Comisia de atestare
Comisia de acreditare
Comisiile de experţi
Dispoziţii, instrucţiuni
Acte normative
Nomenclator
Instituţii
Consilii
Seminare
Teze
Conducători de doctorat
Deţinători de grad
Doctoranzi
Postdoctoranzi
CNAA logo

 română | русский | english


versiune pentru tipar

Ştiinţa şi educaţia sustenabilă pentru societatea cunoaşterii de viitor


7 decembrie 2015

Pe întreg parcursul evoluţiei civilizaţiei pe Terra, cunoaşterea a fost elementul de bază în propulsarea ei. Astfel, istoria civilizaţiei în mare măsură poate fi caracterizată prin dezvoltarea cunoaşterii şi a instrumentelor ei aferente, precum şi a tehnologiilor. Cu înaintarea în timp, acest rol primordial al cunoaşterii în evoluţia societăţii s-a intensificat, devenind astăzi un atribut indispensabil în dezvoltarea oricărei ţări. În paradigma de evoluţie a umanităţii din ultimii ani, odată cu dezvoltarea vertiginoasă a tehnologiilor informaţionale, dar şi sub impactul provocărilor globale şi locale cu care se confruntă societatea, tot mai pregnant se configurează matricea societăţii cunoaşterii, care, în viziunea academicianului român M. Drăgănescu, se reliefează prin următoarele opt atribute fundamentale: extinderea şi aprofundarea cunoaşterii ştiinţifice şi a adevărului despre existenţă; utilizarea şi managementul cunoaşterii existente sub forma cunoaşterii tehnologice şi organizaţionale; producerea de cunoaştere tehnologică nouă prin inovare; diseminarea cunoaşterii de către toţi cetăţenii prin mijloace noi, folosind tehnologiile informaţionale; societatea cunoaşterii reprezintă o nouă economie, în care procesul de inovare devine determinant; societatea cunoaşterii este o una sustenabilă din toate punctele de vedere; societatea cunoaşterii are un caracter global; ea reprezentă şi o nouă etapă în cultură, când pe primul plan trece cultura cunoaşterii, care implică toate formele de cunoaştere, inclusiv cea artistică, literară etc. Astfel, se va pregăti terenul pentru ceea ce am putea numi noiSocietatea conştiinţei, a adevărului, a moralităţii şi a spiritului.

Cum identificăm, la nivel conceptual, direcţionarea dezvoltării unei ţări spre acest unic până ce model viabil de transformare a societăţii în cea a cunoaşterii? În opinia mea modalităţile respective înglobează: perspectiva priorităţilor şi iniţiativelor Strategiilor şi Programelor de dezvoltare; viziunea clară a rolului ştiinţei, inovării şi educaţiei în dezvoltarea societăţii; modalităţi coerente de conlucrare a Ştiinţei cu Politica; cadrul legal coerent; perspectiva clară a dezvoltării cercetării şi educaţiei; implantarea consecventă a cadrului inovaţional în economie.

De exemplu, obiectivele majore ale strategiei Europa-2020 sunt axate pe creşterea calităţii educaţiei, sporirea capacităţii de cercetare, asimilarea tehnologiilor verzi, creşterea bunăstării populaţiei. Cele trei priorităţi majore cuprind: creşterea inteligentă prin dezvoltarea economiei bazate pe cunoaştere şi inovaţie; creşterea durabilă prin promovarea unei economii mai eficiente, verzi şi mai competitive; creşterea incluzivă prin consolidarea economiei ce conţine coeziunea socială şi teritorială.

În elaborarea concepţiilor, platformelor de dezvoltare, factorul politic european se bazează pe analiza ştiinţifică pornind de la postulatele: ştiinţa asigură platforma concepţională în promovarea politicilor de calitate; capacitatea de dezvoltare a societăţii rezidă în implicarea plenară a ştiinţei în asigurarea suportului necesar. Deocamdată, în ţara noastră capacităţile oamenilor de ştiinţă sunt în mare parte neglijate, factorul antrenării ştiinţei în promovarea şi implementarea politicilor la diferite nivele este la o cotă foarte redusă. Dar, marginalizând ştiinţa şi ignorând asistenţa de consultaţie a factorului academic, creăm un teren propice pentru evoluţia unor astfel de fenomene negative ca: manipularea cu datele şi cu cetăţenii; plasarea persoanelor incompetente în poziţii de conducere; tolerarea conflictului de interese şi a nepotismului; ignorarea opiniei publice şi a corupţiei.

De Ziua internaţională a ştiinţei, pe 10 noiembrie 2015, a fost lansat studiul „UNESCO Science Report: towards 2030”. Publicat o dată la 5 ani, Raportul UNESCO privind ştiinţa analizează tendinţele emergente în domeniul ştiinţei, tehnologiei şi politicii în materie de inovare şi guvernanţă. Una din principalele concluzii ale raportului: majoritatea ţărilor au conştientizat că cercetarea şi inovarea sunt cel mai important factor de creştere economică şi durabilitate. În pofida crizei economice, cheltuielile globale în cercetare-dezvoltare au crescut cu 23 % între 2007 şi 2013, de la 1,132 miliarde până la 1,478 dolari SUA, ceea ce constituie peste 1% din PIB-ul global. Această sporire a finanţării este mai mare decât creşterea PIB-ului global pe aceiaşi perioadă – 20%. Alta este tendinţa descrisă în Raport, în cazul Republicii Moldova, cu o reducere a cheltuielilor în domeniu de circa 10%, cota finanţării cercetării şi inovării din ţară în bugetul global al ştiinţei constituind doar 0,0001%.

Investiţia în cercetare se manifestă, de asemenea, printr-o creştere a numărului de oameni de ştiinţă, care a sporit cu 20% faţă de anul 2007, constituind 7,8 milioane (2013). Pentru Republica Moldova din nou este caracteristică o tendinţă inversă, numărul cercetătorilor reducându-se în perioada analizată cu 1,2%.

Avansarea în cercetare pe Terra a rezultat printr-o explozie a numărului de publicaţii ştiinţifice: numărul lor a crescut cu 23% faţă de 2008, ajungând la 1,27 milioane publicaţii în 2014. În pofida reducerii resurselor investite la noi, în ţară, a crescut numărul publicaţiilor ştiinţifice, fie şi cu ritmuri mai mici – 8,8% şi constituie în prezent în jur de 0.002% publicaţii din numărul global.

Rolul primordial al factorului ştiinţei, educaţiei şi inovării în dezvoltarea societăţii este ilustrat indicatorul global economic: PIB/per capita versus capacitatea de cercetare, educaţie şi inovare a ţării. Din această analiză constatăm că strategiile, programele de dezvoltare sunt bazate pe platforma de edificare a societăţii cunoaşterii, axată pe liantul sinergetic al ştiinţei, educaţiei, inovării cu politicul, socialul şi economicul. Prin urmare, dacă principala caracteristică a societăţii moderne este cunoaşterea, atunci producţia, reproducţia, distribuţia şi realizarea de cunoaştere nu pot evita de a fi politizate în sensul pozitiv al coordonării şi direcţionării inteligente. Acest proces implică modificări în sistemul de elaborare a politicilor, în general, şi a politicii ştiinţei şi educaţiei, în particular. Drept consecinţă, se conturează unele matrici noi ale politicilor bazate pe cunoaştere (knowledge policy), care, pe de o parte, reglează volumul noii cunoaşteri ce creşte rapid în societate, pe de altă parte, o antrenează coerent în dezvoltarea ei.

Politica cunoaşterii atrage după sine elaborarea şi implementarea tehnologiilor politice, ce cuprind două mari aspecte: unul care se adresează modului de conducere a societăţii, altul – modului de inovare. Tehnologia politică reuneşte socialul şi tehnologicul – cum anume socialul poate favoriza ştiinţa şi tehnologiile, care contribuie cel mai mult la progresul economic şi social, dar şi cum ştiinţa şi tehnologia trebuie să-şi direcţioneze eforturile pentru a satisface marile cerinţe ale societăţii în devenire.

O avansare spre edificarea societăţii cunoaşterii presupune, în paralel cu asimilarea tehnologiilor politice, şi un management al cunoaşterii, care include: managementul cunoaşterii pentru întreprinderi, organizaţii, instituţii, administraţii naţionale şi locale; dezvoltarea unei culturi a cunoaşterii şi inovării; configurarea unui sistem de învăţământ bazat pe metodele societăţii informaţionale şi ale cunoaşterii.

Baza promovării societăţii cunoaşterii o constituie dezvoltarea economiei cunoaşterii, care în termeni matematici se descrie prin următoarea formulă: Q = f (K, L, R&D, HC), adică creşterea economică este condiţionată nu numai de capital şi muncă, cum era în trecut, dar şi de capacitatea sferei de cercetare-dezvoltare şi calitatea potenţialului uman. Creşterea din ultima perioadă, conform Raportului UNESCO a investiţiilor în cercetare-dezvoltare, s-a produs în pofida crizei economice, deoarece ea a fost identificată ca un factor-cheie a dezvoltării economice pe principiile cunoaşterii. Marea majoritate a ţărilor, indiferent de mărimea produsului intern brut, văd educaţia, cercetarea şi inovarea ca unica cale de a se menţine sau de a-şi găsi locul într-o lume extrem de competitivă, de a face faţă provocărilor majore.

Dacă acceptăm viziunea strategică că dezvoltarea şi modernizarea ţării o putem realiza doar în cadrul edificării societăţii cunoaşterii, atunci apar două aspecte majore. Pe de o parte, cum să menţinem şi să dezvoltăm cercetarea, inovarea şi educaţia universitară durabile în R. Moldova, pe de altă parte, cum să antrenăm aceste sfere în realizarea acestui obiectiv major, inclusiv integrarea domeniilor respective de activitate în implementarea Acordului de Asociere şi a Strategiei Moldova-2020 etc. Referitor la primul aspect, se conturează următoarele priorităţi: promovarea, prin Acordul de Asociere la UE, prin toate programele şi proiectele ce vor urma, iniţiativele noastre de suport şi însoţire ştiinţifică, de asigurare cu potenţial uman, precum proiecte şi propuneri legate direct de sfera noastră de activitate; identificarea modalităţilor de captare a segmentelor noastre de cercetare şi inovare la cele europene, de accesare a fondurilor structurale pentru investiţii în cercetare; ajustarea politicilor şi acţiunilor noastre educaţionale şi de cercetare la cele UE şi concreşterea ariilor de cercetare şi educaţie comune prin implementarea Acordului nominalizat.

Alt obiectiv: prin elaborarea şi implementarea unei Strategii şi al unui Plan Naţional de Edificare a Societăţii Cunoaşterii, ajustat la Acordul de Asociere UE-RM, să găsim soluţii la provocările globale şi locale cu care se confruntă, în general, societatea noastră, şi, în particular, comunitatea ştiinţifică şi universitară din R. Moldova. Aceste provocări ale cercetării şi educaţiei vizează următoarele probleme: la nivel global, ştiinţa şi inovarea în RM sunt de proporţii mici şi, astfel, ne întrebăm care este rolul cercetării la scară mică; internaţionalizarea învăţământului şi cercetării, exodul creierilor; la nivel local, deficienţa tuturor tipurilor de resurse (umane, infrastructură, financiare etc.); absenţa în multe domenii a unei mase critice pentru o dezvoltare durabilă; calitatea pregătirii studenţilor în mai multe universităţi; inconsistenţa politicii cercetării, inovării şi educaţiei; interconexiunea slabă între institutele de cercetare, universităţi şi sectorul antreprenorial; receptivitatea slabă a sistemului de captare şi solicitare ale rezultatelor cercetării şi inovării. Prin acţiuni sistemice de implementare a acestui plan, să reconfigurăm sistemele de cercetare şi educaţie, punând la bază viziunea UE, elaborată şi aflată în proces de valorificare.

În contextul celor expuse, menţinerii şi dezvoltării sistemului de cercetare şi educaţie din RM, drept condiţie absolut necesară pe făgaşul integrări RM în UE, se conturează clar dezideratul ajustării politicilor şi acţiunilor noastre educaţionale şi de cercetare la cele UE şi concreşterea ariilor de cercetare şi educaţie ale RM la cele UE prin implementarea Acordului de Asociere. Numai prin aderarea la ERA şi EHEA vom putea, pe de o parte, să răspundem provocărilor cu care se confruntă cercetarea şi educaţia din RM, pe de altă, să asigurăm platformele ştiinţifico-inovaţionale şi educaţionale în realizarea Acordului de Asociere şi pregătirea bazei de aderare la UE, care între timp va deveni o ”Uniune a inovaţiilor”. Primii paşi s-au făcut deja – R. Moldova este semnatară a Cartei Bologna, a fost asociată la PC7, iar recent s-a asociat la Orizont-2020. Care trebuie să fie următoarele noastre acţiuni pe perioadă scurtă, medie şi lungă? Printre primele măsuri considerăm oportună configurarea priorităţilor strategice pentru Cercetarea, Inovarea şi Învăţământul superior din R. Moldova cu ajustarea lor la cele 6 priorităţi în reformatarea ERA și EHEA din UE. Prin prisma strategiei edificării societăţii cunoaşterii, ele se profilează în felul următor:consolidarea şi fortificarea sferelor CD şi învăţământ superior cu integrarea lor locală şi în spaţiul european; o sferă a CD şi a educaţiei să fie conjugată la necesităţile societale; să avem o sferă a CD şi a educaţiei cu responsabilităţi definite şi concordate ale ştiinţei-educaţiei, statului-politicului şi societăţii; o sferă capabilă de a promova inovarea şi parteneriatul cu alte sfere şi sectorul privat; o sferă a performanţei cercetării şi educaţiei; o sferă liant de coeziune şi platformă de dezvoltare.

Sistemul de coordonate, în care trebuie să se dezvolte Cercetarea-Dezvoltarea din RM, urmează din paradigma programului european Orozont-2020 şi trebuie să aibă axe direcţiile: excelenţă în cercetare, orientare de lider industrial (economic), provocări societale. Excelenţa în cercetare, care presupune, sub aspect de indicatori, ridicarea numărului de publicaţii cu vizibilitate internaţională de la 0,1 articol/per cercetător, în prezent, la 2-3, conform standardului în UE, implică: nivelul cercetării fundamentale din RM trebuie măsurat după standardele internaţionale; ţinând cont de problemele demografice, provocarea de a creşte şi reţine în ţară talentele este mai mult decât stringentă; cercetătorii din RM au nevoie de un nivel minimal critic al capacităţii de cercetare şi de un acces larg la infrastructura de cercetare europeană. Conform raportului ERAWATCH 2013, în 2012 sistemul de cercetare din RM a publicat în jur de 1410 articole în reviste naţionale, 1800 articole în reviste din străinătate şi a înregistrat 208 patente (SCSTD, 2013). În baza de date Scopus, în perioada 1996-2012, sunt listate 4553 documente din RM. Potrivit altei baze de date internaţionale, Thomson Reuters (ISI) Web of Knowledge, nivelul de publicaţii în reviste cu factor de impact este de 6 ori mai mic decât în ţările noi membre ale UE şi de 15 ori mai mic decât în mediu pe UE.

Unde ne aflăm noi, pe calea integrării în ERA, pe axa ce ţine de cercetări aplicative şi dezvoltare tehnologică? Numărul de brevete aplicate de cercetătorii din RM este relativ mare raportat la numărul populaţiei – circa 4.500 patente aplicate în perioada 2006-2012 (WIPO, 2013). Însă doar 28% dintre ele aveau o durată de peste 5 ani, în 2012. În anii 2006-2011, doar şapte patente au fost aplicate în European Patent Office şi doar 9 – în United States Patent and Trademark Office (WIPO, 2013).

Şi mai modeste sunt datele ce ţin de impactul cercetării aplicative şi dezvoltării tehnologice asupra sectorului real al economiei. Exporturile legate de tehnologii moderne au reprezentat 6% din exporturile din 2011 (WB, 2013a). Pe de altă parte, indicatorii ce ţin de sfera tehnologiilor informaţionale şi telecomunicaţii sunt comparabile cu cele din Europa de est. Însă trebuie de remarcat că o bună parte de indicatori ce ţin de cercetarea aplicativă nu sunt monitorizaţi de sistemul statistic al RM. În contextul dat, se impune aplicarea Tabloului de bord privind rezultatele cercetării şi inovării din UE.

Nivelul modest al activităţii inovaţionale din RM este ilustrat şi de faptul că clasificatorul GCR din 2013-2014, plasează ţara pe poziţia 134 după capacitatea de inovare şi poziţia 132 după capacitatea inovaţională a instituţiilor de cercetare. Astfel, orientarea de lider industrial, stipulată în Orizont-2020, presupune o reconfigurare a cercetării aplicative şi a inovaţiilor. Sub aspect de indicatori implică sporirea finanţării cercetării din sectorul privat de la cele 10% în prezent la 50%, în viitorii 4-5 ani, şi dezvoltarea în ritmuri rapide a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii inovative. Pentru acesta este necesară o reconfigurare cardinală a dimensiunii inovaţionale a economiei. Un prim pas ar fi revizuirea strategiei inovaţionale, adoptată recent cu ajustarea ei la cea a UE şi asigurarea suportului corespunzător de dezvoltare.

Odată cu concreşterea sistemului universitar din RM cu cel din UE se vor accentua şi mai mult aspectele ce ţin de competitivitatea sistemului naţional de educaţie. De rând cu aceasta se mai adaugă problemele intrinseci ale sistemului de învăţământ, legate de eficienţă, relevanţă, echitate şi calitate, precum şi de un fenomen aparte, cu mari consecinţe pentru educaţie: declinul demografic. O altă provocare este conexiunea învăţământului superior cu piaţa muncii şi dezechilibrele în pregătirea cadrelor, ce se profilează şi mai accentuat pe dimensiunea studiilor de doctorat – avem peste 90 mii de studenţi în ţară şi doar 1500 de doctoranzi. Legătura slabă a pregătirii specialiştilor cu piaţa muncii este certificată şi de raportul ERAWATCH, conform căruia RM după indicatorul colaborare universitate-industrie (economie) din datele GCR pe anii 2013-2014 se plasează pe poziţia 129. Strategia pentru învăţământul superior a Comisiei Europene încurajează derularea de acţiuni pe trei planuri: schimburile internaţionale de studenţi şi personal universitar, internaţionalizarea si îmbunătăţirea programelor de studii, inclusiv a învăţământului digital, cooperarea, parteneriatul şi consolidarea capacităţilor.

În contextul aprobării Codului educaţiei şi elaborării Programului naţional de edificare a Societăţii cunoaşterii, menţionat mai sus, considerăm oportun elaborarea unui subprogram de reconfigurare a sistemului educaţional naţional, în general, şi a celui de învăţământ superior, în particular, cu revederea unor aspecte ale Strategiei educaţiei 2020. În învăţământul superior, se impune stabilirea unui traseu cu acţiuni concrete şi suport corespunzător de transformare a universităţilor noastre din instituţii de studii de licenţă şi masterat în universităţi de cercetare. Un rol important în acest proces îi revine sectorului de studii doctorale, care, conform declaraţiei de la Bologna, este a treia treaptă de studii universitare, dar, concomitent, şi o verigă primordială a dezvoltării cercetării. De fapt, doctoratul este interfaţa de conexiune a spaţiului de cercetare şi educaţie universitară. În viziunea noastră, evoluţia întregului sistem de educaţie din R. Moldova în mare parte va fi determinată de redimensionarea lui, de modalităţile identificării soluţiilor la un şir de provocări cu care se confruntă în prezent doctoratul din republică.

Academician Valeriu CANŢER,
Preşedintele Consiliului Naţional pentru Acreditare şi Atestare