Comisia de atestare
Comisia de acreditare
Comisiile de experţi
Dispoziţii, instrucţiuni
Acte normative
Nomenclator
Instituţii
Consilii
Seminare
Teze
Conducători de doctorat
Deţinători de grad
Doctoranzi
Postdoctoranzi
CNAA logo

 română | русский | english


versiune pentru tipar

La o aniversare. Stanislav Groppa: "Pentru tata, medicul era pe lângă sfinţi"


14 mai 2011

Născut la Verejeni, Otaci, savant cu renume mondial, de-a lungul vieţii şi activităţii sale acad. Stanislav Groppa a desfăşurat o carieră fulminantă. Absolvent al Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie (USMF), la vârsta de 29 de ani devine doctor în ştiinţe medicale şi prorector, la 35 - doctor habilitat, iar la 39 de ani i se conferă titlul de profesor universitar.

A efectuat stagii peste hotare, colaborează cu savanţi şi instituţii ştiinţifice din mai multe ţări ale lumii. Actualmente este şeful Catedrei neurologie şi neurochirurgie a USMF, pe care a fondat-o în 1995. Puţin mai târziu, a creat Laboratorul de neurobiologie şi genetică medicală pe care îl conduce şi astăzi. În anii 1999-2008 a fost decanul Facultăţii de Perfecţionare Continuă a Medicilor a USMF. În 2008 este ales academician-coordonator al secţiei medicale a Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Sub îndrumarea sa au fost susţinute 12 teze de doctor în ştiinţe medicale şi două de doctor habilitat. Este deţinător de brevete şi invenţii.

Numai în 2010 a obţinut trei medalii: una de bronz - la concursul internaţional de la Seul, una de argint - la Salonul internaţional de inventică de la Geneva şi una de aur - oferită de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului din România. E preocupat de trei direcţii principale de cercetare: accidentul vascular cerebral, epilepsia şi durerea. Este membru al mai multor societăţi internaţionale, inclusiv a Consiliului naţional de boli cerebrovasculare din SUA; profesor al Academiei Europene de Epiloptologie; cofondator şi membru al Academiei Internaţionale de Neurologie. Soţia sa, Liliana Groppa e profesoară universitară şi şefă de catedră la USMF, iar feciorul Sergiu - medic la o clinică din Germania. Pe 15 mai, Stanislav Groppa împlineşte vârsta de 55 de ani. Cu această ocazie, i-am solicitat un interviu.

- Domnule academician, la ce lucraţi în prezent?

- Am finalizat un studiu internaţional destinat elucidării factorilor de risc în bolile cerebrovasculare (BCV), intitulat „VITATOPS study”, lucrarea fiind coordonată de profesorul Graeme Hanky de la University of Western Australia. Este, de fapt un studiu transcontinental. Cercetarea a durat mai bine de cinci ani. Am ţinut sub observaţie mai mulţi bolnavi de AVC, dar şi persoane sănătoase. Datele erau concentrate în Australia şi, după procesarea lor, elaboram o schemă de tratament.

- Ce importanţă are acest studiu pentru sistemul de sănătate de la noi?

- Ca un rezultat direct, în R. Moldova au fost aprofundate cunoştinţele despre spectrul factorilor de risc şi s-a pus baza iniţierii programului naţional de prevenire şi combatere a acestei maladii.

- O altă direcţie de cercetare de care sunteţi preocupat este epilepsia. Ce rezultate aţi obţinut în tratarea acestei maladii, or cunoaştem cu toţii că, în plan internaţional, a fost acumulată deja o anumită practică?

- Am studiat epilepsia şi alte dereglări de cunoştinţă. Este o problemă care poartă un caracter medico-biologic, social şi chiar cultural şi legal. Am cercetat diverse forme de dereglare a cunoştinţei şi mecanismele cerebrale care contribuie la apariţia unor asemenea dereglări. Cercetarea este efectuată în baza unui acord de colaborare cu câteva clinici universitare de elită din Europa: clinica universitară din Geneva, Elveţia, Institutul regal de neurologie din Marea Britanie, Centrul de epileptologie din Bielifeld, Germania ş.a. Este extrem de important să fie conştientizat faptul că un pacient cu epilepsie care face crize, în fond, este o persoană normală şi se poate transforma în bolnav doar la apariţia crizei. De aici şi noul concept de a direcţiona tratamentul pentru prevenirea şi combaterea crizelor şi de a obţine rezultatele dorite de vindecare. Acest concept îl implementez în cadrul Programului naţional de organizare şi evaluare a serviciului de epileptologie din republică.

- Ce înseamnă să studiezi durerea?

- Este o direcţie nouă în cercetarea problemei durerii acute, problemă devenită stringentă odată cu dezvoltarea civilizaţiei umane, tehnologizarea societăţii şi apariţia diverselor calamităţi naturale. Iar dreptul fundamental al omului este de a nu suferi durere. Durerea necesită să fie tratată şi combătută. Aspectele neurobiologice ale acestui proces constituie un câmp de preocupare a mea şi a colectivului pe care îl conduc.

- Pentru că sunteţi în preajma unei aniversări, aş vrea să vă întreb şi despre familie, acolo unde academicianul devine un om simplu, de-al casei, al celor dragi.

- M-am născut într-o familie cu principii morale bine definite, în care munca, cinstea, onestitatea, dragostea faţă de neam şi de carte erau valori sfinte. În familia bunelului de pe tată au fost mai multe generaţii de cărturari. Fratele bunelului, Vasile, a absolvit Facultatea de Medicină din Odesa, în 1913. Bunelul Gheorghe era ţăran, dar a fost primar în perioada interbelică. Tata a fondat şcoala medie şi a fost directorul acesteia până la pensionare, iar mama - învăţătoare. Am crescut într-un sat de gospodari care puneau preţ pe valorile supreme umane.

- Dar cum este satul astăzi?

- Voi răspunde cu cuvintele unui vecin de-al meu, care mi-a spus: „Domnule profesor, atât de mult îmi place satul nostru, mai cu seamă vara - e atât de verde că îţi pare că treci printr-o pădure. Pe de altă parte, te apucă tristeţea singurătăţii, deoarece satul e pustiit şi nu mai este cel de altădată, cu toate că au rămas aici cei mai sfinţi, durabili şi iubitori de leagăn.”

- De ce aţi ales medicina?

- N-am ales-o. În anii de şcoală visam la o carieră în sfera de cercetare, îndeosebi în domeniul chimiei. Urma să plec la studii la Universitatea „M. V. Lomonosov” din Moscova. Medicina am ales-o la sugestia tatălui meu, pentru care medicul era pe lângă sfinţi. Pentru că nu există un lucru mai scump decât cel de a salva viaţa şi a-i dărui sănătate unui om.

- Ce şi cine v-au format ca personalitate?

- Familia, şcoala şi facultatea, dar şi setea de a cunoaşte. La institut am avut parte de profesori enciclopedişti, discipoli adevăraţi ai lui Hipocrat: acad. Vasile Anestiade, Nicolae Testemiţanu, Andrei Zorkin, Efim Muhin, Natalia Gheorghiu, Constantin Ţâbârnă, Gheorghe Ghidirim, Andrei Banaru, Eugen Popuşoi şi, de asemenea, reprezentanţii şcolii de neurologie autohtone: acad. Diomid Gherman, conferenţiarii Mihai Casian, Boris Ianachevici, Vasile Rata…

La vârsta de 22 de ani conduceam sindicatele studenţeşti de la Institutul de Medicină. În acea perioadă s-au creat mai multe colective artistice, cărora ulterior li s-a conferit titlul onorific de colective populare. E vorba de orchestra de muzică populară dirijată de Gheorghe Banariuc, ansamblul vocal-instrumental „Bioton” în frunte cu Leonid Gorceac, ansamblul de dansuri populare condus de neobositul medic Gheorghe Ivanov, fanfara maestrului Dumitru Coman. Am construit un locaş de cultură şi am deschis clubul de estetică, club care astăzi poartă numele Doinei şi lui Ion Aldea-Teodorovici. Aici erau câteva săli: sala naţională, cu un covor moldovenesc adus de la nordul Moldovei; sala „Codru”, cu peisajul pădurilor noastre seculare; sala cu cămin şi o sală mare disco, unde aveau loc manifestările culturale mai mari. Cuvintele rock şi disco le-am scris cu litere latine. Atunci, în 1982, a apărut pentru prima dată alfabetul latin într-o instituţie publică.

- Dar ca om de ştiinţă?

- Doctorantura am făcut-o la Institutul de Medicină al Rusiei din Moscova, unde era o clinică de mare performanţă. Am avut parte de un conducător erudit, organizator al sistemului de sănătate, care a consolidat în jurul său o şcoală adevărată a ştiinţelor neurologice. E vorba de academicianul Levon Badalean, descendent dintr-o familie de medici renumiţi, tatăl lui absolvind acelaşi institut ca şi fratele bunelului meu – cel de la Odesa. Aici am cunoscut performanţele ştiinţei. Graţie acad. Levon Badalean, am reuşit să realizez mai multe lucruri pe care mi le-am dorit în viaţă.

- Nu regretaţi că aţi ales medicina în detrimentul chimiei?

- De ce să regret? Profesia de medic e mai mult decât o meserie, mai mult decât o artă. Are ceva din harul divin.

- Vă mulţumim pentru interviu. Sănătate şi la mulţi-mulţi ani!

Un articol de: Nicolae Roibu

Articolul a fost publicat în ziarul "Timpul" din 13.05.2011, Web: www.timpul.md