Comisia de atestare
Comisia de acreditare
Comisiile de experţi
Dispoziţii, instrucţiuni
Acte normative
Nomenclator
Instituţii
Consilii
Seminare
Teze
Conducători de doctorat
Deţinători de grad
Doctoranzi
Postdoctoranzi
CNAA logo

 română | русский | english


versiune pentru tipar

Comunicat de presa. Lansarea unei noi reviste la Chişinau - Curtea de Argheş.


9 octombrie 2011

Invitaţie la „Curtea de la Argeş”

În perioada 10-13 octombrie curent va avea loc Târgului internaţional de carte ştiinţifică şi didactică, organizat de Biblioteca Ştiinţifică Centrală „Andrei Lupan” a AŞM. În cadrul acestui eveniment, miercuri, pe 12 octombrie, la ora 10.00, în sala de şedinţe a Bibliotecii (str. Academiei, 5a) va avea loc lansarea revistei de cultură „Curtea de la Argeş”, moderată de dr. hab. Svetlana COJOCARU, directorul Institutului de Matematică şi Informatică al AŞM. Publicaţia apare începând cu decembrie 2010, sub egida Casei de Cultură „George Topârceanu” din Curtea de Argeş şi a Trustului de Presă „Argeş Expres”. După cum menţionează în primul său editorial redactorul-şef Gheorghe Păun, membru al Academiei Române, această ediţie periodică este „... o revistă de cultură, deschisă deopotrivă spre istorie şi literatură, artă populară şi artă „cultă”, etnografie, limbă, arhitectură, folclor.”

Este firesc să ne întrebăm: de ce o revistă aparent provincială, de pe meleagurile Argeşului, vine cu lansare în Chişinău? Unde este conexiunea şi care-i motivul? Răspunsul îl deducem imediat ce deschidem revista, constatând că chiar de la prima apariţie ea s-a afirmat ca o ediţie de un rafinament deosebit, cu o gamă largă de subiecte culturale, o revistă de elită, cum au apreciat-o primii ei cititori. Tematica specifică Argeşului, desigur, e prezentă, dar depăşind limitele locale, tratând prin prisma aspectelor culturale din zonă probleme de interes general. Şi – surpriza care explică lansarea revistei la Chişinău: practic fiecare din cele 10 numere deja apărute conţine articole semnate de către autori din Republica Moldova. De la bun început s-a stabilit o legătură strânsă Chişinău – Curtea de Argeş, iar astăzi nu ne mai putem imagina publicaţia în afara acestui tandem. Anume revista “Curtea de la Argeş” a venit să ni-l prezinte pe poetul transnistrean Nicolae Ţurcanu, să ne aducă imagini şi descrieri ale simbolurilor heraldice ale Chişinăului, să ne vorbească despre arta muzicală basarabeană, să ne expună viziuni asupra aspectelor matematice în opera lui Eminescu.

De asemenea, miercuri între orele 13.00–14.00, în aceeaşi Sală de conferinţe va avea loc lansarea studiului monografic Fundamentals of superconducting nanoelectronics, autor profesorul Anatolie SIDORENKO, directorul Institutului de Inginerie Electronică şi Nanotehnologii „D. Ghiţu” al AŞM, editat în 2011 la prestigioasa editură germană Springer. Moderator este programat acad. Valeriu CANŢER, preşedintele Consiliului Naţional pentru Acreditare şi Atestare al RM.

La aceste evenimente culturale şi ştiinţifice sunt invitaţi reprezentanţii mass-media.

Tatiana Rotaru