Comisia de atestare
Comisia de acreditare
Comisiile de experţi
Dispoziţii, instrucţiuni
Acte normative		 Nomenclator
Instituţii
Consilii
Seminare
Teze		 Conducători de doctorat
Deţinători de grad
Doctoranzi
Postdoctoranzi
CNAA logo

 română | русский | english


versiune pentru tipar

Virtuţile academicianului Vladimir Andrunachievici din perspectiva unui nou secol


3 aprilie 2017

…Aniversarea a 80-ea a academicianului Vladimir Andrunachievici, marcată pe 3 aprilie 1997 în cadrul Institutului de Matematică şi Informatică al AŞM, a fost, practic, ultima lui sărbătoare şi ieşire în public. Era deja grav bolnav – un an în urmă suportase o intervenţie chirurgicală, însă boala nemiloasă a continuat să-l macine şi l-a smuls dintre cei vii la doar 3 luni după acest eveniment. Dar atunci, de ziua sa, fondatorul şi directorul instituţiei nominalizate pe parcursul a 30 de ani Vladimir Andrunachievici şi-a întâmpinat oaspeţii cu bunăvoinţa şi demnitatea ce-l defineau dintotdeauna: a fost amabil şi afectuos cu toţi cei prezenţi, căci alături de ei a muncit o viaţă ca să pună temelia ştiinţei matematice în republica noastră, în speţă a unor noi compartimente în algebră, înalt apreciate în lume. Astăzi Lema Andrunachievici, Radicalul Andrunachievici constituie termeni consacraţi din algebra modernă, care au intrat în circuitul ştiinţific internaţional şi care îi perpetuă efortul, alături de alte realizări ale lui, în noul secol al mileniului III…

De unde vine academicianul Vladimir Andrunachievici? Ce viţă l-a ridicat şi ce împrejurări i-au format caracterul, cine i-a susţinut talentul şi l-a călăuzit spre culmile ştiinţei? Luat de vâltoarea dezastrelor secolului XX – revoluţii, războaie, dezmembrarea imperiilor, inclusiv a URSS – prin câte încercări i-a fost dat să treacă savantului basarabean? Care este moştenirea lui ştiinţifică?

Vom remarca din capul locului că Vladimir Andrunachievici pe linie paternă se trage dintr-o familie de intelectuali. Tatăl său, magistratul moldovean Alexandru Andronache, îşi trăgea obârşia din ţăranii s. Obreja Veche, r-nul Făleşti, a lucrat iniţial învăţător şi economist. A decedat la 6 iulie 1943, chiar a doua zi după moartea soţiei sale, Antonina Stadnițchi, ambii de malarie tropicală, în oraşul Geambul, Kazahstan, unde fuseseră evacuaţi.

Alexandru Andronache a studiat arborele genealogic al familiei sale şi a evidenţiat o viţă viguroasă de intelectuali, care s-au realizat plenar de-a lungul secolelor servind religia, muzica şi ştiinţa. Istoricul Vlad Ciubucciu a prezentat noi date, unele chiar cu elemente de senzaţie. Conform documentelor, primele descrieri ale spiţei Andrunachievici încep de la 1600 cu preotul Mihail (Hrib?) din Ciuciulea, hirotonit în această funcţie de Mitropolitul Dosoftei, mare cărturar al Moldovei medievale. Ramurile acestui arbore puternic au ridicat în lume şi alte personalităţi marcante ale culturii şi ştiinţei noastre: istoricul şi preotul Paul Mihail (1905-1994) din România, născut la Cornova, jud. Ungheni, Basarabia, compozitorul Alexei Stârcea (1919-1979), fiul publicistului Gheorghe Stârcea şi nepot al dascălului Vasile Stârcea din Făleşti (1850-1892). După Alexei Stârcea, cu creaţii de valoare s-a afirmat în peisajul componistic naţional şi fiul lui, Marian Stârcea.

Pe linie maternă Vladimir Andrunachievici descinde dintr-o viţă nobilă de slujitori ai cultelor şi muzelor. Mama sa, Antonina Stadniţchi, se trăgea dintr-o familie de duhovnici ruşi din s. Comarova, jud. Hotin. Unchiul ei – renumitul mitropolit Arsenie Stadniţchi, un bun cunoscător al limbii române, a predat greaca şi latina la Seminarul Teologic din Chişinău. Ulterior, a fost ales mitropolit al oraşului Novgorod, mai apoi – mitropolit al Sankt-Petersburgului. A fost membru al Sinodului Patriarhiei Ruse. În perioada bolșevică a fost întemnițat la închisoarea Butârka din Moscova, apoi exilat în Asia Mijlocie, unde și-a găsit sfârșitul. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă din Diasporă. Părinţii Antoninei Stadniţchi, în iunie 1940, au fost exilaţi din Basarabia în Siberia, de unde nu s-au mai întors.

Antonina Stadniţchi a studiat pianul la Conservatorul din Sankt-Petersburg, pe când acesta era condus de compozitorul Alexandr Glazunov, iar ulterior a predat la Conservatorul „Unirea” din Chișinău (1928-1935) și la Conservatorul municipal (1936-1940). Sora ei, Alexandra Stadniţchi, a fost şi ea pianistă, iar cealaltă soră, Margarita Stadniţchi – violonistă. Deci, în familia mamei academicianului membrii acesteia şi-au realizat pasiunile muzicale la nivel profesional, tradiţie preluată şi de familia Andrunachievici.

Sora sa mai mare a lui Vladimir Andrunachivici, Tatiana Andronache-Voiţehovski, în anul 1934 a absolvit liceul Dadiani din Chişinău, în 1939 – Academia Regală de Mizică şi Artă Dramatică din Bucureşti. În anii 1940-1941, 1947-1967 a activat în calitate de profesoară de pian şi istoria pianismului, conferenţiar, şef de catedră pian în cadrul Conservatorului „G. Muzicescu” din Chişinău. Pentru merite deosebite i s-a conferit titlurile de Lucrător emerit al culturii (1967) şi Maestru emerit al artei (1976). A decedat la 26 februarie 1976, la Chişinău.

Soţul ei, Valentin Voiţehovski, un bine cunoscut şi apreciat arhitect, a absolvit Institutul Politehnic din Bucureşti (1934), iar din anul 1944 a activat la Chişinău ca lector, şef de catedră, decan al Facultăţii de Teorie şi Proiectare Arhitecturală, ulterior – profesor la Institutul Politehnic din Chişinău (1968). În baza proiectelor elaborate de el şi sub conducerea sa, au fost construite circa 100 de edificii, printre care cinematograful „Patria” (1951), blocurile primului cartier locativ Botanica (1952-1962), incintele Ministerului Industriei Alimentare (1953), Institutului de Medicină (1956-1962), Filarmonicii de Stat (1962), multe blocuri locative, şcoli, cinematografe din oraşele Bălţi şi Soroca.

Fratele mai mic a lui Vladimir Andrunachievici, Dumitru, a trecut și dânsul printr-un calvar al vieții. Fiind calificat drept dezertor din armata sovietică, s-a ascuns toată viaţa în Canada. La început îşi câştiga existenţa ca pianist prin baruri şi cafenele, mai apoi – în calitate de comerciant. Cu timpul i s-a oferit o slujbă în Serviciul de Imigraţie din Toronto, unde a activat până la pensionare. Vorbea liber 7 limbi: româna, rusa, ucraineana, sârba, germana, engleza şi franceza. Acolo, în Canada, Dumitru a revenit la numele vechi de familie – Andronache. S-au întâlnit fraţii Vladimir şi Dumitru doar o singură dată, peste 50 de ani, la Toronto, în perioada căderii cortinei de fier în URSS, în 1991. Dumitru a decedat în 2002, la 5 ani după moartea fratelui său mai mare.

Vladimir Andrunachievici s-a născut la 3 aprilie 1917, fiind al doilea copil într-o familie de funcţionari din oraşul Sankt-Petersburg, familie care în acelaşi an a trecut cu traiul în Basarabia. În anul 1936 el a absolvit liceul „Alecu Ruso” din Chişinău, în 1940, cu menţiune – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. A lucrat apoi în ca învăţător de matematică la şcoala medie nr. 13 din Chişinău (1940-1941). În perioada celui de al doilea război mondial s-a aflat împreună cu familia în evacuare: mai întâi, în regiunea Krasnodar, apoi în oraşul Geambul din Kazahstan. Aici dânsul a predat matematica în şcoala medie şi la Institutul Feroviar „S. Kirov” din Harkov, evacuat în această localitate. Astfel, tânărul Vladimir Andrunachievici îşi asigura familia cu o bucată de pâine. În această perioadă familia Andrunachievici a trecut prin încercări de neimaginat. După cum am menționat mai sus, în 1943, părinţii s-au îmbolnăvit de malarie şi au decedat unul după altul pe 5-6 iulie. Vladimir şi familia Tatianei, evacuată la Tașkent, au fost zguduiţi de această nenorocire.

În aceste zile de suferință, l-a surprins pe tânăr o telegrama sosită în adresa lui din partea Guvernului RSSM, evacuat în Buguruslan, regiunea Orenburg, cu propunerea de a pleca să-şi continue studiile la aspirantură la Moscova. A acceptat prompt, căci în noile preocupări viitorul savant vedea şi un refugiu de destinul său vitreg, ş-apoi avea şi o pregătire serioasă – absolvise cu succes liceul „Alecu Russo” din Chişinău şi cu menţiune - Universitatea „Al. I.Cuza” din Iaşi, dispunând totodată şi de o anumită experienţă pedagogică.

La Moscova Vladimir Andrunachievici a avut marele noroc să-l întâlnească pe renumitul savant, academicianul Otto Schmidt, Erou al Uniunii Sovietice, omul-legendă, cercetător în domeniul matematicii, astronomiei şi geofizicii, explorator al Arcticii, care tocmai revenise din evacuare la Universitatea de Stat din Moscova: fiind de origine germană, fusese în 1942 înlăturat de la postul de vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe a URSS. Timp de un an şi jumătate Vladimir Andrunachievici a făcut cercetări în grupul acestui savant, care deţinea noua funcţie de şef al catedrei de algebră. Cel de al doilea mentor, care i-a marcat destinul de om de ştiinţă, a fost prof. Alexandru Curoş, matematician cu renume mondial, un bun organizator al științei, care se spune că ar fi avut rădăcini de pe plaiul nostru. De îngăduinţa acestui savant şi profesor au beneficiat mai târziu şi alţi tineri cercetători din Moldova.

În 1946, Vladimir Andrunachievici a susţinut la Moscova teza de doctor în ştiinţe fizico-matematice (candidat în ştiinţe) cu tema Inelele semiradicale, confirmată de Comisia Superioară de Atestare în 1947, şi s-a întors la Chişinău. Activitatea didactico-ştiinţifică o începe în cadrul Universităţii de Stat din Moldova, fondată abia de un an. În aulele instituţiei proaspătul doctor în ştiinţe fizico-matematice şi primul conferenţiar băştinaş în domeniu din perioada postbelică era privit cu mult respect, mândrie şi admiraţie de copiii războiului, prost îmbrăcaţi şi semiflămânzi. Mulţi dintre ei şi-au pierdut taţii pe drumurile acelui flagel sângeros şi au venit la studii în uniforme militare, fiind ajutaţi doar de mamele lor. Printre ei erau viitorii academicieni fizicieni Tadeuş Malinovschi şi Sergiu Rădăuţanu, fraţii gemeni Vsevolod şi Sveatoslav Moscalenco, care s-au afirmat plenar în fizica teoretică. Printr-o istorie dramatică aparte a trecut şi studentul de la fizică, viitorul academician Alexei Simaşchevici, care după război se considera orfan de ambii părinţi – tatăl îi decedase în 1939, iar despre mamă-sa, evacuată în România, nu a avut nici o veste peste 14 ani. Toţi aceşti studenţi cu destine vitrege, dar într-un fel norocoşi, au ascultat cursurile de matematică superioară ale lui Vladimir Andrunachievici, care i-a consolat și i-a susţinut.

Vladimir Andrunachievici a condus Catedra de algebră a USM până în 1953. Paralel, în calitate de conferenţiar şi şef de catedră a predat algebra şi alte cursuri ale matematicii superioare tinerilor de la Institutul Pedagogic din Chişinău (astăzi Universitatea Pedagogică de Stat „I. Creangă”), dornici de a deveni pedagogi, cercetători, cadre ce lipseau cu desăvârşire în RSSM. Anume la catedrele de matematică ale acestor instituţii, precum şi la cele de la Institutul Pedagogic din Tiraspol, fondat în 1930, Institutul Învăţătoresc din Bălţi – în 1945, au fost efectuate primele lucrări ştiinţifice în domeniu. Totuşi, dacă e să judecăm după importanţa şi profunzimea cercetărilor, întâietatea îi revenea Universităţii de Stat din Moldova. Aici, în 1947, a fost programată pentru studiu tema ştiinţifică „Inelele semiradicale”, executantul căreia a fost confirmat dr. conf. V. Andrunachievici, care a şi aprins flacăra cercetărilor în R. Moldova. Tânărul savant a pregătit multe cadre de matematicieni şi le-a altoit dragostea pentru acest miracol – ştiinţa matematică. Cei mai talentaţi dintre ei – Valentin Belousov, Constantin Sibirschi, Israel Gohberg, Vladimir Arnautov, Iurie Reabuhin şi alţii – au constituit ulterior temelia de specialişti înalt calificaţi, fondatori de şcoli ştiinţifice în cadrul Institutului de Fizică şi Matematică al A.Ş.M., înfiinţat în martie 1961, ca peste trei ani să se divizeze în două structuri separate: Institutul de Fizică Aplicată şi Institutul de Matematică cu Centru de Calcul al AŞM.

În 1953, după şase ani de activitate, spre surprinderea multora, V. Andrunachievici a plecat cu familia la Moscova. O versiune ar fi fost că dorea să-şi pregătească şi să susţină cea de a doua teză de doctor habilitat. Motivaţia era rezonabilă, căci avea tot temeiul – publicase în această perioadă câteva lucrări ştiinţifice fundamentale, care practic îi deschideau drumul spre acest important obiectiv într-o carieră ştiinţifică. Dar protipendada din mediul universitar cunoştea şi o altă cauză – Andrunachievici avea nişte animozităţi cu A.S. Bolotin, decanul facultăţii de fizică şi matematică,un specialist extrem de slab şi un om cu calităţi morale îndoielnice, membru activ al partidului comunist, din teamă pentru cariera sa matematică, dar şi pentru viaţa proprie. (Din memoriile membrului corespondent al AŞM I. Gohberg (1928-2009), profesor la Universitatea din Tel Aviv).

La cele relatate de Israel Gohberg, vom specifica că un om dotat, matematician prin excelenţă, cum era Vladimir Andrunachievici, cu trecutul său basarabean şi cu studii româneşti, cu un frate dispărut din Armata Sovietică pe teritoriul duşman (în România: n.n.), era foarte vulnerabil într-o societate extrem de ideologizată. Profesorii mediocri, dar cu carnete de partid în buzunare, înrăiţi de pizmă şi ghidaţi din umbră de KGB, aveau grijă să le amintească celor talentaţi de biografia lor cu pete albe şi cu multe semne de întrebare.

Dar să revenim la matematică – cauza vieţii omului de ştiinţă Vladimir Andrunachievici, pe care a servit-o cu dragoste şi fidelitate până la ultima sa suflare. Nu exagerăm: există mărturii ale discipolilor şi colegilor săi de serviciu (acad. Iurie Reabuhin, dr. hab. Alexei Caşu, m. c. Constantin Gaindric, dr. hab. Mihail Popa ş. a.), care l-au vizitat în ultimele zile de viaţă la spital, unde continua să lucreze când suferinţele-l mai lăsau.

Pe parcursul vieții, V. Andrunachievici a elaborat lucrări consacrate teoriei radicalilor şi teoriei structurale a inelelor şi algebrelor asociative, a evidenţiat şi a studiat cei mai importanţi radicali în inele şi algebre, care ulterior au fost utilizaţi la demonstrarea unui şir de teoreme structurale. Rezultate esenţiale au fost obţinute în teoria aditivă a idealelor, la cercetarea varietăţilor sistemelor algebrice, în teoria radicalilor pentru module şi categorii. O direcţie aparte de cercetare a constituit teoria inelelor şi modulelor topologice. Cercetările ulterioare din cadrul Institutului Chimico-Tehnologic „D.I. Mendeleev” din Moscova (1953-1961) s-au încununat cu noi lucrări ştiinţifice, publicate în ţară şi peste hotare. Cele mai importante rezultate ştiinţifice s-au fructificat în teza de doctor habilitat Radicalii inelelor asociative, pe care a susţinut-o cu succes în 1958, în 1961 conferindu-i-se titlul de profesor. Din anii `60 ai secolului trecut este recunoscut drept exponentul redutabil al şcolii sovietice în teoria radicalilor în inele şi a sistemelor algebrice asociative.

Fiind invitat de autorități în 1961, Vladimir Andrunachievici a revenit la Chişinău cu soţia şi cei doi fii ai săi, unde a rămas pentru tot restul vieţii. La doar 44 de ani, a devenit academician la specialitatea matematica. A fost unul dintre primii 11 membri titulari şi 13 membri corespondenţi ai AŞM, numiţi ca atare prin Hotărârea Consiliului de Miniştri al RSS Moldoveneşti de la 1 august 1961.

În calitate de membru titular al AŞM, V. Andrunachievici a participat la fondarea Institutului de Matematică, al cărui director, în două formule, a fost 30 de ani (1961-1991). În paralel, a exercitat şi alte funcţii administrative: academician-coordonator al Secţiei de Ştiinţe Fizice şi Matematice a AŞM, vicepreşedinte al AŞM în două rânduri – (1965-1974, 1979-1990), ceea ce ne vorbeşte despre inteligenţa, influenţa şi autoritatea sa de neclintit.

În calitate de manager, V. Andrunachievici a avut grijă ca echipamentul ştiinţific al institutului să fie performant – cum altfel ar fi putut obţine rezultate competitive la scară internaţională? Este destul de semnificativ exemplul cu procurarea БЭСМ-2 – primei maşini de calcul a institutului (era prima şi în republică, chiar şi în URSS le puteai număra pe degete). Povestesc martorii că această namilă, care ulterior a ocupat câteva încăperi, l-a costat mulţi nervi pe director. „Cum îţi permiţi dumneata să faci cheltuieli enorme, neplanificate?!” – era întrebat în instanțe. Directorul a replicat că cumpără maşina nu pentru sine, ci pentru soluţionarea problemelor ştiinţifice şi economice ale republicii.

Încetul cu încetul, în cadrul Institutului de Matematică cu Centru de Calcul al AŞM s-au făcut remarcate cinci şcoli ştiinţifice: şcoala de algebră, fondator – Vladimir Andrunachievici; şcoala de teorie a quasigrupurilor, fondator – Valentin Belousov; şcoala de ecuaţii diferenţiale, fondator – Constantin Sibirschi; şcoala de analiză funcţională, fondator – Israel Gohberg; şcoala de logică matematică, fondator – Alexandr Kuzneţov. De la aceste şcoli ştiinţifice s-au ramificat noi direcţii de cercetare, dintre care le vom specifica doar pe cele din cadrul şcolii de algebră: module şi categorii; teoria radicalilor în module; algebra topologică; teoria quasigrupurilor (V. Belousov) cu noile ei orientări de studiu. Nu am pomenit şi de alte direcţii de cercetare ca geometria, matematica aplicată, informatica, domenii în care rezultatele obţinute au constituit, de asemenea, avanposturi ale ştiinţei.

Institutul era în ascensiune: în 1979 număra 240 de colaboratori, inclusiv 65 de cercetători, dintre care 5 doctori habilitaţi şi 40 de doctori în ştiinţe fizico-matematice. În 1984 avea 9 laureaţi ai Premiului de Stat al RSSM: V. Andrunachievici, V. Belousov, A. Zamorzaev-Orleanschi, V. Macarov, C. Prisăcaru, Iu. Reabuhin, C. Sibirschi, V. Ceban. şi B. Şcerbacov. 13 matematicieni au devenit laureaţi ai Premiului pentru tineret „B. Glavan”: Al. Andrunachievici, V. Arnautov, G. Bostan, V. Vizitiu, N. Vulpe, E. Kirniţkaia, G. Magariu, M. Mariciuc, V. Soltan, M. Ursul, V. Ufnarovschi. Gh. Ciocanu şi M. Cioban.

Incontestabil,Vladimir Andrunachievici a făcut parte din pleiada liderilor care au influenţat evoluţia sferei mentale din ţara noastră. I-a fost prieten lui Anatol Corobceanu, om politic cu vederi reformatoare, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri al RSS Moldoveneşti (1963-1970). În cartea „Destin în vâltoare”, consacrată a două decenii de la trecerea în nefiinţă a acestui patriot şi apărător al intelectualităţii în perioada de conducere bodiulistă a republicii, Dumitru Cornovan, cunoscută personalitate publică a timpului, a specificat: „În mediul maeştrilor culturii şi ai artei era, cum se zice, un om al casei. Ca şi noi toţi, îi admira şi îi respecta profund pe Andrei Lupan, Ion Druţă, George Meniuc, Domnica Darienco, Alexei Stârcea, Tamara Ciobanu, Veronica Garştea, Vladimir Andrunachievici, Eugen Russev, Leonid Cemortan”. În 1996, la lansarea acestei cărţi în Filarmonica de Stat, Vladimir Andrunachievici a luat cuvântul şi a vorbit elogios despre Anatol Corobceanu, acest fruntaş al vieţii noastre spirituale, apoi s-a apropiat de soţia lui şi, în maniera-i sinceră, i-a exprimat gratitudinea şi compasiunea sa.

Acad. Vladimir Andrunachievici a decedat la 22 iulie 1997, în vârstă de 80 de ani, și înhumat în cimitirul de pe str. Armenească. La 14 aprilie 2004 colectivul Institutului de Matematică şi Informatică al A.Ş.M. a marcat aniversarea a 40-ea de la fondarea acestei instituţii academice. Prima acţiune din suita de manifestări, consacrată acestui eveniment, a constituit dezvelirea plăcii comemorative în memoria fondatorului institutului şi primului director acad. Vladimir Andrunachievici. În luarea sa de cuvânt, m.c. Constantin Gaindric, al doilea director al Institutului de Matematică şi Informatică, a specificat că de la această distanţă se reliefează şi mai clar figura unei personalităţi proeminente, care ne serveşte drept exemplu de sacrificiu şi dăruire întru prosperarea ştiinţei şi a societăţii.

Peste patru ani, în 2008, în scopul stimulării cercetărilor din domeniu, Centrul de cercetare şi educaţie în matematică şi informatică al Universităţii de Stat din Moldova a organizat Concursul premiilor comemorative „V. Andrunachievici” pentru cele mai bune rezultate ştiinţifice obţinute în anii 2006-2007, dedicate aniversării a 90-ea de la naşterea ilustrului matematician. E vorba de iniţiativa unui discipol recunoscător al omagiatului – prof. univ., dr. hab. Gheorghe Ciocanu, actualmente rector al acestei instituţii de învăţământ superior. Această inițiativă continuă și în prezent.

Pe fondalul timpului care curge inexorabil viaţa unui om se arată infimă, iar orice elogiu, neacoperit de lucruri temeinice lăsate în urmă, pare subiectiv. Dacă am contura vizual în ce s-a materializat activitatea ştiinţifico-organizatorică şi didactică a academicianului Vladimir Andrunachievici, numit și Magistru, vom specifica: Academia de Ştiinţe, al cărei membru fondator a fost; Institutul de Matematică şi Informatică cu patrimoniul şi cercetătorii lui de valoare; sutele de cadre de matematicieni de înaltă calificare, care astăzi lucrează în toate instituţiile de învăţământ superior, în liceele şi şcolile din ţară şi de peste hotare.

Şcoala ştiinţifică, fondată de acad. Vladimir Andrunachievici, amintim, are în vizor teoria inelelor şi algebrelor, creând în această bază un domeniu actual – teoria radicalilor. Lema Andrunachievici, Radicalul Andrunachievici sunt termenii din domeniul algebrei, intraţi în patrimoniul ştiinţific internaţional. Aşadar, această şcoală rarisimă, rămâne să dăinuie în vastul univers al cercetării mondiale, ca o prezenţă catalizatoare a spiritului uman în procesul permanent de desăvârşire şi afirmare.

Tatiana ROTARU