Comisia de atestare
Comisia de acreditare
Comisiile de experţi
Dispoziţii, instrucţiuni
Acte normative
Nomenclator
Instituţii
Consilii
Seminare
Teze
Conducători de doctorat
Deţinători de grad
Doctoranzi
Postdoctoranzi
CNAA logo

 română | русский | english


versiune pentru tipar

S-a stins din viaţă actorul Mihai Volontir


15 septembrie 2015

Condoleanţe comunităţii teatrale din Republica Moldova

Exprim sincerele mele regrete: plecarea lui Mihai Volontir dintre noi este o pierdere irecuperabilă pentru cultura naţională. Cu rolurile lui Mihai Volontir – Ivan Turbincă, ţiganul Budulai şi alte circa 120 de personaje, interpretate de celebrul actor în scenă şi în cinematografie, ne-a trecut tinereţea, ne-a înfrumuseţat şi ne-a colorat cu noi nuanţe luminoase viaţa, fiind extrem de mândri de compatriotul nostru. Mulţumim providenţei că l-am avut pe Mihai Volontir!

Condoleanţe familiei îndurerate, comunităţii teatrale din Republica Moldova.

Dumnezeu să-l ierte şi să-i odihnească sufletul zbuciumat!

Academician Valeriu CANŢER

S-a stins din viaţă actorul Mihai Volontir

Actorul de teatru și cinema Mihai Volontir s-a stins din viaţă astăzi dimineața, la vîrsta de 81 de ani. transmite MOLDPRES. Actorul se afla de mai bine de două luni în secția de terapie intensivă a Spitalului Republican din Chișinău, unde a fost transferat de la spitalul din Bălți.

Mihai Volontir s-a născut la 9 martie 1934, în comuna Olișcani, județul Orhei, astăzi raionul Şoldăneşti. A absolvit Şcoala pedagogică din raionul Orhei (1954). După absolvire a fost numit în calitate de director al căminului cultural din Lipceni, raionul Rezina.

Din 1957 este actor la Teatrul Național „V. Alecsandri” din Bălți, unde a debutat în spectacolul „Chiriţa în Iaşi” în rolul Surugiului, devenind în scurt timp principalul interpret al unor personaje de prim-plan. Din 1967 se produce cu succes în numeroase pelicule cinematografice din spațiul ex-sovietic și din Spania, Polonia, Germania, Cehoslovacia, Ungaria, Bulgaria și Argentina.

În cei 57 de ani de activitate, Mihai Volontir a realizat peste 120 de roluri în teatru și film. Rolul lui Budulai din „Țiganul” i-a adus celebritate actorului în lumea întreagă.

Mihai Volontir a fost deputat în primul Parlament, votînd la 27 august 1991 Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova. Este unul dintre primii cavaleri ai „Ordinului Republicii”. A fost distins cu Premiul de Stat al RSSM şi cu Premiul de Stat al Federaţiei Ruse „Fraţii Vasiliev”. În anul 2000, Mihai Volontir a fost desemnat drept cel mai bun actor al secolului XX din cinematografia moldovenească.

La 30 aprilie 2009, cu ocazia celei de-a 75-a aniversări, lui Mihai Volontir i s-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, pentru succesele obținute în dezvoltarea artei teatrale și cinematografice.

Mîine, sicriul cu corpul neînsufleţit al artistului va fi depus la Catedrala „Sfînta Teodora de la Sihla”. Mihai Volontir va fi înmormîntat joi, 17 septembrie, la Cimitirul Central din strada Armenească din Chişinău.