Comisia de atestare
Comisia de acreditare
Comisiile de experţi
Dispoziţii, instrucţiuni
Acte normative
Nomenclator
Instituţii
Consilii
Seminare
Teze
Conducători de doctorat
Deţinători de grad
Doctoranzi
Postdoctoranzi
CNAA logo

 română | русский | english


versiune pentru tipar

Cuvânt de rămas bun. Imens şi dureros este golul lăsat: Lidia Toderaş (15.04.1949-31.08.2017)


5 septembrie 2017

Colega noastră, Lidia Toderaş, a fost (vorbim cu stupoare la timpul trecut) un exemplar funcţionar public la Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare şi cercetător în domeniul ştiinţelor biologice – pe ambele activităţi le cumula cu succes, fiind responsabilă şi disciplinată. După importanţă, ambele domenii depind unul de altul: cercetarea şi pregătirea cadrelor ştiinţifice de înaltă calificare se întrepătrund. Ştiinţa nu se poate dezvolta fără cadre de cercetători de înaltă calificare. Mediul academic promovează tineri în doctorat, care apoi, după susţinere, revin în cercetare, conform gradelor ştiinţifice conferite. Dna Lidia Toderaş, doctor habilitat în biologie, conferenţiar universitar a fost la datorie patru decenii şi jumătate. Onestă, sinceră, curajoasă, cu verticalitate, devotata acestui pământ şi acestui neam – astfel au cunoscut-o prietenii şi colegii ei. Era încă în forţă deplină şi bine dispusă pentru a-şi continua viaţa. Dar o maladie oncologică nemiloasă i-a transformat viaţa din ultimii doi ani într-un adevărat calvar, trecând printr-o intervenţie chirurgicală radicală, făcând şedinţe de chimio- şi radioterapie, greu suportate de către bolnavi. Dar nu se plângea, venea la serviciu cu zâmbetul pe buze, de parcă totul era în ordine. Ultima zi de lucru a fost 16 august curent, plecând în concediu. A decedat pe 31 august, la o clinică din Germania.

Lidia Toderaş s-a născut la 15 aprilie 1949, în s. Cobâlea, r-nul Şoldăneşti. A făcut studiile de licenţă la Universitatea de Stat din Moldova (1966-1971); doctoratul la Grădina Botanică a AŞM (1976-1979). Prima teză de doctor în biologie a susţinut-o în 1980, la specialitatea Botanică; cea de a doua, de doctor habilitat în ştiinţe biologice, în 2002, la specialitatea Ecologie. A fost laborantă şi doctorandă în cadrul Grădinii Botanice a AŞM (1971-1979); cercetător ştiinţific superior la Institutul de Genetică Ecologică al AŞM. În continuare, activitatea ei a fost strâns legată de Comisia de Atestare a R. Moldova, fondată în 1992, unde a deţinut funcţiile de şef al Secţiei ştiinţe biologice, chimice, medicale şi agrare, şef al Secţiei ştiinţe biologice, chimice şi agrare. Ea, de fapt, a fost printre persoanele care au creat acest sistem de atestare a cadrelor ştiinţifice de înaltă calificare.

După reorganizarea acestei instituţii în Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare, ea a fost numită ca şef al Direcţiei generale de pregătire a cadrelor ştiinţifice de înaltă calificare (2004-2009). Ultimii ani de viaţă, Lidia Toderaş a activat în calitate de consultant al Direcţiei atestare a CNAA şi cercetător la Institutul de Zoologie al AŞM. A publicat circa 80 de lucrări ştiinţifice, inclusiv 3 monografii. La CNAA, a participat la elaborarea actelor normative, conform standardelor internaţionale, a monitorizat activitatea doctoranzilor din câteva domenii. A fost distinsă cu Medalia „Meritul Civic”.

Lidia Toderaş ne părăseşte, lăsând în urmă multă durere, tristeţe, dar şi o viaţă trăită cu demnitate. Sincere condoleanţe academicianului Ion Toderaş, director al Institutului de Zoologie al AŞM, fiului Alexandru Toderaş, în clipele de grea încercare, cauzate de moartea soţiei şi mamei Lidia Toderaş. Imens şi dureros este golul lăsat, dar frumoasele şi dulcele amintiri ne vor însoți întotdeauna pe cei care am cunoscut-o. Asigurăm familia îndoliată de întreaga noastră compasiune.

Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace!

P.S. Corpul neînsufleţit al Lidiei Toderaş va fi depus sâmbătă, pe 9 septembrie curent, după ora 18.00, în biserica „Întâmpinarea Domnului” a Universităţii de Stat din Moldova. La 10 septembrie, începând cu ora 10.00, la Cimitirul Central de pe str. Armenească, va avea loc mitingul de doliu, după care vor urma funeraliile.

Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare