Comisia de atestare
Comisia de acreditare
Comisiile de experţi
Dispoziţii, instrucţiuni
Acte normative		 Nomenclator
Instituţii
Consilii
Seminare
Teze		 Conducători de doctorat
Deţinători de grad
Doctoranzi
Postdoctoranzi
CNAA logo

 română | русский | english


versiune pentru tipar

Femeia în ştiinţă - Experienţa europeană ne-a ţinut şi ne ţine pe val


8 iunie 2017

Fişier biografic

Doctor habilitat în biologie (1999), profesor cercetător în hidrobiologie, ihtiologie (2004), şef al Laboratorului Hidrobiologie şi Ecotoxicologie al Institutului de Zoologie al AŞM. Născută la 18 ianuarie 1949 în s. Serbulovka, regiunea Nicolaev, Ucraina. În 1966 a absolvit, cu medalie, şcoala rusă din satul natal; în 1971 – Facultatea Biologie și Chimie a Institutului Pedagogic din Tiraspol; în 1986 – doctorantura la Institutul de Hidrochimie al Academiei de Ştiinţe a URSS, Rostov pe Don. Între anii 1971-1991, a parcurs calea de la laborant – colaborator ştiinţific inferior –coordonator, conducător al grupului de ecotoxicologie; în 1991-2005, apoi în 2009- prezent – şef de laborator în cadrul Institutului de Zoologie al AŞM. În perioada 2005-2009, conform Decretului Președintelui ţării, a activat în calitate de vicepreședinte al Consiliului Naţional pentru Acreditare şi Atestare (CNAA), conducător al Comisiei de Acreditare. Sub conducerea ştiinţifică şi cu nemijlocita ei participare, au fost realizate investigaţii valoroase teoretice şi aplicative în cadrul a 27 de proiecte internaţionale 26 – naţionale şi circa 30 contracte economice, ceea ce subliniază nivelul lor competitiv la scară mondială. Indicele de citare al publicaţiilor din reviste internaţionale cu impact, conform datelor ISI Web of Science Results (Thomson Reuters), constituie 322, indicele Hirsch – 6.

Este reprezentantul AŞM în organizaţia regională Strategia Ţărilor Dunărene, reprezentantul Institutului de Zoologie în Reţeaua Centrelor de Acvacultură din Europa Centrală şi de Est (NACEE), membru al Asociaţiei Internaţionale „Femeile Europei pentru un Viitor Comun” (WECF), al Asociaţiei Internaţionale „Women for Water partnership”(WfW); al Global Water Partnership (GWP); al Asociaţiei Internaţionale „The International POPs Elimination Network” (IPEN). A fondat, în anul 1999, Asociaţia obștească Societatea Ecotoxicologilor din Republică Moldova ”ECOTOX”cu certificat de utilitate publică, al cărui preşedinte este şi în prezent. Îndeplineşte funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Ihtiologic din cadrul Ministerului Mediului. În calitate de expert, participă în activitatea mai multor comisii formate de Guvernul RM vizând problemele ecologice.

– Mult stimată doamnă profesor, Elena Zubcov, vreau să încep acest dialog cu Dvs. mai de departe: v-aţi născut într-un sat moldovenesc, din regiunea Nicolaev, Ucraina. De ce aţi venit totuşi la studii în Republica Moldova? V-a sfătuit cineva sau aţi dorit să vă aflaţi printre acei de-un neam şi-o credinţă?

– A fost şi această motivaţie de rudenie de a te afla printre ai tăi. Însă iniţial, toate au pornit de la şcoală. Am avut o excelentă profesoară de biologie și chimie, mult regretata Maria Cebaneț, absolventă a Institutului Pedagogic din Tiraspol, care a ţinut mult la mine şi a avut un rol primordial în viaţa mea. Dânsa chiar şi-a făcut un plan ca să merg şi eu să fac aceeaşi facultate la Tiraspol, să mă întorc după încheierea studiilor la baştină, iar ea să plece la pensie cu inima împăcată. Dar în scenariul dat viaţa a introdus şi unele corecţii. Am fost trimisă pe câteva luni la practica pedagogică în satul natal. La una din lecțiile deschise, la care au asistat 12 profesoare din regiune, învăţătoarea mea de biologie şi chimie m-a îmbrăţişat cu căldură în faţa clasei şi echipei de monitorizare și mi-a spus profund emoţionată: „Draga mea, îţi mulțumesc pentru acest model de lecţii, sunt mândră că eşti eleva mea, că ai un nivel de cunoștințe înalt. Te rog să-ţi continui studiile, să devii om de ştiinţă, ceea ce n-am făcut, spre regret, eu la timpul meu, să scrii cărți științifice pentru noi, pedagogii, să ajungi profesor universitar...”. Am primit atunci aceste cuvinte ca un compliment şi nu mai mult. Dar astăzi, de la înălţimea timpului parcurs, îmi exprim sincera recunoştinţă profesoarei mele, care m-a ales dintre mai mulţi tineri şi m-a blagoslovit pe calea ştiinţei.

– Dvs. faceţi parte din categoria oamenilor de ştiinţă cu o singură înscriere în carnetul de muncă: Institutul de Zoologie al AŞM. Aici aţi activat în calitate de laborant pe parcurs de 5 ani! Aţi trecut prin toate etapele de formare a unui cercetător, aţi susţinut două doctorate, aţi pregătit cadre ştiinţifice de înaltă calificaţie, aţi obţinut performanţe în ştiinţe. Ce înseamnă fericirea pentru o cercetătoare?
– Sunt o femeie împlinită şi fericită, având un colectiv de cercetători creativi și prietenoși. Știința este, în ansamblu, o sferă conservativă. Atunci, când m-am încadrat şi eu în ştiinţă, a trebuit să lucrez mult timp pentru a obține o temă de cercetare pentru susținerea tezei de doctor. Astăzi discipoli ai mei devin doctori în științe în 3-4 ani. Eu, însă, am aşteptat 12 ani ca să devin doctorandă. Eram deja cercetător format, când mi s-a permis, în sfârşit, să plec la doctorantură. Dar în ce condiţii?! Am avut norocul ca primul meu raport plenar, prezentat la o conferință unională, să fie apreciat destul de înalt. La această manifestare ştiinţifică, directorul Institutului de Hidrochimie din Rostov pe Don, prof. A.M. Nikanorov, și viitorul meu conducător științific, dr. G.S. Konovalov, mi-au propus să depun cerere pentru a fi înmatriculată la doctorantură în instituţia lor, recunoscută la nivel internaţional, și, peste câteva luni, am fost invitată personal la Institutului de Hidrochimie. Într-o săptămână am susținut examenele de admitere și, astfel, am devenit doctorandă cu destinație specială, împreuna cu o persoană din Riga și una din Georgia. În anul trei de studii am susținut 4 examene de specialitate, mai mult, am finalizat şi prezentat teza, pe care am susținut-o cu brio în cadrul Consiliului ştiinţific specializat pentru doctori habilitați, în componența solidă a căruia erau prezenţi 13 doctori habilitaţi în domeniu, inclusiv 7 membri ai Comisiei Superioare de Atestare a URSS. Atunci şi ulterior am avut norocul să cunosc și să colaborez cu mai mulți savanți de talie mondială, de la care, cred, am învățat multe. În prezent, fac tot posibilul ca și discipolii mei să simtă atitudinea mea sinceră faţă de dânşii și suportul meu de conducător ştiinţific la toate etapele lor de afirmare. Suntem prieteni cu toţii, deşi în cadrul colectivului predomină astăzi cercetători de 30-46 ani, ne înţelegem foarte bine, cercetarea fiind meseria şi vocaţia care ne-a legat pe-o viaţă.

După susținerea doctoratului, am trecut din Laboratorul de biohidrochimie în Laboratorul de ontogeneză și reproducere a peștilor. M-am încadrat într-o nouă direcție de cercetare, mai mult biologică, decât hidrochimică. Aceasta a fost o perioadă, în care, pe lângă studiile hidrochimice, m-am cufundat în procesele embriogenezei…, dacă mai simplu – în procesele de dezvoltare a peștilor, începând cu etapele de icră, embrion, larvă, până la cele de puiet şi peşte maturizat (partea teoretică) și în procesele de înmulțire a peștilor în condiții experimentale și de producere – în aspect aplicativ. A fost o perioada în care am înțeles definitiv că nu trebuie să cauți cine este mai „mare” sau mai important în descifrarea proceselor de funcționare a ecosistemelor acvatice – chimistul sau biologul. Cunoscând aspectele ecologice, hidrochimice, foarte repede am observat părțile slabe în tehnologia de înmulțire și creștere a peștilor economic valoroși. Aceasta ne-a permis să elaborăm și se implementăm mai multe procedee tehnologice în piscicultură și acvacultură. Au fost cercetate mii de eșantioane ihtiologice. Alături de aprecierea stării ihtiofaunei, au fost determinate relațiile cu organismele acvatice nutriente pentru pești, și, desigur, raportul între starea mediului și funcționarea comunităților organismelor acvatice. Sutele de variații de experimente de laborator, în câmp și în condiții de producere a peștelui, au permis stabilirea condițiilor optime, a celor de risc şi celor toxice pentru diferite grupuri de hidrobionți, estimarea legităților de acumulare, efectele toxice și biostimulatoare ale mai multor metale, elemente nutritive asupra organismelor acvatice. După o vizită într-un laborator a cercetătorilor din SUA, am fost invitată în Departamentul de ecotoxicologie al Universității din Riverside, California.

– Omul cât trăieşte învaţă, cel care s-a oprit la studiile superioare, nu va avansa în profesiune. Dvs. v-aţi perfecţionat mereu, inclusiv în străinătate. Ce ne-aţi detalia, în acest sens?
– Colaborarea cu partenerii din Europa a început în anii ’90. Primul nostru proiect, precum şi primul din ţară obţinut prin concurs în cadrul Programului INCO-Copernicus, finanțat de UE, l-am realizat împreună cu parteneri din Marea Britanie, Grecia şi Ungaria. Este întâia experienţă europeană, dar rezultatele au fost apreciate ca investigaţii de pionierat. Multe lucrări frumoase și valoroase au fost realizate și continuă și astăzi, după finalizarea acestui proiect.

Apoi au urmat proiectele de cercetare CRDF, CRDF/MRDA, care au avut un aport esențial pentru știința din țară noastră într-o perioadă, când la AȘM nu primeam la timp nici salariul. Anume în cadrul unui asemenea proiect am fost invitată în SUA, precum am spus anterior, unde am realizat o serie de experiențe privind influența diferitor substanțe chimice, în special seleniul, asupra dezvoltării peștilor. Seleniul este un element antioxidant, dar în cazul concentrațiilor sporite el devine un toxicant cancerigen În contextul dat, voi sublinia că în R. Moldova avem ape subterane cu concentraţii sporite de seleniu, el este înregistrat permanent și în apele de suprafață. Mai bine spus, noi nu dispunem de zone geografice cu deficit de Se, dar astăzi este la modă utilizarea biostimulatoarelor, inclusiv cu Se. Atenţionez faptul că toate microelementele, fiind catalizatori ai proceselor biochimice, au o importanță vitală pentru organismele vii. Totodată, ele pot deveni substanţe toxice dintre cele mai periculoase și conservative, dacă nu cunoaştem dozele aplicării lor.

– Care probleme de actualitate ale lumii subacvatice studiaţi în prezent? Pe ce segment al hidrobiologiei, ihtiologiei vă simţiţi deschizătoare de drumuri?
– Studiul biodiversităţii, ca precondiție a funcţionării durabile a hidrobiocenozelor, privind determinarea capacităţii de suport a ecosistemelor acvatice naturale și antropizate, cuantificarea biomigraţiei ecotoxicanţilor şi estimarea, prognozarea proceselor de autoepurare și poluare secundară, elaborarea proceselor de bioremediere a ecosistemelor acvatice. Cuantificarea rolului funcţional și ponderii principalelor grupuri de hidrobionţi în migraţia biogenă a metalelor, determinarea influenței substanțelor chimice asupra dezvoltării peștilor la etapele de ontogeneză timpurie și asupra proceselor producţional-destrucţionale, cât și legitățile de acumulare a substanțelor chimice în organisme acvatice au stat la baza formării conceptului evaluării capacităţii de tampon a ecosistemelor acvatice din Moldova și determinarea limitei toleranței unor organisme acvatice la substanțe toxice. Descifrarea proceselor de acumulare şi a rolului microelementelor în dezvoltarea peştilor la diverse etape ale dezvoltării ontogenetice, la fel, este o direcţie nouă atât pentru investigațiile hidrobiologice, cât și pentru dezvoltarea acvaculturii și aprecierea calității produselor piscicole. O bună parte de investigații sunt reflectate în modernizarea tehnologiilor de reproducere şi creştere a peştilor economic-valoroşi (procedee și metode de a spori rezistenţa peştilor la etapele ontogenezei timpurii, de a intensifica dezvoltarea bazei trofice naturale în heleșteie prin utilizarea complexelor de microelemente, tehnologii de reproducere și creștere a speciei noi pentru țară – kefal pelingas în heleşteie, care sunt apreciate cu 7 brevete de invenţie, implementate în producere și menționate cu medalii de aur, argint și bronz la expoziţiile de inventică.

– Activitatea Dvs. ştiinţifică treptat a fuzionat cu o altă direcţie de cercetare – ecologia, căreia astăzi îi acordaţi o importanţă semnificativă, dictată de gravele probleme ale republicii noastre în domeniul ocrotirii râurilor transfrontaliere. Aş îndrăzni să zic că sunteţi luptătoarea nr. 1 în apărarea Nistrului de o catastrofă ecologică, faceţi parte ca specialist din diverse comisii guvernamentale.
– Într-adevăr, problema stării ecologice a fluviului Nistru și, în general, a ecosistemelor acvatice din țară reprezintă o problemă de mare actualitate. Gigantomania sovietică continuă şi astăzi în fostele republici unionale – astăzi independente. Cândva a existat un plan de a schimba direcția râurilor, de a desaliniza lacurile și limanurile Marii Negre prin canalul Dunărea-Nipru. Dar savanții la timp au stopat aceste planuri diabolice. În anii ’90 a fost oprită și construcția Centralei hidroelectrice de acumulare prin pompare Novodnestrovsk (CHEAP). Dar vecina noastră, Ucraina, continuă în prezent lucrările, neglijând cu impertinenţă opinia publică internaţională. Ca rezultat, în ultimii doi ani, deja nici nu mai vorbim despre degradarea fluviului Nistru, schimbările negative care continuă în progresie geometrică; noi batem alarma că nu mai avem apă și deseori, nu doar pe segmentul de fluviu Naslavcea-Otaci, nivelul apei scade până la limite inadmisibile. Am ajuns la etapa când au apărut probleme privind aprovizionarea cu apă potabilă din Nistru. Nu mai vorbim de serviciile ecologice ale ecosistemului, funcționarea râului ca un sistem stabil viu. Și e mare păcat. Săptămâna trecută Guvernul Ucrainei a alocat finanțe pentru instalarea celui de al patrulea agregat CHEAP. În plus, vecinii noștri insistă şi au planuri de a construi încă 6 stații hidroenergetice, pe care le numesc mici, în realitate ele vor fi mai mari decât cea de la Dubăsari. În 2016, pentru prima dată am stabilit (în baza analizei compoziţiei chimice a apei, mai bine spus – a raportului între ionii principali) că sectorul inferior al Nistrul se alimentează nu cu apele din munți, din sectorul superior al fluviului, ci din sursele de apă subterană, izvoarele și afluenții mici din acest segment al bazinului. Aceste procese pot provoca deșertificarea regiunii, mai cu seamă în anii secetoși.

– Institutul de Zoologie, în care activaţi, chiar şi în condiţiile de penurie economică, se descurcă graţie proiectelor de cercetare internaţionale şi naţionale, implementărilor rezultatelor ştiinţifice, contractelor economice. Cum vi se arată anul următor, în condiţiile de criză financiară și reducerea finanţării bugetară a Academiei de Ştiinţe?
– Nu pot spune că cercetarea permanent a fost finanțată la nivelul corespunzător. Excepţie au fost anii’80, când au fost construite noi încăperi instituționale, dotate cu echipament de performanță, un cămin pentru doctoranzi și tineri cercetători, două blocuri cu apartamente pentru cercetători – astfel, s-a conturat orăşelul academic. A intrat în istoria științei și crearea Grădinii Botanice, a Centrului pentru experiențe Biotron ș.a. A urmat, spre regret, o perioadă de stagnare și numai după adoptarea Codului cu privire la ştiinţă şi inovare, în 2004, s-a schimbat spre bine atitudinea față de dezvoltarea științei, fiind resimțită printr-o finanțare ascendentă a cercetării în raport cu PIB-ul.

Este o axiomă – fără echipament modern este imposibilă participarea în proiecte internaționale și realizarea investigațiilor propuse. În 2007, în lipsa echipamentului corespunzător, am refuzat participarea la un proiect FP-7, împreună cu foștii parteneri din programul INCO-Copernicus. I-am mărturisit despre necazul nostru reprezentantului SDC (Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare din Moldova), cu care la momentul respectiv colaboram fructuos, dlui Thierry Umbehr. Peste câteva luni, în cadrul unei vizite în laboratorul nostru, acesta m-a surprins prin următoarea propunere: „Elena, daca elaborezi și argumentezi în 2 zile un proiect, eu am să încerc să te ajut cu echipament în valoare de până la 1-1,5 milioane de dolari”. Zis şi făcut. În 3 luni echipamentul, ca donație, a fost deja transportat în laboratorul nostru. Asta a fost necesarul minim pentru a înainta la diverse concursuri noi proiecte. Începând cu 2012, am implementat 2 proiecte mari în cadrul Programului Operațional Comun România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013, finanțat de UE. Au fost trei ani de lucru peste măsură, fără zile de odihnă şi concedii, în schimb institutul a fost înzestrat cu echipament, accesorii și materiale în sumă de peste 1,2 euro. Tot echipamentul procurat a fost instalat, specialiştii responsabili de exploatarea acestuia – instruiţi, și totul este până în prezent în funcţiune. Rezultatele ambelor proiecte sunt înalt apreciate de auditorii europeni. Pot și să mă laud: drept recunoştinţă pentru colaborarea fructuoasă, în 2016, am devenit Profesor de Onoare al Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, România, și membru al Școlii doctorale ale aceleiaşi universități.

– Sincere felicitări și urări de bine, de noi realizări științifice!
– Acum suntem la etapa de inițiere a acreditării laboratorului. Pentru procedura de acreditare, la fel, trebuie să găsim surse financiare. Este ciudat faptul că o instituție bugetară, care este acreditată cu categoria A (cea mai înaltă), ca structură academică de cercetare, trebuie să mai facă o acreditare a metodelor utilizate în conformitate cu standardele ISO și să plătească o grămadă de bani, având un buget de stat, care acoperă în prezent doar salariul și cheltuielile de regie. Doar nu suntem o firmă de producere sau o întreprindere privată. Am înaintat recent un proiect în cadrul unui Program de stat în speranța obținerii finanțării, inclusiv pentru acreditare. Permanent lucrăm asupra proiectelor internaționale – Orizont 2020, Programul Operaţional Comun Bazinul Mării Negre ș.a. Aș mai sublinia că începând cu 1991, n-am avut nici un an fără proiecte naționale, internaționale sau contracte economice. De asemenea, toți doctoranzii laboratorului beneficiază de burse internaționale. La finele anului 2016, patru doctorande din laborator au susținut cu succes tezele de doctorat. O spun fără modestie: aceste rezultate vin să confirme nivelul înalt al cercetărilor efectuate.

Spre regret, astăzi domeniul de cercetate a devenit neatractiv, inclusiv din cauza finanțării insuficiente. Prin diverse articole cu un conținut discutabil, publicate în mass-media, se formează o opinie publică incorectă privind procesul de cercetare, se contrapun investigațiile fundamentale celor experimentale, instituțiile academice – universităţilor, ceea ce este inadmisibil.

– O pagină importantă în biografia Dvs. constituie cei patru ani de activitate în funcţie de vicepreşedinte al CNAA în domeniul acreditării. Ce-au însemnat ei pentru Dvs.?
– O nouă experienţă în viața mea privind promovarea şi valorificarea politicii de stat în domeniul cercetării-dezvoltării. Conform Codului cu privire la ştiinţă şi inovare, pentru prima dată a demarat procesul de acreditare a instituţiilor de cercetare. Am acceptat să conduc acest proces, deşi, evident, mi-a fost foarte greu la început. La 31 martie 2005 am obținut gradul de calificare Consilier de Stat al RM, rangul I, clasa III.

În trei luni am creat un colectiv de specialiști, care au precizat regulamentul și procedura de acreditare. A fost fondată o bază de date despre cercetători, necesari pentru alcătuirea comisiilor de evaluare. A urmat ca instituțiile ştiinţifice, în premieră, să fie supuse procesului de acreditare. Bineînțeles, unele aspecte nu erau clare pe atunci atât pentru cei evaluaţi, cât și pentru evaluatori. De aceea, am organizat seminare cu membrii AŞM în Secțiile de Ştiinţe, cu administraţiile universităților și ale instituțiilor de ramură, unde am discutat problemele respective. Apoi am pornit procesul de acreditare propriu-zis. Toate rapoartele de autoevaluare și evaluare au fost analizate minuţios la CNAA, personal am vizitat toate instituțiile supuse acreditării. Noua activitate a fost o buna experienţă pentru mine, din care am acumulat cunoștinţe mai profunde privind mediul științific. Colectivul de acreditare al CNAA, format în 2005, îşi continuă munca şi astăzi aproape în aceeaşi componență. Înseamnă că și selecţia cadrelor a fost reuşită.

– Stimată, doamna Elena Zubcov, vă urez succese în ceea ce vă propuneţi să realizaţi în continuare, inclusiv la alegeri în membrii AŞM. Să sperăm că după acest scrutin vom avea în forul academic mai multe doamne printre cei circa 100 de academicieni şi membri corespondenţi – bărbaţi.

Vă mulţumesc mult pentru interviu!

Interlocutor Tatiana ROTARU

Interviul a fost publicat în săptămânalul Literatura şi arta la data de 8 iunie 2017