 fiice şi 2 nepoţi.

–Mult stimate dle Ion Holban, ca om de ştiinţă, cum vă identificaţi viaţa Dvs. tumultoasă?

–Ca bună. Viaţa e cel mai de preţ dar al naturii. Dumnezeu a dat bărcile vieţii, dar nu le-a înzestrat cu cârmaci, fiecare pentru sine e cârmaciul vieţii sale. Faptul că, născut în timpul foametei, când doar câteva procente dintre copiii din acele timpuri de restrişte au supravieţuit, şi eu am ajuns la vârsta pe care o am, vorbeşte că sunt un răsfăţat al sorţii, că, de bine de rău, nu am naufragiat în fiordurile reci ale vieţii, lucru pentru care-i mulţumesc Bunului Dumnezeu.

De mic am avut conştiinţa că sunt român, că pot să plutesc bine pe valurile culturii româneşti. Tot de mic am învăţat, la început de la mama (care ne spunea: „nici puiului de şarpe să nu-i faci rău”), apoi de la Eminescu, să fiu zoroastrist: să trăiesc cu gând bun, cu cuvânt bun şi cu faptă bună. De asemenea, tot de mic, am însuşit că trebuie să învăţ toată viaţă.

Am întâlnit în viaţă foarte mulţi oameni frumoşi, voi nominaliza doar câţiva. Colegul de şcoală, Alexei Cârlig. Profesorii din şcoală, cel de matematică, Ion Bulhac, cel de fizică, Gheorghe Sârbu, cel de limbă română – Liuba Burgoci.

La Universitatea din Chişinău am avut un profesor de fizică, dar şi un om minunat de cultură, Vsevolod Platon; la Dubna – pe V.G. Soloviov, V.S. Baraşenkov. Fraţii gemeni, Vsevolod şi Sveatoslav Moscalenco, fizicieni de talie mondială, mi-au servit drept model de slujire a ştiinţei. Păstrez şi azi în memorie discuţiile avute la Mănăstirea Agapia, în 1994, timp de o săptămână, cu academicianul Constantin Ciopraga, profesorii universitari Gavril Istrate şi Alexandru Husar, scriitorul norvegian de origine daneză Erling Scholler. Numai cât face dialogul purtat în acelaşi an la Sinaia cu laureatul Premiului Nobel, George Palade, interviu care se va republica în 2016, în revista „Cygnus” de la Suceava. Grigore Vieru a înaintat candidatura mea în calitate de membru al Prezidiului „Societăţii Limba Noastră cea Română”. Impresii de nedescris.

– Activitatea Dvs. ştiinţifică de o jumătate de secol s-a fructificat în rezultate semnificative. Aţi putea să vă referiţi la ele?

– Este greu să judeci despre lucrările ştiinţifice proprii, dar voi încerca să conturez câteva rezultate esenţiale. A fost propusă o metodă originală de rezolvare a ecuaţiei cinetice a lui Boltzmann prin metoda variaţională şi prin folosirea proprietăţilor matriţelor pseudoinverse. A fost propusă o nouă metodă de rezolvare a sistemului de ecuaţii obţinut pentru parametrii variaţionali, care simplifică calculele, le face transparente şi permite de rezolvat sistemul de ecuaţii în formă generală pentru orice număr de parametri variaţionali. La fel, permite optimizarea alegerii funcţiilor de probă precum şi convergenţa acestora. Cu ajutorul acestei metode a fost elaborat un model microscopic cantitativ al teoriei fenomenelor de transport în semimetale, în care s-a putut ţine cont de particularităţile spectrelor purtătorilor de sarcină şi cele ale fononilor. Cu ajutorul modelului respectiv a fost descrisă dependenţa de temperatură a anizotropiei împrăştierii electronilor de către fononi precum şi cea a rezistivităţii electrice. Pentru prima dată au fost utilizate ideile legate de focusarea fononilor în materialele anizotrope pentru a cerceta propagarea undelor acustice în semimetalele din grupul V al tabelului periodic al elementelor şi au fost determinate direcţiile de focusare a fononilor (direcţiile în care „bate” „vântul fononic”, cercetări ce ţin de elaborarea unor aparate de vizualizare a fononilor în cristale.

A fost elaborată o metodă eficientă de soluţionare la computer (prin utilizarea procedurii Newton – Raphson şi a matricelor rare) a unui sistem de ecuaţii diferenţiale neliniare ce descrie variaţia proprietăţilor electrofizice ale semiconductorilor în condiţii de instabilitate (cum ar fi oscilaţiile de frecvenţă joasă a curentului electric în cristalele de CdSe). Această metodă poate fi utilizată, de exemplu, pentru descrierea proceselor ce au loc în detectoarele de radiaţii ionizante. Mi-am aplicat cunoştinţele şi la alcătuirea unor programe (la calculator) de analiză Fourier a oscilaţiilor utilizate la timpul respectiv în Institutul de Fizică Aplicată pentru analiza oscilaţiilor Şubnicov – de Haas şi în Institutul de Geofizică pentru analiza oscilaţiilor produse de cutremure. Mă bucură şi lucrările mele de popularizare a ştiinţei. Cărţile „Pe serpentinele fizici”, „Soare, Lună şi Luceafăr”, „Sensul vieţii şi rostul învăţăturii”, Enciclopedia pentru adolescenţi „Universul” în limbile română şi rusă, tipărită în Ungaria, „Cosmosul ne cheamă” etc. În 1992 cartea „Pe serpentinele fizicii” (ediţia în grafia latină) a fost recomandată de Ministerul Învăţământului din România în calitate de material suplimentar pentru elevi. În 1999 cărţii „Universul” i s-a acordat Premiul Consiliului Internaţional al Cărţii pentru Copii şi Tineret.

–Ce a însemnat pentru Dvs. activitatea de funcţionar public pe parcurs de 22 de ani încheiaţi la CSA-CNAA?

– Omul e o fiinţă a comunicării. În ipostaza de funcţionar al CNAA, am cunoscut foarte mulţi oameni din sfera ştiinţei, tehnicii şi culturii, influenţa cărora m-a ajutat să înţeleg multe lucruri. În primul rând, că în RSS Moldovenească s-a făcut totul ca să nu crească o intelectualitate naţională. Cu toate acestea, mulţi dintre copiii de ţărani au devenit cu timpul oameni setoşi de cunoştinţe, care s-au străduit să pună cartea pe primul plan. Ei au înţeles că ştiinţa este locomotiva progresului şi au promovat cercetarea şi oamenii locului peste tot. Dintre aceştia aş dori să-i menţionez pe Nicolae Testemiţanu şi Sergiu Rădăuţanu. Din mai vechii înaintaşi, l-aş menţiona pe astrofizicianul Nicolae Donici de la Dubăsarii Vechi, care a înţeles că personalităţile cresc printre personalităţi, el de tânăr, prezentându-se marilor astronomi ai lumii, Camile Flammarion şi Jules Janssen, a conlucrat cu mari savanţi ai timpului, conştientizând încă la începutul secolului XX că orice ştiinţă naţională poate să se dezvolte doar integrându-se în cea mondială. Graţie faptului că şi-a tipărit lucrările în cele mai prestigioase reviste internaţionale, rezultatele sale ştiinţifice au fost incluse în circuitul de valori ale ştiinţei mondiale. Prin propriul exemplu, Nicolae Donici a demonstrat că sectorul particular poate contribui esenţial la dezvoltarea ştiinţei. Împreună cu Onisifor Ghibu, astronomul de la Dubăsarii Vechi convingea factorii de decizie că nu poate exista un învăţământ performant fără o ştiinţă performantă.

Un alt lucru pe care l-am înţeles temeinic: orice reformă în societate nu trebuie să înceapă de la anumite persoane, ci de la noile achiziţii ale ştiinţei. Reforma va demara de la ştiinţă şi va coborî pe verticală la învăţământul superior, la cel preuniversitar, ca în cele din urmă să ajungă la grădiniţă şi la institutul mamei, metaforic vorbind.

– Ştiu că deportările politice din 1950 v-au marcat profund viaţa: mama Dvs. a rămas de una singură cu 6 copii, în anul arestării părintelui aţi părăsit clasa întâi a şcolii locale. Nu erau nici bunicii ca să-şi mângâie nepoţii – fusese şi dânşii surghiuniţi în Siberia. Care Vă sunt amintirile din copilărie?

– Ca soţie de „kulak”, mama nu era primită la lucru, dar era impusă să achite impozite enorme, s-a păstrat o chitanţă prin care se certifică că timp de 3 ani a dat la stat 360 kg de carne. Dar pe lângă carne, statul mai recepţiona lapte, ouă, lână. Era foarte greu, pe suprafaţa borşului cu păsat al copilăriei noastre sclipeau doar câteva steluţe de ulei. Când veneam cu mama la târg, la Chişinău, mâncarea îmi era una aleasă, un covrig, care costa 50 de copeici. Doi colegi de şcoală, Pavel şi Andrei Pozdircă, al căror părinte a fost deportat, ca şi părintele meu, Maxim, la Kolâma, s-au văzut nevoiţi să părăsească şcoala: primul s-a făcut strungar la oi, iar al doilea cioban – păştea berbecii satului. Primul primea 30 de ruble pe lună, al doilea – 50 de ruble, pentru că lucrul său era mai periculos, berbecii puteau să te împungă. Eu îi invidiam pe bune. Vă imaginaţi, unul putea să-şi cumpere pe lună 60 de covrigi, iar al doilea – tocmai 100! Vroiam şi eu să mă fac strungar la oi şi tot o cicăleam pe mama să mă dea să pasc oile. A învins insistenţa mamei, care reieşea din experienţa vieţii ei, a omului fără carte, vroia să fac o şcoală bună. Mai târziu, mi-au servit exemplu fratele Dumitru, care învăţa la început la Cricova, apoi la Lvov, iar la şcoală elevul, Alexei Cârlig, îmi era exemplu în toate. Aflând despre aceste lucruri, nepoţica Iulica mă întreabă într-o zi: „Bunicule, ce ar fost, dacă te făceai cioban”. Zic: „Aş fi făcut o brânză foarte curată şi gustoasă (mama mea, Alexandra, avea cultul curăţeniei şi a lucrului bine făcut). Dar poate că scriam şi o baladă gen „Mioriţa”, cine ştie?!

Ne-a fost foarte greu, recunosc. Dar sufletele noastre erau mereu încălzite de dragostea mamei şi a cuvintelor încurajatoare ale părintelui aflat la Kolâma. În viaţă contează foarte mult dragostea părinţilor şi a bunicilor pentru copii şi nepoţi. Vorba lui Marin Preda, dacă dragoste nu e, apoi nimic nu e. Mama a păstrat scrisorile tatălui din lagărul de exterminare din Siberia, pe care le-am publicat cu ajutorul familiei Chiorean de la Baia Mare în cartea „Cămaşa de oţel”. Cu toate dificultăţile vieţii, părinţii totdeauna mi-au servit drept model, de la ei am învăţat să fiu liber cugetător, în ştiinţă nu faci nimic dacă gândirea ţi-e îndoctrinată; apoi să cred în existenţa soluţiilor (fără credinţă nici în ştiinţă nu faci nimic); apoi de la ei am învăţat, că „toate în lume se schimbă, nimic nu poate fi veşnic”; tot de la ei – cuvântul spus frumos te înnobilează. Tatăl mai avea şi un simţ dezvoltat al umorului şi al autoironiei. De la el am deprins scrisul esopic, scrisul şi cititul printre rânduri. Totodată, în preajma noastră au fost şi mulţi consăteni omenoşi, cum era vecina noastră, Agafia Sâli. Iar grăjdarul, Grigore Leahu ne dădea nouă, copiilor, să ducem caii kolhozului la adăpat şi păscut şi ne urca călare pe cei mai cuminţi cai (desigur, erau şi oameni care le plăcea să facă haz pe seama noastră – ne urcau pe cai nărăvoşi care ne trânteau la pământ). Dar totuşi predomină în amintiri exemplele bune.

–Ştim noi, societatea, să ne apreciem valorile naţionale din ştiinţă şi cultură? Mă refer la personalităţile noastre remarcabile despre care Dvs. şi alţii au scris, au abordat problema eternizării numelor lor. Sau ignoranţa, indiferenţa şi sărăcia pune punct la toate intenţiile bune ale unor cetăţeni cu dragoste de ţară?

– E greu de răspuns. Sărăcia şi educaţia denaturată pune amprentă pe tot. Avuţia şi unirea, înseamnă putere. Iar puterea înseamnă că poţi schimba lucrurile din jur spre bine. Din această cauză s-a întârziat neiertător de mult cu valorificarea operei eminesciene, a înaintemergătorului nostru Nicolae Donici. Încerc să pun în reală valoare pe înaintaşii noştri: fraţii gemeni, fizicienii academicieni Vsevolod şi Sveatoslav Moscalenco, astronomul Eugen Grebenicov, laureatul Premiului Nobel George Palade, cosmonautul Dumitru Dorin Prunariu ş.a. În acest context, îmi amintesc şi de cartea de interviuri a dlui Serafim Saka cu diverse personalităţi ale plaiului nostru, care a fost foarte bine primită de public.

– Ce Vă doriţi în acest an?

– Îmi place să fiu creator, nu luptător. Cu toate acestea, când mă bate cahla socială, îi iau pe unii în ţeapă prin intermediul rubricii „Mozaic din viaţa noastră” din săptămânalul „Literatura şi Arta”.

Reieşind din ceea ce se întâmplă în prezent la noi, nu mi-aşi dori vreodată să împărtăşesc destinul părintelui şi al bunicilor mei. Căci sunt un unionist convins. Noi, basarabenii, nu vom izbuti nimic fără Eminescu, Creangă, Vieru, Brâncuşi, Enescu, Doga, Palade, Procopiu, Coandă, fără cărţile editate la Iaşi, Bucureşti, Cluj etc. De asemenea, doresc pace acestui pământ, nu avem nevoie de un Donbas sau Lugansk de tip moldovenesc. Un exemplu elocvent pentru noi este situaţia moldovenilor din Transnistria, cum „înfloreşte” acolo limba română şi învăţământul.

Doresc să ne unim în gând şi în fapte cu Ţara, cu statele civilizate ale Europei. Vectorul nostru spre progres poate fi doar cel european. În plan personal, mi-aş dori să continui cercetările privind viaţa şi activitatea astrofizicianului Nicolae Donici. Un alt reper – voi relua investigaţiile privind sistemul filozofic eminescian, care este unul de actualitate în mileniul trei. Nu cunosc o minte atât de pătrunzătoare în esenţa fenomenelor naturii ca cea a lui Eminescu.

De asemenea, îmi va face plăcere să văd cum evoluează tinerele talente. Totdeauna mi-a plăcut să văd cum cresc oamenii, vorba lui Confucius. Am urmărit cu satisfacţie cum au evoluat în timp Alexei Cârlig, Mihai Cimpoi, Maria Bieşu, Nicolae Dabija, Valeriu Canţer…

–Vă mulţumesc mult pentru interviu, dle Ion Holban! La mulţi ani cu sănătate! Să aveţi parte de linişte, pace şi realizări frumoase în continuare!

A dialogat
Tatiana ROTARU